„La 13/25 martie 1892 a fost aprobat textul "Memorandumului" prin care se contesta modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fara a se lua în seama si dorintele românilor majoritari în Transilvania.
Contextul istoric
Revolutia din 1848 a dus la slabirea vechii monarhii a Habsburgilor, determinând curtea de la Viena sa adopte unele reforme. Reforme care au culminat cu "compromisul" din februarie 1867 prin care s-a fondat dualismul austro-ungara, promulgat de împaratul Franz Joseph si o delegatie maghiara condusa de Ferenc Deák. "Compromisul" (Ausgleich) însa era doar între natiunea maghiara si coroana Habsburgilor, nu între toate natiunile monarhiei. Astfel ca cele doua natiuni ale dualismului îsi exercitau puterea asupra a opt etnii diferite prin istorie si limba, dornice fiecare sa-si pastreze nationalitatea si sa nu-si abandoneze idealurile de independenta.
În acest nou context politic, Transilvania a avut parte de consecinte nefaste, cunoscând o intensa politica de maghiarizare, fundamentata pe noile legi privind nationalitatile, presa, învatamântul, alegerile.
Reactia fruntasilor români din Transilvania nu s-a lasat însa asteptata. La 3 mai 1868, adunati la Blaj pentru a sarbatori doua decenii de la Adunarea Nationala a românilor de pe Câmpia Libertatii, acestia redacteaza Pronunciamentul de la Blaj, un protest în masa prin care cereau drepturi pentru români, publicat în ziarele românesti din Transilvania, iar un exemplar fiind înaintat guvernului. Documentul a fost redactat de canonicii greco-catolic Vasile Ratiu, Ilie Vlassa, Grigore Mihali, profesorii Ioan Micu Moldovan, Gavril Pop, Alexandru M. Micu si preotul Dimitrie Farago.
Luptau românilor din Transilvania pentru pastrarea identitatii nationale
Dar nu era pentru prima data când români din Transilvania îsi cereau drepturile. Începând cu secolul al XVII-lea, Biserica Greco-Catolica devenise promotoarea identitatii nationale a românilor din Ardeal. Prof. dr. Ioan Horga, decanul Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii din Oradea, afirma ca: „Pe fondul ascensiunii identitatilor nationale de la sfârsitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XIX-lea, Biserica Greco-Catolica din Transilvania devine exponentul identitatii românesti”.
Inocentiu Micu-Klein, fusese primul ierarh român unit care a cerut drepturi pentru natiunea româna din Transilvania, prin memoriul din 1744. Lui i-au urmat Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, care în 1791 a trimis un memoriu Consiliului de Stat din Viena si Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, care în 30 martie 1972 a trimis împaratului Leopold al II-lea o versiune mult largita si argumentata a primului memoriu. Aceste doua documente sunt cunoscute sub numele de Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae. Petitiile Valahilor din Transilvania, au fost redactate în numele natiunii române de clericii Bisericii Române Unite cu Roma: Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Sincai, Ioan Piuariu-Molnar, Iosif Mehesi, Ioan Budai Deleanu, Ioan Para.
Din ce în ce mai constienti de progresele facute, români au început sa militeze pentru drepturile lor, considerând ca libertatea adevarata a oricarei natiuni nu poate fi decât nationala. În primavara anului 1848, Simion Barnutiu redacteaza la Sibiu Proclamatia catre românii din Transilvania, manifest care a provocat Adunarea Nationala a românilor ardeleni, de pe Câmpul Libertatii din Blajla, din 15 mai 1848.
Memorandumul din 1892
Un eveniment major în viata politica a românilor din Transilvania l-a constituit înfiintarea Partidului National Român, în 12–14 mai 1881. Momentul cel mai important din activitatea acestui partid fiind "Memorandumul", redactat de Iuliu Coroianu.
La Conferinta de la Sibiu, din mai 1881, presedinte al partidului a fost ales avocatul greco-catolic Ioan Ratiu. Acesta a hotarât elaborarea unui „Memorandum” al românilor, adresat împaratului Francisc Iosif de la Viena. Proiectul a fost realizat de fiul preotului greco-catolic din Bobota, Iuliu Coroianu, de profesie jurist, frate cu Clara Maniu, mama marelui om politic Iuliu Maniu. Coroianu a prezentat proiectul "Memorandumului", lui Ioan Ratiu, presedintele Partidului National Român, în prezenta lui Vasile Lucaciu, Gheorghe Pop de Basesti, Eugen Brote si Septimiu Albini. Documentul a fost aprobat si semnat la 25 martie 1892 si dus la Viena pe 28 mai 1892 de o delegatie compusa din numerosi reprezentanti de seama din Transilvania. Împaratul Franz Joseph a refuzat însa sa acorde o audienta delegatiei, iar semnatarii si conducatorii actiunii au fost trimisi în judecata si condamnati. Cu toate acestea, miscarea memorandista va ramâne întiparita în mintea tuturor românilor, fiind recunoscuta ca o actiune nationala care a condus spre Marea Unire de la 1918.
ACC
Sursa: http://www.e-communio.ro
