„Sarbatorim prima aniversare de la aparitia Amoris Laetitia, evidentiind citate ale Exortatiei Apostolice, care se folosesc pentru a reflecta si a reactiona cu bucurie în fata provocarii virtutii celei mai importante.

În 19 martie se împlineste un an de la publicarea Exortatiei Apostolice Amoris Laetitia a Papei Francisc. Cele 325 de puncte sunt un profund tribut al iubirii umane, în perfecta concordanta cu Iubirea lui Dumnezeu. Acest text magisterial este o bijuterie, care revitalizeaza iubirea sincera si adevarata si care ajuta pentru a medita asupra virtutii cele mai importante: caritatea.
La prima sa aniversare, oferim un rezumat sub forma unor puncte scurte ale unor texte importante ale Exortatiei Apostolice. Nu este vorba despre o selectie fundamentala deoarece important este continutul sau integral. Este, mai bine spus, o prezentare didactica ordonata pe teme (Iubire, Casnicie, Copii, Familie, Dumnezeu, Biserica si familia, Familia si societatea), care pot folosi pentru a raspândi continutul unui document papal care atinge inima oamenilor, inima familiilor si inima societatii.
Ideal este ca acest aperitiv plin de citate sa trezeasca interesul în a analiza, a medita sau a citi pentru prima data Amoris Laetitia.
Cuprins
• Iubire
• Casatorie
• Copiii
• Familie
• Dumnezeu, Biserica si familie
• Familie si societate
Iubire
?În orizontul iubirii, fundamental în experienta crestina a casniciei si a familiei, iese în evidenta si o alta virtute, putin ignorata în aceste timpuri de relatii frenetice si superficiale: blândetea.
? Iubirea traita în familii este o putere constanta pentru viata Bisericii.
?Iubirea are mereu un sens de profunda compasiune, care ne face sa-l acceptam pe celalalt ca parte a acestei lumi, chiar si atunci când actioneaza într-un mod diferit de ceea ce eu mi-as dori.
?Iubirea ne duce la aprecierea fiecarei fiinte umane recunoscând dreptul sau la fericire. Iubesc persoana aceea, o privesc cu privirea lui Dumnezeu Tatal, care ne daruieste totul, “ca sa ne bucuram”.
? Cine iubeste, nu doar ca evita sa vorbeasca prea mult despre sine însusi, ci mai mult, pentru ca este atent la ceilalti, îsi cunoaste locul, fara a pretinde ca el este centrul.
?A iubi mai înseamna si a deveni amabil.
?Iubirea nu actioneaza cu brutaliltate, nu actioneaza într-un mod nepoliticos, nu este superficiala. Modurile sale de actiune, cuvintele sale, gesturile sale sunt placute si nu aspre sau rigide. Nu doreste sa aduca suferinta celorlalti.
?Iubirea genereaza unitate, cultiva legaturi, creeaza noi raporturi de integrare, construieste un baza sociala solida.
?Cel care iubeste este capabil sa încurajeze oferind confortul care întareste, consoleaza, care stimuleaza.
?Atunci când o persoana care iubeste face un bine celuilalt, sau când vede ca celuilalt îi merge bine în viata, traieste cu bucurie si, în acest mod da slava lui Dumnezeu, pentru ca “Dumnezeu îl iubeste pe cel care da cu bucurie” .
?Celalalt ma iubeste asa cum este si cum poate, cu limitele sale. Iar daca iubirea sa este imperfecta nu înseamna ca este falsa sau ca nu este sincera. Este sincera dar limitata si pamânteasca .
? Iubirea crede, da libertate, nu controleaza totul, nu sufoca, nu domina. Iubirea este libertate, face posibila autonomia, deschide catre lume si catre noi experiente, permite ca relatia cuplului sa se îmbogateasca si sa nu devina închisa, fara orizont.
