„Va binevestesc voua bucurie mare…”

Dragi credinciosi,
A venit din nou Craciunul! Este o veste care nu ne surprinde, mai ales pentru faptul ca publicitatea si ofertele de la televiziuni, din ziare, reviste si alte mijloace de comunicare în masa ne-au introdus deja în atmosfera consumismului dinaintea Craciunului. Însa pentru noi, crestinii, Sarbatorea Craciunului este un moment de reflectie si de aducere aminte a scopului vietii noastre prin îndreptarea gândului, inimii si sufletului spre ceea ce ne învata Sfintele Evanghelii si traditia vie a Bisericii. Scripturile ne vorbesc despre un copil nascut pe paie, într-o iesle dintr-un grajd, nascut dintr-o Fecioara, conceput prin puterea harului Spiritului Sfânt; ne vorbesc despre Sfântul Iosif, despre pastori si despre îngerii care cântau în acea noapte minunata. Nu este vorba nici despre o poveste, nici despre un basm si nici despre o legenda frumoasa. Aceasta este credinta noastra, credinta adevarata propovaduita si traita de-a lungul secolelor de Biserica noastra crestina.
„Nu va temeti”, le-a spus îngerul pastorilor, „caci, iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Ca vi s-a nascut azi Mântuitor, Care este Cristos Domnul” (Lc. 2, 10-11). Prin acesti pastori, îngerul a transmis un cuvânt de speranta pentru viitor întregului popor „care statea în întuneric” (Mt. 4, 16) si astepta „vestea cea buna”. Prin Apostoli si prin Biserica, acest cuvânt de speranta ni se face cunoscut si noua astazi. De aceste cuvinte trebuie sa ne aducem aminte si în noaptea sfânta a Craciunului! Da, sa ne aducem aminte, pentru a avea o perspectiva si un viitor, deoarece „cine nu are memorie, nu are viitor” (Benedict al XVI-lea).

Iubiti frati,
Sfântul Apostol Pavel ne spune peste veacuri: „Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvântul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au încheiat viata si urmati-le credinta”. (Evr. 13, 7). Aceasta aducere aminte înseamna si rememorarea anilor de persecutie si martiriul Bisericii noastre, anii de încercari si suferinta ai credinciosilor nostri pentru Cristos. Sa nu uitam ca martyria înseamna marturie. Tocmai de aceea, în spiritul aducerii aminte, ne-am propus sa ne rugam, dupa fiecare Sfânta Liturghie, pentru canonizarea episcopilor greco-catolici morti în temnitele comuniste. Amintirea exemplului lor de credinta si marturisire vie a Evangheliei ne da puterea de a merge înainte si încrederea ca Domnul este cu noi pâna la sfârsit. Si acolo, în puscarii si gulaguri, pentru ei, pentru „sfintii închisorilor”, Cristos se nastea, ne-o spune Radu Gyr, prin dramatismul încercarilor si prin nostalgia clipelor amintite din libertate: „A venit si-aici Craciunul / Sa ne mângâie surghiunul / Cade alba nea peste viata mea / Care-aici se stinge” (Radu Gyr, „Colind”).

Dragii mei,
Cuvintele îngerului adresate pastorilor nu au fost doar cuvinte de speranta, ci si un îndemn concret pentru modul cum sa-l recunoasca pe Mântuitorul care s-a nascut. „Si acesta va fi semnul”, a spus îngerul, „veti gasi un prunc înfasat, culcat în iesle” (Lc. 2, 12). Ca sa-l poata „gasi” pe Prunc, îngerul a trebuit sa le vesteasca pastorilor ca acesta s-a nascut, ca exista. Prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, Biserica face cunoscut lumii întregi nasterea acestui Prunc pentru mântuirea noastra. Biserica îl readuce, astfel, prin cuvânt din nou în lume pe Cristos, care da sens vietii fiecaruia dintre noi.

