Sâmbătă 19.10.2019 familia Enjoy Music s-a bucurat să petreacă timp frumos și de calitate împreună, chiar și ziua ținând cu noi pentru că a fost însorită și ne-a încălzit sufletele. Peste 100 de copii și părinți ai corului Enjoy Music au fost întâmpinați de organizatori cu un pahar de lapte cald, suc, fursecuri, astfel, cu toții luând micul dejun împreună.

După acest moment copii s-au bucurat de jocuri și încălzirea vocii în aer liber iar între timp părinții au participat la un joc de cunoaștere în Aula Magna a Seminarului, din care au rezultat valorile pe care, fiecare personal,  dorește să le aducă și să le dezvolte în cadrul grupului.

Ne bucurăm și apreciem deschiderea extraordinară a părinților pentru a se implica în dezvoltarea acestui cor de copii și pentru că au fost de acord cu agenda evenimentelor propuse, chiar și ei venind cu alte propuneri.

Corul de copii, în acest timp, a repetat piesele pe care le pregătesc pentru evenimentele următoare iar la finalul întâlnirii au susținut un mini-concert pentru părinții lor.

La încheierea activității, copii au propus intenții de rugăciune. Ei au fost și mai entuziasmați auzindu-i pe părinții lor rostind astfel de intenții.

Mulțumim lui Alexandru Cristea și Ovidiu Lazăr pentru că au grijă ca aceste activități să aducă cât mai multe roade ajutând ca familia creștină să stea împreună, lucru care astăzi, de multe ori, este neglijat.

Bunul Dumnezeu să ne ajute să dezvoltăm această activitate plină de lumină iar muzica să ne unească și să aducă armonia în viețile noastre.

Pr. Paul Popa