?Iubirea nu se lasa dominata de resentimente, de dispretul fata de oameni, de dorinta de a rani sau de a primi unilateral. Idealul crestin si în mod particular în familie, este iubirea în ciuda tuturor lucrurilor.
? Dupa iubirea care ne leaga de Dumnezeu, dragostea conjugala este “maxima prietenie”.
? Sa fim sinceri si sa recunoastem semnele realitatii: cine este îndragostit nu planuieste acea relatie sa dureze doar o anumita perioada.
?O iubire superficiala si de suprafata, incapabila de a accepta casnicia de o viata, incapabila sa renasca, sa se reinventeze si sa înceapa mereu de la capat, nu poate accepta provocarea ”pentru toata viata”. Ea cedeaza culturii moderne în care totul este provizoriu si care împiedica procesul constant de crestere a familiei.
?În casnicie trebuie sa îngrijim bucuria iubirii. Atunci când cautarea placerii este obsesiva aceasta ne face incapabili ca sa gasim alt tip de împliniri. Bucuria, în schimb, largeste sfera fericirii si ne permite sa gasim gustul realitati chiar si în etapele vietii când placerea se atenueaza.
?În societatea de consum simtul estetic devine tot mai sarac si astfel se stinge bucuria. Totul se cumpara, totul este al meu, totul se consuma. La fel si persoana umana. Sensibilitatea, pe de alta parte, este o manifestare de iubire care ne elibereaza de dorinta posesiei egoiste. Vibram în fata unei persoane, cu respect imens, cu teama de a nu rani sau de a-i îngradi libertatea.
? Dragostea pentru celalalt implica placerea de a contempla, de a aprecia frumosul si sacrul fiintei sale care exista dincolo de nevoile mele.
? Experienta estetica a iubirii se exprima în acea privire care îl contempla pe celalalt, ca o regasire si o finalizare în el însusi, chiar daca este bolnav, batrân sau lipsit de atractii sensibile.
?Aceasta înseamna a-i spune celuilalt ca mereu va putea avea încredere, ca nu va fi abandonat atunci când timpul trece, atunci când intervin dificultati sau când apar alte optiuni ale unor placeri usor egoiste.
?Gesturile care exprima iubire trebuie sa fie în mod constant cultivate, fara discriminare, pline de cuvinte generoase. În familie “este necesar sa utilizam trei cuvinte. As vrea sa le repet. Trei cuvinte: „Te rog!”, „Multumesc!”, „Iarta-ma!”. Trei cuvinte cheie!”.
? Cuvintele adecvate, spuse la momentul potrivit, protejeaza si alimenteaza iubirea zi dupa zi.
? Fanteziile iubirii idilice sau perfecte, nu fac bine. Crestinul, pentru a creste, trebuie sa stea la distanta de acele fantezii. O idee cereasca a iubirii terestre arata ca lucrurile valoroase sunt cele care nu a fost atinse: vinul se maturizeaza cu trecerea timpului.
? Dragostea trece dincolo de orice bariera.
?Virginitatea si casnicia, sunt si trebuie sa fie, diverse forme de a iubi pentru ca “omul nu poate trai fara iubire. El ramâne pentru sine o fiinta de neînteles, viata lui este lipsita de sens, daca dragostea nu este dezvaluita”.
? Celibatul este în pericol de a deveni o singuratate confortabila care da libertate de miscare si autonomie de a-si schimba locul, un statut de sarcini si optiuni, de a dispune de propriii bani, de a frecventa diverse persoane în functie de situatia momentului. În acest caz valoare au marturiile persoanelor casatorite. Cei care au fost chemati la virginitate pot gasi în casniciile adevarate un semn clar al fidelitatii generoase si neclintite a lui Dumnezeu fata de legamântul sau. Acest legamânt îi ajuta pe cei doi sa se asculte si sa se respecte reciproc.
? Prelungirea ”sperantei de viata” face ca si relatia intima si apartenenta reciproca în casatorie sa fie pastrate timp de patru, cinci sau sase decenii si sa fie necesara o reinventare continua în cuplu.
