„Înca din seara Miercurii Mari, Biserica zoreste imnografia spre "foisorul de taina"unde aveau sa se petreaca mari lucruri din orânduirea divina. Joia Mare este o zi deosebit de densa liturgic si în semnificatii teologice. La Cina de Taina, Isus instituie doua mari Sacramente, se face rob ucenicilor carora le spala picioarele în scop pilduitor. Tot acum, Mântuitorul se lasa înrobit de oamenii nelegiuiti care îl captureaza, îl tortureaza, îl ocarasc, îl judeca si, mai apoi, vor pronunta împotriva lui, în mod nedrept, sentinta mortii.
Tabloul Joii Mari începe în foisorul care îl primeste pe "Ziditorul si pe cei împreuna cunoscatori ai tainelor tale. Acolo ai savârsit Pastile si acolo ai lucrat tainele." Acest spatiu este vazut de catre Biserica ca altar, spatiu sacru, "cort ceresc", loc în care Isus savârseste "cina cea fara de sânge si slujba cea cuvântatoare, iar masa tainelor ce s-au savârsit acolo, jertfelnic spiritual." Este interesanta folosirea repetata a termenului "lucrare". Cu alte cuvinte, sacramentele divine nu sunt inventate spontan, prin cuvinte vrajite, ci sunt lucrate, adica tesute prin lucrarea divina, prin gesturi si cuvinte rostite ca anticipare a patimirii ("le-ai aratat ucenicilor în taina preasfânta junghierea ta"), dar si ca memorial ("faceti în pomenirea Mea").Asadar, imnografia ne indica faptul ca aceste cuvinte si gesturi pe care le "lucreaza"Isus în foisor au în ele capacitatea de a lega anticiparea si memorialul de prezentul continuu al jertfirii, de Mielul pururi jertfit, de eterna Liturghie, jertfa spirituala ("nu voi mai bea bautura din vita, pâna când o voi bea noua, întru slava Tatalui meu cu voi, mostenitorii mei"). De asemenea, Isus lucreaza învatându-i amanuntit pe apostoli modul de slujire sacramentala, dupa cum ne indica troparele.
Isus instituie Euharistia si Preotia. Instituirea Tainelor este precedata de spalarea picioarelor ucenicilor. "Cel ce este bogat" se scoala de la cina, se încinge cu stergarul si "îsi pleaca grumajii" pentru a spala picioarele ucenicilor, el, ca Ziditor, plecându-se "înaintea lutului". Prin aceasta pilda pe care Isus le-o da apostolilor prin spalarea picioarelor, el "îi îndreapta pe calea cea dumnezeiasca", pe calea slujirii pe care Însusi Domnul o manifesta fata de oameni. "Cel ce îmbraci cerul cu nori si împaratesti pe scaunul maririi, te-ai încins ca sa speli picioarele cele de tarâna". Prin aceasta, ne este indicat faptul ca Tainele pe care Domnul "le lucreaza" sunt spre slujire, Isus "aratând ucenicilor sai chip de smerenie; ca cel ce îmbraca cerul cu nori, si-a plecat genunchii pentru a spala picioarele slugilor" si "urmati pildei, precum ati vazut întru mine". Instituind Preotia, El le da ucenicilor porunca sa îl urmeze în slujirea pe care le-a pilduit-o prin spalarea picioarelor, adica sa repete si sa perpetueze aceasta slujire, dar si slujirea cultuala de la Cina: "aceasta sa o faceti întru pomenirea Mea", iar un tropar spune ca în foisor "Isus îi învata tainele pe apostoli" si îi mandateaza sa repete acest cult.
Euharistia este "pâinea cea de viata, sângele varsat prin junghierea dumnezeiestii coaste." Ea arata "în taina trupul si sângele lui." Prin Euharistie, Isus "ospateaza lumea" si "drege pahar celor credinciosi" care primesc "cu buze de lut, dar cu inimi curate, Pastile jertfit, Care lucreaza întru noi sfintenie." Aceasta taina este "masa hranitoare de suflete, bautura dumnezeiasca fiind cu adevarat Întelepciunea lui Dumnezeu", "pahar de veselie care este spre mântuirea neamului omenesc" care întareste sufletul în credinta, "bautura noua, mai presus de cuvânt", "trupul cel dumnezeiesc", "ospat al Stapânului", "masa nemuritoare", în fine, "junghierea mielului", jertfa prin care Isus "rapeste lumea de la cel strain". Isus însusi indica Euharistia ca fiind trupul sau si sângele sau, taina prin care îsi perpetueaza prezenta fizica în lume pâna la sfârsitul veacurilor.
Biserica ne indica si igiena sufleteasca care sa ne faca vrednici de aceasta taina: trebuie sa ne apropiem "cu frica la masa cea de taina, sa primim pâinea cu suflete curate, ramânând împreuna cu Stapânul". Ramânerea cu Isus înseamna nu doar privegherea cu el, ci si imitarea smereniei lui. Acelasi tropar continua: "sa vedem cum spala picioarele ucenicilor si le sterge cu stergarul si sa facem precum am vazut, plecându-ne unul altuia, ca Hristos asa a poruncit." Accesul la Euharistie este "la loc înalt" spre care trebuie sa ne îndreptam "cu gânduri înalte pentru a ne îndulci".
Dar "nimeni sa nu vina la masa cu viclesug ca Iuda. Ca acela primind pâinea, s-a lipsit de pâinea vietii,fiind numai chip de ucenic, iar cu fapta ucigator." Altfel ne vom osândi ca el, cel care ia îmbucatura cu mintea întunecata: "Mâinile cu care ai luat pâinea nestricaciunii, le-ai întins de ai luat argintii; gura ti-ai adus cu înselaciune spre sarutare, cu care ai primit trupul si sângele lui Hristos; dar vai tie!" Împartasirea din Euharistie cu gânduri viclene este fisura prin care începe pierea sufletului. Ucenicul viclean "tinând în gura pâinea cereasca, a facut vindere împotriva Mântuitorului." Domnul vrea sa-l învete si pe el tainele, vrea sa-l faca si pe el preot, dar el nu se gândeste la taina Cinei. El participa la ea întinat si întarâtat în planul sau pentru care cauta "vreme cu prilej" pentru a-l pune în practica. "Arunca cele sfinte câinilor, ca turbarea iubirii de argint l-a facut a se întarâta împotriva Stapânului." Iuda este "neîntelegator" în fata acestor taine "si n-a înteles sa strige: Pe Domnul laudati-l". În timp ce Euharistia satura, gândul sau dupa arginti este "nesatios", semnaleaza alt tropar. De aceea se leapada de taina Preotiei si nu se lasa învatat de Domnul.
Iata cum Euharistia poate fi pentru unii "pâine de viata", iar pentru altii, pahar de osânda. Asadar, cu suflet curat sa ne apropiem de tainele Cinei. "Gustati si, cunoscând ca Eu sunt bun, ziceti: Cu slava s-a preamarit Hristos Dumnezeul nostru!"
Misterul Vinerii Mari e deja anticipat: "Hristos este lânga usi; Pastile de jertfit au venit!"