Dar unde îl gasim pe acest Prunc, astazi?
Nimeni, pe timpul lui Isus, nu s-a asteptat ca El, Regele, sa se nasca în acele conditii mizere si insalubre, persecutat, si avându-i în jurul sau doar pe cei foarte apropiati. Daca nu era cuvântul îngerului catre pastori, acestia n-ar fi remarcat nasterea miraculoasa din Bethleem. Fie ca vestea nu ar fi ajuns la ei, fie ar fi auzit doar ca o femeie a nascut într-o poiata. Iata cât de usor ne înseala aparentele! Pruncul înfasat si culcat în iesle nu era unul oarecare, ci era „lumina lumii” (Io. 8, 12), „lumina care lumineaza în întuneric” (Io. 1, 5), ne spune Sfântul Evanghelist Ioan. Biserica repeta acest cuvânt din Scriptura în fiecare an, pentru a ne aduce aminte sa privim dincolo de aparente.
Multi cad astazi în tentatia de a se uita si a-l cauta pe Isus doar în icoane, nereusind sa-l vada pe Domnul care sufera în atâtia oameni care se afla exact în aceleasi conditii mizere ca si Isus în urma cu doua mii de ani: singuri, persecutati si nedreptatiti, ducând o viata la limita subzistentei. Acesti oameni au nevoie de sprijinul nostru, de prezenta noastra, de cuvântul nostru pentru a le da speranta ca si pentru ei s-a nascut Mântuitorul. Uitati-va în biserica, în jurul dumneavoastra, la locul de munca, pe scara blocului sau în vecini si veti gasiti o persoana care sufera. Fiti pentru ea îngerul care-i aduce vestea cea buna.

Dragii mei,
Cineva care sufera de amnezie nu are viitor, pentru ca nu îsi cunoaste trecutul. În societatea contemporana, în care totul este bazat pe perceptia momentului si pe programarea în detaliu a viitorului, Sarbatoarea Nasterii Domnului Cristos ne ofera oportunitatea de ne opri un moment din vâltoarea vietii cotidiene, pentru a privi înapoi la ce am primit, la cine suntem astazi si catre ce ne îndreptam.
Aducerea aminte înseamna a rememora Cuvântul auzit pentru a vedea daca l-am „primit” si daca aduce rod, asemenea semintei care a cazut în pamânt bun (cf. Mc. 4, 20). La fel ca si pastorii, nu este suficient sa auzim Cuvântul si sa-l cunoastem, ci trebuie sa actionam precum ne învata Domnul. „Sa mergem dar pâna la Bethleem”, au spus pastorii, „sa vedem cuvântul acesta ce s-a facut si pe care Domnul ni l-a facut cunoscut” (Lc. 2, 15).
Aducerea aminte înseamna sa ne bucuram de nasterea Mântuitorului nostru, cu Fecioara Maria si cu Iosif, si sa împartasim aceasta veste buna si altora. Odata ce am primit Cuvântul în sufletul nostru, viata noastra se transforma, iar odata cu viata noastra transformam si lumea din jur. „Si s-au întors pastorii, slavind si laudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auzisera si vazusera precum li se spusese” (Lc. 2, 20).
Si, nu în ultimul rând, aducerea aminte înseamna a rememora drumul pe care am pornit si valorile dupa care ne orientam în viata. Scriptura ne învata ca cei trei Magi au vazut la Rasarit steaua lui Isus si, urmând-o, au venit sa I se închine (cf. Mt. 2, 2). Fara harta, doar cu privirea atintita la stea, Domnul le-a calauzit pasii pâna la destinatie. Asemenea magilor, puterea martirilor si marturisitorilor Bisericii noastre de a îndura persecutia a venit din faptul ca au stat cu ochii atintiti la steaua care este Cristos. Aceasta stea a rasarit si pentru noi si asteapta doar sa o urmam.
De aceea, „aduceti-va aminte”, iubiti credinciosi, „de mai-marii vostri, […]; priviti cu luare aminte cum si-au încheiat viata si urmati-le credinta” (Evr. 13, 7) si exemplul!

Cristos s-a nascut!
Tuturor va doresc un Craciun Sfânt si binecuvântat, haruri de la Domnul, spor în toate si La multi ani!