?Nu ne putem promite sa avem aceleasi sentimente pe tot parcusul vietii. În schimb, putem avea un proiect comun stabil, sa ne angajam sa iubim si sa traim împreuna pâna când moartea ne va desparti si sa traim întotdeauna o intimitate binecuvântata.
?Dragostea promisa depaseste orice emotie, sentiment sau stare de spirit desi le-ar putea include. Este o iubire adânca, devotata care implica toata viata.
?În istoria unei casnicii aspectul fizic al persoanelor se schimba dar acesta nu este motivul pentru care atractia si dragostea trebuie sa slabeasca. Cineva se îndragosteste de o persoana, cu o identitate proprie, nu doar de un corp desi acel corp, dincolo de uzura timpului, nu reuseste niciodata sa exprime în vreun fel acea identitate personala care a captivat inima.
? Atunci când ceilalti nu mai pot recunoaste frumusetea acelei identitati, sotul (sotia) în dragoste este înca capabil sa o perceapa cu instinctul iubirii iar dragostea nu dispare.
?Dragostea da viata întotdeauna. Prin urmare, iubirea conjugala "nu este epuizata în cadrul cuplului […] Sotii, în timp ce se daruiesc unul celuilalt dau dincolo de ei însisi realitatea copilului, reflexie a iubirii acestora, semn permanent al unitatii conjugale si al sintezei vii si inseparabile a tatalui si a mamei ".
? Dragostea are nevoie de timp disponibil si gratuit care muta alte lucruri într-un plan secundar. Este nevoie de timp pentru a dialoga, pentru a se îmbratisa fara graba, pentru a împarti proiecte, pentru a se asculta unul pe celalalt, pentru a se privi reciproc, pentru a se valorifica reciproc, pentru a-si întari relatia.
? Fiecare criza ascunde câte o veste buna, pe care trebuie sa stim sa o ascultam, pentru a acorda auzul la bataile inimii.
?Uneori se iubeste cu o iubire egoista, fireasca de obicei la un copil, fixata într-o etapa în care realitatea se distorsioneaza si se traieste capriciul, în care totul se învârte în jurul propriului eu. Este o iubire nesatula, care striga sau plânge atunci când nu are ce vrea.
?Dragostea are o intuitie care îi permite sa asculte tacerea si sa vada nevazutul.
Casatoria
?Crestinii nu pot renunta la casatoriei doar pentru a nu contrazice moda timpului, pentru a fi la pas cu dezastrul moral si uman contemporan. Am lipsi lumea de valorile pe care le putem si trebuie sa le oferim. […] În acelasi timp, trebuie sa fim umili si reali, pentru a recunoaste ca uneori modul de prezentare a convingerilor crestine si modul în care se tratateaza oamenii au ajutat la provocarea pe care o regretam astazi si, de aceea ar fi bine sa avem o atitudine de auto-critica sanatoasa.
?Avem nevoie sa gasim cuvintele, motivatiile si marturiile care sa ne ajute sa atingem la cele mai intime fibre ale tinerilor, cei mai capabili de generozitate, de angajament, de dragoste si de eroism, pentru a-i invita sa accepte cu entuziasm si curaj provocarea casatoriei.
?Învatatura noastra despre casnicie si familie se poate inspira si transfigura în lumina acestui mesaj de iubire si sensibilitate pentru a nu deveni o simpla aparare a unei doctrine reci si fara viata.
?Sacramentul casatoriei nu este o conventie sociala, un ritual gol sau simplul semn exterior al unui angajament. Sacramentul este un dar pentru sfintirea si mântuirea sotilor, deoarece "apartenenta lor reciproca este reprezentarea reala, prin semnul sacramental, a aceleiasi relatii a lui Isus Cristos cu Biserica. Sotii sunt, prin urmare, amintirea permanenta pentru Biserica a ceea ce s-a întâmplat pe cruce; ei sunt unul pentru celalalt si pentru copii martori ai mântuirii la care sacramentul îi face partasi ".
