„Louis Raphaël I Sako
Patriarh de Babilonia al caldeilor
Vine din martirizatul Irak, din Zakho, un oras pus la limita de nord a tarii, la granita dintre Turcia si Siria, patriarhul de Babilonia al caldeilor Louis Raphaël I Sako. Este calauza spirituala a celei mai mari Biserici orientale prezente în tara irakiana care, conform traditiei, a fost întemeiata de apostolul Toma. Si a trait îndelung si în alte localitati care, din pacate, au redobândit notorietate datorita devastarilor, razboiului si atrocitatilor comise de asa-numitul Stat Islamic: e suficient sa amintim Mosul si Kerkuk.
Nascut la 4 iulie 1948, s-a transferat dupa aceea de la Zakho chiar la Mossul, unde a facut studiile primare. Dupa aceea a intrat în seminarul local „Saint Jean” tinut de parintii dominicani. Hirotonit preot la 1 iunie 1974, a desfasurat slujirea pastorala la catedrala din Mosul, unde a ramas pâna în 1979, an în care a fost trimis la Roma pentru a completa formarea. A frecventat Institutul Pontifical Oriental, unde în 1983 a obtinut doctoratul în patrologie orientala. În 1984 a obtinut si licenta în jurisprudenta islamica la Institutul Pontifical de Studii Arabe si de Islamistica.
Dupa aceea s-a transferat la Paris, la Universitatea din Sorbona, unde în 1986 a obtinut doctoratul în istorie. Întors la Mossul în acelasi an, a devenit paroh la „Ajutorul vesnic”. Din 1997 pâna în 2002 a ocupat functia de rector al seminarului patriarhal din Bagdad. Întors din nou la Mosul, a reluat conducerea parohiei „Ajutorul vesnic” pâna la alegerea din partea sinodului Bisericii caldee ca arhiepiscop de Kerkuk, la 24 octombrie 2002. Ioan Paul al II-lea a acordat asentimentul pontifical numirii la 27 septembrie 2003.
La 14 noiembrie în acelasi an a fost consacrat episcop într-un loc simbol din Mossul: manastirea „Sfântul Gheorghe” a calugarilor antonieni ai sfântului Ormisda al caldeilor, a carei fatada a fost devastata de militienii ISIS în 2015 din cauza configuratiei sale arhitectonice deosebite: de fapt, a fost construita cu caramizi si deschideri în asa fel încât sa reprezinte o mare cruce. Consacratorul principal a fost arhiepiscopul emerit de Kerkuk, André Sana, împreuna-consacratori arhiepiscopul de Mosul, Paulos Faraj Rahho si episcopul Shlemon Warduni, titular de Anbar al caldeilor. Începuse de putin timp razboiul în Irak, care s-a terminat abia în decembrie 2011, când arhiepiscopul Sako a trebuit sa înfrunte problemele legate de violenta raspândita, de ura si de saracirea populatiei. Cu venirea si proclamarea Statului Islamic, situatia crestinilor, în special în zonele din nordul tarii, a devenit tot mai dura. În afara de atacurile teroriste si de persecutii, a trebuit sa se faca fata exodului masiv al caldeilor. Prelatul a încercat mereu dialogul si pacea cu majoritatea islamica, si în momentele de tensiune mai mare, ca atunci când biserici si institutii au fost obiectiv de atentate sângeroase. Deschideri la dialog reafirmate si cu ocazia primei Liturghii duminicale prezidate în noua biserica „Sfântul Paul”, ridicata la zece kilometri de Kerkuk, care a fost primul loc de cult crestin construit în Irak de la caderea lui Saddam Hussein în 2003.
La 31 ianuarie 2013, în cursul sinodului Bisericii caldee convocat la Roma de Benedict al XVI-lea dupa renuntarea cardinalului Emmanuel al III-lea Delly, a fost ales patriarh de Babilonia. Si apoi la 1 februarie, papa Ratzinger i-a acordat ecclesiastica communio, care a fost semnificata public prin celebrarea euharistica publica în bazilica vaticana la 4 februarie.
Luis Francisco Ladaria Ferrer
Prefect al Congregatiei pentru Doctrina Credintei
Mai întâi a promova si dupa aceea, daca este necesar, a tutela credinta catolica: acesta este spiritul cu care iezuitul Luis Francisco Ladaria Ferrer a trait si a actionat mereu, ca student, ca profesor si în functiile la care pontifii l-au chemat datorita pregatirii sale teologice si stilului sau deschis de ascultare si de atentie.
Spaniol, s-a nascut la 19 aprilie 1944 la Manacor, al doilea oras din insula Mallorca dupa Palma. A frecventat liceul de la colegiul iezuit antic si prestigios „Nuestra Señora de Montesión” din Mallorca. Întâlnirea cu acea comunitate de iezuiti l-a facut sa intre, la 17 octombrie 1966, în Societatea lui Isus – depunând voturile în 1968 – dupa ce a obtinut doctoratul în jurisprudenta la Universitatea din Madrid.
