În Joia Mare și Sfântă din acest an, pe 2 mai 2024, Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, alături de un numeros sobor de preoți a săvârșit în Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea Vecernia împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, în cadrul căreia au fost sfințite pâinea și vinul pascal. Urmând exemplul lui Isus, care și-a plecat genunchii în fața apostolilor la Cina cea de Taina, păstorul Eparhiei de Oradea, a spălat și a sărutat picioarele a doisprezece seminariști. Semnificația profundă a acestui gest, însoțește credincioșii în celebrările acestor zile sfinte, care continuă în seara zilei de Joia Mare cu Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi (Denia celor 12 Evanghelii), de la ora 19.00, în Catedrala Greco-Catolică din Oradea. Celebrarea, animată de Corul teologilor Seminarului „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea sub îndrumarea maestrului Radu Mureșan, transmisă în direct de Radio Maria și Maria Tv, a fost una înălțătoare, la care au participat părinții vicari ai Eparhiei de Oradea, pr. rector Anton Cioba al Seminarului Teologic Greco-Catolic orădean, preoții vice-rectori, persoane consacrate și credincioși din Oradea.

„În Sfânta și Marea Joi, dumnezeieștii Părinți, care pe toate le-au rânduit bine, urmând predaniile dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au lăsat spre prăznuire patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică încredințarea înfricoșătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire și vânzarea Domnului”. Așa consemnează Sinaxarul Joii celei Mari. Să le privim și să le medităm în ordinea relatărilor evanghelice:

Mai întâi, Cina de Taină. Evangheliștii sinoptici relatează faptul că, sosind ziua Azimilor, Isus dorea să mănânce paștile cu ucenicii Săi. Acestea fiind pregătite, Isus a stat cu apostolii Săi, cu cei doisprezece, respectând ritualul Cinei pascale. În toiul Cinei, Isus îl dovedește pe Iuda a fi trădătorul și vânzătorul Său. Apoi, ia pâinea, o binecuvântează, o frânge și o dă ucenicilor, zicând: Luați mâncați, acesta este trupul Meu; apoi a luat paharul cu vin, a mulțumit și le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți, că acesta este sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor (cf. Mt.26,26-28).

Isus a instituit Sfânta Euharistie, Taina tainelor, prezența Sa reală cu noi până la sfârșitul timpului. Trupul euharistic se frânge pentru noi; Sângele euharistic se varsă pentru noi. Așadar, Euharistia este pentru noi. Mâncând și bând trupul și sângele lui Hristos, avem viață în noi; mâncând și bând trupul și sângele lui Hristos pregustăm, încă din viața aceasta, bucuria și fericirea ce ne așteaptă în viața veșnică, primind garanția acestei vieți.

După ce Isus le-a dat pâinea și vinul, transformate în trupul și sângele Săi, le poruncește: „Faceți aceasta spre pomenirea Mea” (Lc. 22,19c). Asta înseamnă că i-a mandatat pe apostoli și pe toți urmașii legitimi ai acestora, să celebreze Euharistia, ”spre iertarea păcatelor”, tuturor acelor care se apropie cu vrednicie de Ea.

În contextul pregătirii și desfășurării Cinei, Isus îl dovedește pe Iuda a fi trădătorul și vânzătorul. Evanghelistul Ioan (13,2) menționează: „Făcându-se Cină, și diavolul punând dinainte în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, ca să-l vândă”. Iuda s-a făcut unealta diavolului pentru a-L trăda pe Învățătorul!

Imnurile liturgice ale Joii celei Mari abundă în a-l tângui pe Iuda, condamnând păcatul trădării Învățătorului: „Când măriții ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat, și judecătorilor celor fără de lege, pe Tine, Judecătorul cel drept te-a dat. Vezi, iubitorule de avuții, cel ce pentru acestea spânzurare și-a agonisit. Fugi de sufletul nesățios, care a îndrăznit unele ca acestea asupra Învățătorului” (Troparul Utreniei Joii celei Mari, vers 8)

Doar Evanghelistul Ioan amintește că „făcându-se cină”, Isus „s-a sculat de la cină” și a împlinit un ritual cu profunde semnificații pentru cei de atunci, dar și pentru noi, cei de azi: „S-a dezbrăcat de haine, și luând un ștergar s-a încins cu el, a turnat apă în vasul de spălat și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins” (13,4-5). Motivul pentru care a făcut acest ritual este explicat de Isus: „Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteți datori să spălați picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi” (13,14-15).

Isus instituie Taina slujirii. Atât Euharistia cât și Preoția sunt motivate în slujire; în slujirea lui Dumnezeu și a semenilor, semeni care toți sunt frați în așteptarea dragostei noastre. „Înțelegeți ce v-am făcut Eu?”. Să ne străduim să înțelegem și să împlinim ceea ce El a făcut…

„Rugăciunea cea mai presus de fire” pe care doar evanghelistul Ioan ne-o prezintă în toată cuprinderea ei, este precedată de marea cuvântare de despărțire a lui Isus de ucenicii Săi; o cuvântare cu puternice accente învățătorești, de mare Dascăl. Îi fundamentează pe ucenici în adevărul că El este de o ființă cu Tatăl, că e Vița cea adevărată, că singura lege care trebuie să guverneze este legea iubirii, că, după plecarea Sa îl va trimite pe Mângâietorul, Care să rămână cu noi, că rugăciunea făcută Tatălui prin El, este sigur bine primită. Apoi încheie cu marea rugăciune adresată Tatălui pentru Sine, pentru ucenici și pentru lume: „Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii”. Este rugăciunea dorinței lui Isus de a ajunge și noi, chiar după ce am îndurat necazuri și dureri, acolo unde este El, în gloria cerească. (Pr. Prof. Ioan Fărcaș)

Biroul de Presă EGCO