? Uniunea sexuala, traita într-o maniera umana si sfintita de catre sacrament, este, la rândul ei, o cale de crestere în viata harului pentru soti.
?Sotii care se iubesc si care îsi apartin, vorbesc bine unul despre celalalt, încearca sa arate partea buna a sotului, dincolo de slabiciuni si greseli. În orice caz, pastreaza tacerea pentru a nu deteriora imaginea. Dar nu este doar un gest extern ci izvoraste dintr-o atitudine interna.
? Bucuria matrimoniala care poate fi experimentata chiar si în mijlocul durerii presupune acceptarea faptului ca aceasta, casatoria, este o legatura necesara de fericire si efort, de tensiuni si de tihna, de suferinta si daruire, de satisfactii si cautari, de neplaceri si de împliniri pe calea prieteniei care îi determina pe soti sa aiba grija unul de altul.
?Dupa ce au trecut prin suferinte si încercari sotii apreciaza valoarea a ceea ce au dobândit împreuna pentru ca si-au înteles rostul de a fi ca familie. Putine bucurii umane sunt la fel de profunde si pline de bucurie ca atunci când doua persoane care se iubesc au dobândit ceva cu un efort constant si comun.
?Este adevarat ca dragostea înseamna mult mai mult decât un consimtamânt extern sau un fel de contract de casatorie si este, de asemenea, adevarat ca decizia de a conferi casatoriei o configuratie vizibila în societate, cu anumite angajamente exprima relevanta: arata seriozitatea de identificare cu celalalt, indica o depasire a individualismului adolescentin si exprima optiunea ferma de a apartine unul altuia.
? Casatoria este o modalitate de a exprima cum cuibul matern a fost abandonat cu adevarat pentru a forma alte legaturi puternice si pentru a-si asuma o noua responsabilitate în fata altei persoane. Acest lucru merita mult mai mult decât o simpla asociere spontana pentru satisfacerea reciproca care ar fi o privatizare a casatoriei.
?Casatoria, ca institutie sociala, este o protectie si un mod de angajare reciproca, pentru maturizarea iubirii, astfel încât optiunea pentru celalalt sa creasca în stabilitate, concretizare si profunzime si, în acelasi timp, sa-si poata îndeplini misiunea în societate. De aceea, casnicia depaseste orice moda si persista. Esenta sa este înradacinata în însasi natura persoanei umane si a caracterului sau social.
? Dragostea matrimoniala, dincolo de indisolubilitate ca o obligatie sau doctrina, are rolul sa o întareasca o casatorie si sa o faca sa creasca constant sub impulsul harului. Dragostea care nu creste începe sa-si asume riscuri. Putem sa crestem numai prin a raspunde la harul divin cu mai multe acte de iubire, acte de afectiune mai frecvente, mai intense, mai generoase, mai delicate, pline de bucurie.
?Dialogul este un mod privilegiat si indispensabil de a trai, de a exprima si de a maturiza dragostea în viata matrimoniala si de familie. Dar presupune o lunga si grea învatatura.
?Unitatea la care trebuie aspirat nu este o uniformitate, ci o "unitate în diversitate" sau o "diversitate reconciliata". În acest stil îmbogatit de comuniune fraterna cei doi se întâlnesc, se respecta si se apreciaza mentinând nuante si accente diferite care îmbogatesc binele comun.
?Abilitatea de a exprima ceea ce se simte fara sa sufere este importanta: a folosi un limbaj si un mod de a vorbi, care poate fi mai usor acceptat sau tolerat de celalalt, chiar daca continutul este exigent; a planui propriile revendicari, dar fara a dezlantui furia ca o forma de razbunare si a evita un limbaj moralizator care urmareste doar sa atace, sa ironizeze, sa învinovateasca, sa raneasca. Multe discutii în cuplu nu sunt pentru probleme foarte grave. Uneori este vorba despre lucruri mici, putin transcendente dar ceea ce schimba starea de spirit este modul de a le spune sau atitudinea asumata în dialog.