În capitala spaniola, la Universitatea Pontificala Comillas, a facut studiile de filozofie, înainte de a se transfera la Frankfurt, în Germania, pentru a aprofunda teologia în Facultate din Sankt Georgen. Acolo, între altii, i-a avut ca profesori pe Alois Grillmeier, devenit dupa aceea cardinal, Otto Semmelroth si Herman Josef Sieben. La 29 iulie 1973 a fost hirotonit preot de episcopul de Mallorca, Teodoro Ubeda. Dupa aceea a obtinut doctoratul în teologie în 1975 la Universitatea Pontificala Gregoriana, cu teza despre „Duhul Sfânt în sfântul Ilariu de Poitiers”, urmând învatatura patrologului Antonio Orbe, precum si a lui Juan Alfaro si Zoltan Alszeghy.
Întors în Spania, între 1975 si 1984 a fost profesor de teologie dogmatica la Facultatea de Teologie de la Universitatea Pontificala Comillas. Dupa aceea, din 1984, a fost profesor ordinar al Facultatii de Teologie de la Universitatea Pontificala Gregoriana, unde din 1986 pâna în 1994 a desfasurat si rolul de vice-rector.
A ocupat numeroase si importante functii la nivel international. Îndeosebi, între 1992 si 1997 a fost membru al Comisiei Teologice Internationale, devenind secretar general al ei din 2004 pâna în 2009. La 9 iulie 2008, Benedict al XVI-lea l-a numit arhiepiscop titular de Tibica si secretar al Congregatiei pentru Doctrina Credintei, unde a fost consultant înca din 1995. A primit consacrarea episcopala la 26 iulie 2008, în bazilica „San Giovanni in Laterano”, de la cardinalul Tarcisio Bertone, care a ocupat aceeasi functie a sa în timpurile în care era prefect cardinalul Ratzinger.
Presedinte al Comisiei de studiu despre diaconatul femeilor de la 2 august 2016, la 1 iulie 2017 a fost pus de papa Francisc la conducerea fostului Sfânt Oficiu. În afara de asta este presedinte al Comisiei Pontificale Ecclesia Dei, al Comisiei Pontificale Biblice si al Comisiei Teologice Interna?ionale.
În cadrul Curiei Romane este consultant al Congregatiei pentru Episcopi, al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor si face parte din comitetul stiintific al fundatiei vaticane Joseph Ratzinger – Benedict al XVI-lea.
Angelo De Donatis
Vicar general al Sanctitatii Sale pentru dieceza de Roma
si arhipastor al bazilicii papale „San Giovanni in Laterano”
„Preot roman pâna la maduva”, portret în care se recunoaste pe deplin, Angelo De Donatis, este esentialmente om al rugaciunii si al interioritatii, foarte apropiat de clerul din Roma prin rolul sau de formator si de parinte spiritual al mai multor generatii de seminaristi si de preoti. Un privilegiat punct de observatie pe care papa Francisc l-a ales sa-l valorizeze chemându-l sa desfasoare slujirea de vicar general pentru dieceza sa.
Originar din Salento, s-a nascut la 4 ianuarie 1954 la Casarano, în provincia Lecce si în dieceza de Nardò-Gallipoli. A fost elev al seminarului din Taranto si apoi al Seminarului Pontifical Roman Major. A facut studiile filozofice la Universitatea Pontificala Laterana si pe cele teologice la Universitatea Pontificala Gregoriana, unde o obtinut licenta în teologie morala.
La 12 aprilie 1980 a fost hirotonit preot pentru clerul din Nardò-Gallipoli. Si din 28 noiembrie 1983 este încardinat în dieceza de Roma, desi mentine o puternicaî legatura cu radacinile sale, asa încât în 2017 primeste si distinctia de cetatean de onoare de Casarano. Tot în 1980 a început slujirea romana în parohia „San Saturnino”, mai întâi colaborator, apoi ca vicar parohial, desfasurând si activitatea de profesor de religie.
Dupa aceea, între 1988 si 1990, a fost atasat la secretariatul general a vicariatului si, în acelasi timp, vicar parohial la „Santissima Annunziata a Grotta Perfetta”. În 1989 a fost admis în Ordinul ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim cu gradul de cavaler si a fost arhivar al secretariatului colegiului cardinalilor, ocupând functia pâna în 1991.
Între timp, în 1991 a început sa conduca oficiul pentru cler de la vicariatul de Roma (ramânând acolo pâna în 1996) si sa desfasoare slujirea ca director spiritual la Seminarul Pontifical Roman Major, unde, timp de treisprezece ani, a avut ocazia sa cunoasca de aproape parcursul de formare si de crestere al preotilor.
În 2003 a fost numit paroh de „San Marco evangelista al Campidoglio” si, în acelasi timp, a asumat activitatea pentru formarea permanenta a clerului, unde a devenit responsabil în 2014. În cadrul vicariatului a fost si membru al consiliului prezbiteral diecezan si al colegiului consultantilor. În afara de asta, a avut functia de asistent pentru dieceza de Roma al asociatiei nationale familiale a clerului si de asistent spiritual al asociatie „Don Andrea Santoro”, preotul roman fidei donum ucis în Turcia în 2006.
În Postul Mare din 2014, papa Francisc i-a cerut sa tina meditatiile pentru exercitiile spirituale ale Curiei Romane, la casa „Divin Maestro” din Ariccia, despre tema „purificarii inimii”.
