„Cea de-a patra zi a Festivalului European Music Open a adus în fata publicului oradean Corul de copii Radio din Bucuresti, sub bagheta dirijorilor Voicu Popescu si Razvan Rados, acompaniati la pian de Magdalena Faur . Concertul a avut loc în Catedrala „Sfântul Nicolae” în prezenta Preasfintiei Sale Virgil Bercea, gazda evenimentului, a Excelentei Sale László Böcskei, episcop romano catolic de Oradea si a unui public impresionant.
Corul de Copii Radio este un ansamblu vocal recunoscut atât pe plan national cât si international. Activitatea corului se întinde pe durata a mai mult de 6 decenii si pe cuprinsul mai multor tari si continente. Printre acestea se numara Franta, Regatul Unit, Belgia, Germania, Italia, Suedia si Finlanda, România, Elvetia, Japonia, Statele Unite ale Americii, Canada si Turcia. Începuturile "Corului de Copii Radio" se leaga de numele lui Dumitru D. Botez si al dirijorului Ion Vanica, cei doi fiind cei care, în toamna anului 1945, au pus temelia primei generatii care a alcatuit aceasta corala. Alcatuit initial din numai 12 copii, în numai câtiva ani, corul câstiga aprecierea conducerii publicului de specialitate. În 2004, cu 3 ani înaintea intrarii României în U.E., Corul de Copii Radio a primit titlul de AMBASADOR Cultural al Uniunii Europene.
În ultimii ani, sub îndrumarea dirijorului Voicu Popescu, ansamblul exploreaza noi forme de expresie artistica, îndreptându-se preferential catre manifestari conceptuale si de cooperare culturala cum ar fi: Songbridge-Canada, Brundibar-Franta, Les Instants Sacrés-Franta, Amadeus-România, Voci d’Europa-Italia, Adiemus-România si Stralucirile apei în România si Franta. Ultimele doua productii au adus formatiei Premiul Special “In memoriam Iosif Sava” pentru anul 2007, oferit de Radio România Cultural. În 2008, ansamblul realizeaza concertul spectacol Amprente (Romanian Roots) cu care este prezent atât la manifestari din România, cât si în strainatate, în tari precum Danemarca, Suedia, Germania, Bulgaria, unde obtine aplauze furtunoase si aprecieri superlative.
A treia editie a Festivalului European Music Open are loc prin sprijinul domnului Alexandru Badea, Primaria Oradea, Asociatiei pentru promovarea turismului din Oradea si regiune (APTOR), Teatrului de Stat „Regina Maria”, Episcopiei Greco-Catolice, Episcopiei Romano-Catolice de Oradea si al Muzeului Tarii Crisurilor.