În prag de Nou An, p. Mihai Vătămănelu, vicar general al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, transmite tuturor un mesaj de felicitare. Inspirându-se din cuvintele Papei Francisc, părintele vicar așterne la poarta Noului An un gând de fraternitate:

Dragi prieteni,

Dumnezeu iubește pe toți oamenii!
„Râul de mizerie, alimentat de păcat, nu reprezintă nimic în faţa oceanului milei lui Dumnezeu care inundă lumea noastră. Începutul unui An Nou ar putea consta în a ne face curajul să intrăm în acest ocean al milei lui Dumnezeu, să acceptăm înnoirea noastră prin învingerea indiferenţei care împiedică solidaritatea, să ieşim din neutralitatea care blochează comuniunea cu frații.

Împlinirea vremurilor este prezenţa lui Dumnezeu ca primă persoană în istoria noastră. Anul Nou nu schimbă brusc totul, astfel că rămânem cu multe probleme. Dar vreau să vă adresez o urare susţinută de speranţă reală: Dumnezeu să îşi îndrepte privirea asupra voastră şi să vă puteţi bucura, ştiind că, în fiecare zi, privirea Sa milostivă, mai strălucitoare decât lumina soarelui, se răspândeşte asupra voastră şi nu apune niciodată!

Dumnezeu este un părinte îndrăgostit de om şi nu se satură niciodată să o ia de la capăt pentru a ne înnoi. Dar nu oferă schimbări magice, nu foloseşte o baghetă magică. Dumnezeu schimbă realităţile din interiorul nostru, prin răbdare şi iubire; El ne cere delicat să intre în vieţile noastre, precum ploaia care cade pe pământ pentru a aduce rod. Ne aşteaptă mereu şi ne protejează cu tandreţe.

Duşmanul păcii nu este doar războiul, ci şi indiferenţa, care ne face să ne gândim doar la noi înşine, creând bariere, suspiciuni, temeri şi închidere” (P. Francisc).

De aceea în Anul Nou îmi doresc să fim mai buni, mai iertători, mai iubitori, mai atenți la fratele de lângă noi! Să fim mereu recunoscători și cu mai mult respect și delicatețe față de toți ce pe care îi vom întâlni pe cale!

La mulți ani, 2019!

P. Mihai Vătămănelu

Vicar General