La 14 septembrie 2015 a fost ales episcop titular de Mottola si numit auxiliar de Roma, cu functia de a se ocupa de formarea clerului. La 9 noiembrie a primit consacrarea episcopala de la papa Francisc în bazilica „San Giovanni in Laterano”. Ca motou a ales Nihil caritate dulcius („Nimic nu este mai dulce decât iubirea”), luat din De officiis ministrorum al sfântului Ambroziu.
Giovanni Angelo Becciu
Substitut pentru Afacerile Generale de la Secretariatul de Stat
si delegat special la Ordinul Militar Suveran de Malta
Reprezentant al papei în patru continente, dupa aceea apropiatul sau colaborator ca substitut din 2011 pâna în 2018 si apoi ca prefect al Congregatiei Cauzelor Sfintilor: acesta este în sinteza itinerarul biografic al lui Angelo Becciu, nascut la Pattada (Sassari) din Antonio si Antonia Curzu la 2 iunie 1948. Primul nascut din cei cinci frati, dupa parcursul liceal, a studiat filozofia si teologia în Facultatea de Teologie din Cuglieri, condusa de iezuiti, petrecând ultimul an formativ în seminarul si în facultatea din Cagliari.
Hirotonit preot în biserica parohiala „Santa Sabina” la Pattada de episcopul Francesco Cogoni la 27 august 1972, a desfasurat timp de sapte ani slujirea pastorala în dieceza sa de Ozieri. Dupa aceea a fost trimis la Roma, a frecventat Academia Pontificala Ecleziastica si a obtinut doctoratul în drept canonic la Universitatea Pontificala „Sfântul Toma de Aquino” (Angelicum).
A intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun la 1 mai 1984, si timp de peste saisprezece ani a prestat propria lucrare în sapte reprezentante pontificale din patru continente (Republica Centrafricana, Sudan, Noua Zeelanda, Liberia, Marea Britanie, Franta, Statele Unite ale Americii). La 15 octombrie 2001, Ioan Paul al II-lea l-a numit nuntiu apostolic în Angola si arhiepiscop titular de Roselle, veche dieceza din Etruria, si o luna mai târziu, la 15 noiembrie, i-a încredintat si reprezentanta pontificala din São Tomé e Principe. La 1 decembrie din acelasi an la Pattada a fost hirotonit episcop de secretarul de stat, cardinalul Angelo Sodano. Lunga sa misiune în Angola, în timpul careia printre altele a vizitat diecezele din marea tara africa, a culminat cu vizita la Luanda, de la 20 la 23 martie 2009, a lui Benedict al XVI-lea, gazduit în nuntiatura apostolica.
Patru luni mai târziu, la 23 iulie 2009, pontiful l-a numit nuntiu apostolic în Cuba, unde a promovat dezvoltarea raporturilor Sfântului Scaun cu autoritatile civile, sustinând actiunea episcopatului si angajarea catolicilor.
Konrad Krajewski
Elemosinier al Sanctitatii Sale
„Nu vei fi un episcop de birou, nici nu vreau sa te vad în spatele meu în timpul celebrarilor. Vrea sa te stiu mereu printre oameni. Tu va trebui sa fii prelungirea mâinii mele pentru a duce o mângâiere saracilor, celor dezmosteniti, celor din urma”. Din acea zi, când papa Francisc i-a comunicat decizia de a-l numi elemosinier al sau – numire facuta publica la 3 august 2013 – parintele Konrad Krajewski (pentru ca „parinte” este unicul titlu cu care îi place sa fie numit) umbla în lungul si în latul Romei si în împrejurimi pentru a duce solidaritatea directa a pontifului celor din urma si celor „rebutati”.
Nascut la 25 noiembrie 1963 la Lód?, în Polonia, din parinti ambii profesori, de copil avea un caracter viu, asa încât cateheta sa, o sora, a decis sa amâne un an prima sa împartasanie. Crescut în miscarea catolica, si astazi îi traieste spiritualitatea, participând punctual în fiecare an la pelerinajul traditional pe jos la Czestochowa.
Dupa ce a terminat studiile liceale, în 1982 a intrat în seminarul din dieceza natala. La 13 iunie 1987 l-a întâlnit pentru prima data pe Ioan Paul al II-lea: în acea zi, în timpul celei de-a treia calatorii în Polonia, papa Wojtyla a facut oprire la Lód?, observându-l pe acel tânar seminarist caruia îi fusese încredintata animarea liturgica a celebrarii si, îndeosebi, momentul întâlnirii cu 1500 de copii care primisera prima împartasanie.
La 11 iunie 1988, dupa ce a obtinut bacalaureatul în teologie la Universitatea Catolica din Lublin, a fost hirotonit preot. Timp de doi ani a desfasurat munca pastorala ca vicar parohial, mai întâi la Rusiec si apoi la Lód?. Din 1990 a continuat studiile la Roma, obtinând la 5 martie 1993 licenta în liturgie sacra la Institutul Liturgic „Sfântul Anselm” si la 10 martie 1995 doctoratul în teologie, cu specializare în liturgie, la Universitatea Pontificala „Sfântul Toma de Aquino”. În acei ani a început sa colaboreze cu Oficiul Celebrarilor Liturgice al Suveranului Pontif. Si, întarit de experienta sa de capelan într-un spital psihiatric din Lód?, a fost si asistent spiritual în clinica ortopedica si traumatologica a Universitatii „La Sapienza”.
Întors în Polonia în 1995, a fost ceremonier al arhiepiscopului sau si a predat liturgie în seminarul diecezan – unde era prefect – si în cele franciscan si salezian. În 1998 a început slujirea la Sfântul Scaun, la Oficiul Celebrarilor Liturgice, devenind ceremonier pontifical la 12 mai 1999. În acel rol a avut ocazia de a-l urma de aproape, si în numeroase calatorii internationale, pe Ioan Paul al II-lea, pe Benedict al XVI-lea si pe papa Francisc.
Joseph Coutts
Arhiepiscop de Karachi (Pakistan)
Când s-a nascut, la 21 iulie 1945, Amritsar, oras sacru pentru sikh, facea parte din India britanica. Si Pakistanul înca nu exista. Astazi municipiul care a dat nastere lui Joseph Coutts este dincolo de granita, în teritoriu indian, în dieceza Jullundur. Pentru aceasta arhiepiscopul „cu barba alba”, cum le place credinciosilor pakistanezi sa-l numeasca în mod afectuos, tinteste toata slujirea sa asupra „armoniei”, cuvânt pus în centrul motoului episcopal. Trecând prin fazele diferite si chinuite ale istoriei natiunii sale, a vazut cu ochii sai pe de o parte cresterea micii comunitati catolice si pe de alta parte islamizarea progresiva a tarii, care nu a avut loc fara violente.
A învatat acest stil de prezenta pastorala centrat pe armonie si dialog din marturia evanghelica a lui James Cornelius van Miltenburg, misionarul olandez prim episcop de Karachi, care a celebrat casatoria parintilor sai si care l-a însotit spiritual pe Joseph de tânar preot.
Format în seminarul mare „Cristos Rege” din Karachi si hirotonit preot la 9 ianuarie 1971, pentru clerul din Lahore, a perfectionat dupa aceea studiile la Roma între 1973 si 1975. Întors la Karachi, a fost profesor de filozofie si sociologie în seminarul mare si rector al seminarului mic din Lahore, precum si vicar general la Karachi, între 1986 si 1988.
La 5 mai 1988 a fost numit episcop coadiutor al diecezei de Hyderabad, în provincia Sindh, în Pakistanul de sud. A primit hirotonirea episcopala la 16 septembrie acelasi an. A urmat ca episcop la Hyderabad la 1 septembrie 1990 si a stabilit imediat propria misiune cu obiectivul de a construi pacea în societate, conform spiritului evanghelic, si de a contribui la cresterea si la dezvoltarea poporului, prin opere sociale, scoli si spitale care sunt „exprimare concreta a caritatii crestine”. Un proiect pastoral relansat si în dieceza de Faisalabad – la conducerea carei a fost transferat la 27 iunie 1998 – care i-a adus recunoasteri internationale precum premiul Shalom, conferit lui în 2007 de Universitatea Catolica din Eichstätt-Ingolstadt în Germania. Si care a fost repropus apoi la Karachi când, la 25 ianuarie 2012, a fost promovat arhiepiscop al orasului portuar si metropolitan cu douazeci de milioane de locuitori, unde catolicii sunt în crestere mai ales în periferii. Aici s-a angajat în construirea de noi biserici si scoli, mereu cu intentia de a da o contributie la dezvoltarea armonioasa a natiunii si cu o atentie deosebita fata de cei mai saraci. Presedinte al Conferintei Episcopale Pakistaneze din 2011 pâna în 2017, a desfasurat mereu un rol de prim plan mai ales în Caritas pakistaneza, coordonând personal si initiativele de ajutor cu ocazia calamitatilor naturale.
António Augusto dos Santos Marto
Episcop de Leiria-Fátima (Portugalia)
Pastor de spiritualitate si de doctrina, António Augusto dos Santos Marto a legat în mod indisolubil propria misiune cu Fátima: ca episcop l-a primit în sanctuarul marian pe Benedict al XVI-lea în 2012 si pe Francisc în 2017 pentru încheierea centenarului aparitiilor Fecioarei, care au avut loc între 13 mai si 13 octombrie 1917, si canonizarea celor doi pastorasi Francisc si Iacinta. Dar si în cotidianitatea de fiecare zi prelatul portughez relanseaza încontinuu „noutatea de la Fátima” ca invitatie la convertire, cu o atentie deosebita fata de cei mai slabi.
S-a nascut la 5 mai 1947 la Tronco, comuna Chaves, în teritoriul diecezei de Vila Real. Dupa ce a terminat studiile pregatitoare în seminarul mic local, a urmat cursurile de filozofie si teologie la Universitatea Catolica portugheza, ca student al seminarului mare din Porto. Între 1970 si 1977 a perfectionat pregatirea la Roma, specializându-se în teologie sistematica la Universitatea Pontificala Gregoriana, unde a obtinut doctoratul cu teza: „Speranta crestina si viitorul omului. Doctrina escatologica a Conciliului al II-lea din Vatican”. Tot la Roma, la 7 noiembrie 1971, a fost hirotonit preot al clerului de Vila Real.
Întors în Portugalia, a ramas stabil în orasul Porto. Aici a predat în Facultatea de Teologie – ocupând si functia de vice-director – si în Facultatea de Drept din Universitatea Catolica, unde a fost membru al Societatii Stiintifice. În afara de asta, pâna în 2000 s-a dedicat formarii candidatilor la preotie în seminarul mare, ca educator si prefect de studii. Si a fost si responsabil al seminaristilor din dieceza de Vila Real.
Din 1977 a exercitat activitatea de profesor în diferite domenii: a fost profesor de diferite zone ale teologiei în Institutul de Stiinte Umane si Teologice si în Centrul de Cultura Catolica. În ambele institutii academice cu sediul la Porto a facut parte din diferite comisii.
Ales episcop titular de Bladia si numit auxiliar de Braga la 10 noiembrie 2000, a primit hirotonirea episcopala la 11 februarie 2001 de la episcopul de Vila Real, Joaquim Gonçalves. A ales motoul paulin: „Colaboratori ai bucuriei voastre” (2Cor 1,24). La 22 aprilie 2004 a devenit episcop de Viseu. Si în 2006, tot la 22 aprilie, a fost transferat la dieceza de Leiria-Fátima, luând-o în posesie canonica la 25 iunie.
Pentru Conferinta Episcopala Portugheza – pentru care a fost vicepresedinte în trieniul 2008-2011 si înca este din 2014 – a ocupat functia de delegat în Comisia Episcopatelor din Comunitatea Europeana (COMECE) din 2011 pâna în 2017.
Pedro Ricardo Barreto Jimeno
Arhiepiscop de Huancayo (Perú)
Are „picioarele în Anzi si inima în Amazonia”. Si glasul sau este unul dintre glasurile care astazi în Biserica întrupeaza cu forta mai mare tema apararii mediului ca o cale pentru o dezvoltare respectuoasa a popoarelor indigene. Iata profilul iezuitului Pedro Ricardo Barreto Jimeno, arhiepiscop al orasului andin Huancayo, chiar la granitele cu acea Amazonie peruviana de unde – la Puerto Maldonado în ianuarie anul acesta – papa Francisc a deschis drumul de pregatire pentru sinodul special dedicat acestei zone a lumii, care se va desfasura în octombrie 2019.
Nascut la 12 februarie 1944 la Lima, a urmat în capitala Peruului cursurile secundare ca aspirant la viata calugareasca în noviciatul iezuitilor, în care a intrat în 1961. A facut studiile filozofice în facultatea Societatii lui Isus de la Alcalá de Henares, în Spania, si cele teologice în facultatea pontificala si civila din Lima, obtinând apoi titlul de educador la institutul pedagogic Champagnat.
Hirotonit preot la 18 decembrie 1971, a depus voturile perpetue la 3 octombrie 1976. Si a început imediat misiunea sa, în cadrul familiei calugaresti a sfântului Ignatiu, ca asistent al maestrului de novici, precum si ca profesor si director spiritual al colegiului „Cristo Rey” din Tacna. Apoi a fost paroh si superior al aceleiasi comunitati din Tacna; responsabil al pastoratiei vocationale din provincie; director spiritual al colegiului „Francisco Javier da Lima”; superior al noviciatului, paroh si superior al comunitatii „Nuestra Señora de los Desamparados” la Lima; colaborator al provincialului si consultant al provinciei; paroh si superior al comunitatii din Ayacucho; paroh si superior al comunitatii din Tarma.
La 9 noiembrie 2001 a fost ales episcop titular de Acufida si numit vicar apostolic de Jaén, în nord-estul tarii. A primit hirotonirea episcopala la 1 ianuarie 2002. Apoi la 17 iulie a fost promovat arhiepiscop de Huancayo, oras în muntii centrali din tara andina. În contact cu popoarele care locuiesc în padure a dat viata unui magisteriu curajos despre tema pastrarii creatiei. I se datoreaza lui ideea unei mese de dialog pentru o „solutie integrala si sustenabila la problema sanatatii ambientale si a muncii” în orasul La Oraya si în bazinul fluviului Mantaro, cu implicarea a peste saizeci de institutii statale si civile din regiunea Junín, coordonate de el. Între altele a desfasurat rolurile de presedinte al mesei de dialog ambiental din Junín (Mediarej), de mediator al mesei de dialog pentru reintrarea populatiei din Marococha si de coordonator al mesei inter-institutionale de reflectie si actiune pentru pace. O angajare care n-a fost lipsita de riscuri, asa încât a primit si amenintari cu moartea.

Désiré Tsarahazana
Arhiepiscop de Toamasina (Madagascar)
Al patrulea cardinal malgas – dupa Jerôme Rakotomalala, Victor Razafimahatratra si Gaëtan Razafindratandra – Désiré Tsarahazana – este o figura centrala si un punct de referinta pentru asteptarile poporului din insula africana. Marturiseste asta si rolul sau în Conferinta Episcopala, al carei vicepresedinte a fost între 2006 si 2012 pentru a fi ales dupa aceea presedinte în 2012, functie confirmata în 2015.
Nascut la 13 iunie 1954 la Amboangibe, în teritoriul arhidiecezei de Antsiranana, este fiul al lui Régis Tsarahazana si a lui Pauline Lahady. Intrat în seminarul mic din Mahajanga, unde a urmat primul ciclu de formare din 1970 pâna în 1976, a completat al doilea ciclu în cel din Antsiranana din 1976 pâna în 1978.
Dupa ce a obtinut diploma liceala, a intrat în seminarul mare din Antananarivo unde, din 1979 pâna în 1982, a studiat filozofia. Dupa aceea, între 1983 si 1986, a dus la capat si studiile teologice în universitatea din capitala Madagascarului. Si mai târziu s-a specializat în teologie la Universitatea Catolica din Lyon, în Franta. Dupa ce a primit diaconatul la Andapa la 15 august 1985, a fost hirotonit preot în satul sau natal la 28 septembrie 1986. Vicar parohial la Mananara-Nord, din 1987 pâna în 1990 a avut rolul de educator si profesor în seminarul din Diego-Suarez, precum si de corespondent diecezan al seminaristilor si al preotilor din Antananarivo si de responsabil al ciclului propedeutic.
Când a fost creata noua dieceza de Fenoarivo Atsinanana, a fost numit acolo prim episcop la 30 octombrie 2000. La 18 februarie 2001 a primit hirotonirea episcopala de la arhiepiscopul de Ansrirananana, Michel Mano. La 24 noiembrie 2008 a fost transferat la Biserica din Toamasina ca al cincilea pastor al diecezei, devenind primul arhiepiscop cu ridicarea la rangul de sediu mitropolitan la 26 februarie 2010.
Întarit de motoul sau paulin „A învinge raul cu binele”, a primit purpura de cardinal ca semn si ocazie pentru „a da mai multa speranta persoanelor care aspira la o viata demna” si a deschide noi drumuri pentru „a sustine populatia suferinda”.

Giuseppe Petrocchi
Arhiepiscop de Aquila (Italia)
O purpura de cardinal care vorbeste despre apropiere de suferintele celor sinistrati de la cutremur. Însusi arhiepiscopul de Aquila, Giuseppe Petrocchi, a subliniat asta la anuntarea numirii sale de cardinal: „Este un oras icoana care exprima suferinta si asteptarea tuturor populatiilor lovite de miscarea seismica din 2009 pâna în 2017, care a devastat Italia centrala”; de aceea alegerea papei Francisc „este semn al unei iubiri care daruieste curaj si deschide perspective de speranta pentru viitor”. Perspective pe care prelatul s-a angajat mereu sa le alimenteze gratie unei capacitati eficace de organizare si unei slujiri traite în perspectiva unei Biserici misionare apropiate de cei din urma.
Nascut la 19 august 1948 la Venagrande, în localitatea si în dieceza de Ascoli Piceno, a facut studiile superioare în seminarul episcopal din orasul din Marche, obtinând bacalaureatul clasic. În 1967, episcopul Marcello Morgante l-a trimis la Seminarul Mare Pontifical Roman. Si la Universitatea Pontificala Lateran a obtinut bacalaureatul în filozofie si licenta în teologie dogmatica. Dupa aceea a luat si doctoratul în filozofie la ateneul statal din Macerata si în psihologie la „Sapienza” din Roma.
Hirotonit preot la 14 septembrie 1973 la Ascoli Piceno, a început slujirea pastorala mai întâi ca vicar la parohia „Sfintii Petru si Paul” pâna în 1981 – lucrând în acesti ani si în cadrul pastoratiei tineretului si desfasurând functia de director al centrului diecezan vocational – apoi ca paroh în comunitati foarte mici din provincie: Cerreto di Venarotta, din 1981 pâna în 1986, si Trisungo, din 1986 pâna în 1998. O perioada lunga în care a abordat o pastoratie facuta din apropiere zilnica de fiecare persoana, o angajare formativa si pedagogica în resedinta de judet a provinciei, unde a fost, în diferite perioade, profesor la scoala diecezana de formare teologica pentru laici, colaborator al consultarii familiale de inspiratie crestina, membru al consiliilor pastoral diecezan si prezbiteral, animator principal al miscarii diecezane „Opera Mariei”, profesor de religie la liceul stiintific statal si de filozofie, pedagogie si psihologie la sectiunea magistrala a liceului clasic statal, precum si redactor-sef al buletinului diecezan. Din 15 februarie 1998 pâna la alegerea episcopala a fost paroh la „Sfintii Petru si Paul”, tot la Ascoli Piceno.
Numit episcop de Latina-Terracina-Sezze-Priverno la 27 iunie 1998, a primit hirotonirea episcopala la 20 septembrie în bazilica „Sfântul Francisc” la Ascoli Piceno. În dieceza din Lazio încredintata lui prelatul a promovat imediat maturizarea unei spiritualitati de comuniune. Un proiect relansat si cu ocazia vizitei în întreaga dieceza între 2002 si 2008, care a avut ca obiectiv formarea unei „constiinte diecezane” într-un teritoriu caracterizat de o profunda fragmentare. Îndeosebi a încurajat o mai buna organizare a muncii si o articulare mai eficace a centrului pastoral diecezan. S-a bazat mult pe contactul cu comunitatile si pe schimbul reciproc de informatii, favorizând, printre altele, o administrare ordonata a bunurilor si dând nastere la diferite initiative caritative si la numeroase opere pentru un ajutor concret dat celor mai saraci.

Thomas Aquino Manyo Maeda
Arhiepiscop de Osaka (Japonia)
Un preot care se naste la Nagasaki si apoi devine episcop la Hiroshima poarta în sine pentru totdeauna mostenirea suferintelor cauzate de catastrofa atomica, din care scoate forta pentru a intensifica angajarea pentru pace si reconciliere. Si pentru aceasta Thomas Aquino Manyo Maeda a ales ca moto episcopal Milostivire, cuvânt care exprima bine sentimentul sau personal si cel al credinciosilor sai.
Nascut la 3 martie 1949 la Tsuwasaki, Kami-Goto, în teritoriul arhidiecezei de Nagasaki, a terminat studiile în liceul Nanzan din orasul martir al nebuniei nucleare. Apoi a intrat în seminarul mare „Sfântul Sulpiciu” la Fukuoka. Si la 19 martie 1975 a fost hirotonit preot la Nagasaki.
A petrecut începuturile slujirii pastorale în diferite comunitati din arhidieceza sa: a fost vicar parohial la Fukue si apoi paroh la Hamawaki, Hoki, Rawara si la „Sfântul Francisc Xaveriu” din Hiradio. Tot la Nagasaki a fost director al buletinului diecezan si responsabil al comisiei pentru comunicatii sociale, precum si decan.
Gratie si experientei sale în domeniul mass-media, în aprilie 2006 a devenit secretar general al Conferintei Episcopale Japoneze. O slujire desfasurata timp de cinci ani cu atentie deosebita fata de problemele educative, ecumenice si a dialogului cu religiile majoritare. Probleme carora a continuat sa le rezerve atentie si când a fost ales episcop de Hiroshima, la 13 iunie 2011. La 23 septembrie a primit hirotonirea episcopala de la episcopul Joseph Atsumi Misue.
Dupa trei ani petrecuti în orasul teatru al primului bombardament atomic din istorie. La 20 august 2014 a fost promovat arhiepiscop mitropolit de Osaka, luând în posesie canonica la 23 septembrie. Din 2016 este si vicepresedinte al Conferintei Episcopale din Japonia.
Deosebit de atent la drepturile si la demnitatea persoanelor cu dezabilitati, este un pastor de profunda cultura, precum si un pasionat de pescuit. Este si un maestru al scurtei forme poetice japoneze numite haiku si din poeziile sale se inspira adesea pentru interventiile sale publice, pentru articolele sale si omiliile sale.
Sergio Obeso Rivera
Arhiepiscop emerit de Jalapa (Mexic)
A fost mereu un promotor al dialogului si al întâlnirii, tinzând sa valorizeze tot ceea ce uneste si respingând ceea ce desparte. Arhiepiscopul Sergio Obeso Rivera a demonstrat asta în timpul celor douazeci si opt de ani la conducerea scaunului mitropolitan din Jalapa – o realitate dificila marcata de atâtea contraste – precum si în contributia oferita pentru reluarea, în 1992, a relatiilor diplomatice dintre stat si Biserica mexicana, întrerupte de peste o suta de ani.
Nascut la Jalapa, în statul Veracruz, la 31 octombrie 1931, fiu al lui Emilio Obeso, originar din Asturia, în Spania, si al lui Estela Rivera, originara din Las Vigas de Ramírez, la sfârsitul instruirii primare, la 23 ianuarie 1944, a fost admis în seminar. Dupa ce a terminat studiile umaniste, a fost trimis pentru formarea filozofica si teologica la Universitatea Pontificala Gregoriana la Roma, oras unde a locuit în Colegiul Pontifical Pio Latino Americano si unde, dupa ce a obtinut licenta în filozofie si doctoratul în teologie, a fost hirotonit preot la 31 octombrie 1954.
La întoarcerea sa în Mexic, timp de saptesprezece ani, din 1955 pâna în 1971, a prestat slujire în seminar ca profesor de filozofie si de teologie, director spiritual si rector. În acelasi timp a fost capelan al conventului calugaritelor capucine ale Preasfântului Sacrament (astazi misionare euharistice franciscane). La 30 aprilie 1971 a fost numit episcop de Papantla de Paul al VI-lea si la 29 iunie a primit hirotonirea episcopala. Dupa ce a condus dieceza timp de doi ani, la 15 ianuarie 1974 a fost transferat la scaunul titular de Uppenna cu titlu personal de arhiepiscop, drept coadiutor cu drept de succesiune al arhiepiscopului de Jalapa, monseniorul Emilio Abascal y Salmerón, caruia i-a urmat la 12 martie 1979.
La 18 noiembrie 1982 a fost ales presedinte al Conferintei Episcopale Mexicane (CEM) pentru trieniul 1983-1985.
Toribio Ticona Porco
Episcop prelat emerit de Corocoro (Bolivia)
A fost mereu în prima linie în apararea drepturilor minerilor si taranilor din zonele rurale boliviene. O alegere facuta de Toribio Ticona Porco înca de la începuturile preotiei sale si continuata cu vigoare mai mare dupa hirotonirea episcopala în cei douazeci de ani în care a condus prelatura teritoriala de Corocoro.
Nascut la 25 aprilie 1937 la Atocha, în dieceza de Potosí, provine dintr-o familie foarte saraca. Parintii lucrau în mine si chiar el de copil a trebuit sa-si câstige existenta cu meserii umile: lustragiu, vânzator de ziare pe strazi si miner.
Existenta sa a fost radical marcat de întâlnirea cu misionarii belgieni pe care Pius al XII-lea i-a trimis în acele teritorii pentru a sustine formarea crestina si a ajuta paturile mai nevoiase din populatiile indigene. Gratie lor, a putut sa frecventeze seminarul din Sucre si sa se mentina la studiile de filozofie si teologie, la sfârsitul carora a primit hirotonirea sacerdotala la 29 iunie 1967, în vârsta de aproape 30 de ani. În afara de asta a facut studii complementare în institutul pastoral al Consiliului Episcopal Latinoamerican (CELAM) si doi ani de pastoratie catehetica la centrul Lumen vitae din Bruxelles, în Belgia.
Destinat ca paroh la Chacarilla, a trebuit sa fie timp de paisprezece ani si primar al localitatii la peste trei mii cinci sute de metri deasupra nivelului marii si la o suta saptezeci de kilometri distanta de La Paz, capitala guvernamentala a Boliviei precum si metropola cu altitudinea cea mai mare din lume. Activitatea sa misionara s-a concentrat îndeosebi pe promovarea umana si evanghelizarea a circa o mie de persoane constrânse sa supravietuiasca într-o realitate dramatica marcata de mizerie, victime si ale unui neîncetat exod migrator care s-a accentuat în maniera exponentiala dupa marea seceta din 1982. Duminica el celebra Liturghia pentru toti locuitorii, desfasurând o pastoratie centrata pe trei principii: a vedea, a evalua si a actiona. Si în timpul mandatului sau „parohul-primarul” a fost si însarcinat de autoritatile statale sa-i apere pe mineri de abuzurile antreprenorialului strain care îi exploata.
Numit de Ioan Paul al II-lea, la 5 aprilie 1986, episcop titular de Timici si în acelasi timp auxiliar al diecezei de Potosí, la 31 mai a primit hirotonirea episcopala.
Aquilino Bocos Merino
Arhiepiscop titular de Urusi
Misionar fiu al acelei Spanii profunde care i-a schitat temperamentul, Aquilino Bocos Merino a fost un neobosit promotor al vietii consacrate si al vestirii evanghelice, îndeosebi în anii reînnoirii conciliare. Reparcurgând carisma sfântului Anton Maria Claret, fondator al congregatiei Fiilor Inimii Neprihanite, la care apartine, a imprimat un puternic impuls misiunii ad gentes.
Nascut la 17 mai 1938 la Canillas de Esgueva, Valladolid, la doisprezece ani a intrat în postulandatul claretian din Segovia si a facut noviciatul la Ciudad Real, depunând primele voturi în 1956. Dupa ce a studiat filozofia la Sigüenza (1956-19579 si la Segovia (1957-1959), a depus voturile perpetue în 1959. Dupa aceea a completat formarea teologica la La Calzada si la Salamanca, oras în care a fost hirotonit preot la 23 mai 1963. A predat filozofie la Segovia timp de un an, apoi a trait la Salamanca, unde a fost director spiritual timp de trei ani al colegiului major maronit, al misionarilor marianisti libanezi (1964-1967) si timp de alti sase ani al teologatului claretian (1967-1973). În timpul acestei perioade a obtinut doctoratul în filozofie la Universitatea Pontificala din Salamanca si o diploma în psihologie clinica.
Între timp din 1971 i-a fost încredintata conducerea prestigioasei reviste spaniole „Vida Religiosa”, pe care a condus-o pâna în 1980. Transferându-se la Madrid, a fost co-fondator al Institutului Teologic de Viata Calugareasca si initiator si organizator al saptamânilor nationale de viata consacrata, de care s-a ocupat între 1972 si 1980. În afara de asta a fost si profesor de filozofie timp de multi ani în institutele de studii superioare ale congregatiei sale.
Din 1976 pâna în 1979 a condus scoala de formare teologico-catehetica Regina Apostolorum si din 1981 pâna în 1985 a fost presedinte al Federación española de religiosos de la enseñanza(FERE), actuala Escuelas católicas. Între timp, claretianii îi încredintasera diferite functii de responsabilitate tot mai mare: superior al comunitatii „Buen Suceso” la Madrid din 1977 pâna în 1980 si din nou din 2007 pâna în 2013; provincial de Castilia din 1980 pâna în 1985; consilier general din 1980 pâna în 1991. În acest ultim an a fost ales superior general pentru sase ani, dupa expirarea carora functia i-a fost reînnoita pentru un alt mandat pâna în 2003. În timpul celor doisprezece ani ai conducerii sale a imprimat o cotitura expansiva puternica, ducând congregatia în multe tari unde nu era prezenta, în special în Asia, Africa si Europa de Est. A voit sa dea o contributie si formarii initiale si permanente a misionarilor, convins ca institutul trebuia „sa se angajeze în parcurgerea drumului interculturalitatii”, considerata ca un „proces în care sunt interesate toate zonele vietii misionare: spiritualitate, vocatie, formare”. În cautarea carismei originare, a interpretat misiunea nu numai ca actiune, ci si contemplatie si multumire.

(Dupa L'Osservatore Romano , 28 iunie 2018)
Traducere de pr. Mihai Patrascu
Sursa: http://www.ercis.ro