?Pentru ca dialogul sa aiba valoare trebuie sa avem ceva de spus si aceasta presupune o bogatie sufleteasca interioara hranita prin lectura, reflectia personala, rugaciunea si deschiderea spre societate. În caz contrar conversatiile devin plictisitoare si fara de valoare.
?Iubirea dintre soti face posibil ca toata viata sa devina un bine pentru familie si sa fie în slujba vietii în comun.
Sexualitatea nu este o resursa pentru a satisface sau un divertisment deoarece este un limbaj interpersonal în care celalalt este luat în serios cu valoarea sa sacra si inviolabila.
? Când dragostea devine o simpla atractie sau o afectivitate difuza face ca sotii sa devina fragili si sa intre în criza.
? Atunci când atitudinea fata de sot este constant critica indica faptul ca acea casatorie nu a fost asumata ca un proiect de a construi împreuna, cu rabdare, întelegere, toleranta si generozitate. Acest lucru, putin câte putin, duce la o înlocuire a dragostei cu o atitudine inchizitoriala si implacabila prin controlul meritelor si drepturilor fiecaruia, prin revendicari, prin concurenta si prin autoaparare.
Îmi amintesc de o vorba care spune "apa statuta, miroase". Asa se întâmpla atunci când iubirea din primii ani de casatorie stagneaza, se opreste din miscare, din acea neliniste care o împinge sa mearga înainte.
Una dintre cauzele care duc la separarea unui cuplu este cea de a avea asteptari prea mari cu privire la viata conjungala. Atunci când realitatea este descoperita, mai limitata si mai dificila decât ceea ce a fost visat, solutia nu este sa gândim rapid si iresponsabil la despartire, ci sa asumam casatoria ca o cale de maturizare, în care fiecare dintre soti este un instrument al lui Dumnezeu pentru a-l face pe celalalt sa creasca.
Fiecare criza este o lectie care permite trairea vietii împartasite sau, cel putin, gasirea unui nou înteles al experientei conjugale. În nici un caz nu ar trebui sa ne rezumam la o curba descendenta, la o deteriorare inevitabila, la o mediocritate suportabila. Dimpotriva, atunci când casatoria este asumata ca o responsabilitate, care implica si depasirea obstacolelor, fiecare criza este perceputa ca o ocazie de a se reuni pentru a bea cel mai bun vin.
? Într-o criza neprevazuta, cea mai afectata este comunicarea. În felul acesta, încetul cu încetul, cineva care era "persoana pe care o iubesc" devine "cel care ma însoteste întotdeauna în viata", "tatal sau mama copiilor mei" si, în cele din urma, un " ciudat ".
? În aceste momente este necesar sa se creeze spatii pentru a comunica de la inima la inima. Este dificil a se comunica într-un moment de criza, daca niciodata nu s-a învatat acest mod de comunicare. Este o arta care se învata în vremuri de calm, pentru a o pune în practica în vremuri grele.
? A devenit tot mai frecvent ca atunci când cineva nu primeste sau nu i se îndeplineste ceea ce a visat acest lucru sa fie suficient pentru a pune capat unei casnicii.
?Durerea celor care au suferit nedrept despartirea, divortul sau abandonul sau a celor care au fost fortati sa întrerupa convietuirea prin maltratarea sotului / sotiei trebuie sa înteleasa de cei din jur. Iertarea pentru nedreptatea suferita nu este usoara, dar este o cale pe care harul o face posibila.
? Le cer parintilor despartiti: "Niciodata, niciodata, niciodata sa nu-l luati pe copil ca pe un ostatic. V-ati despartit pentru multe dificultati si motive, viata v-a dat acest test, dar copiii nu suporta povara acestei despartiri; sa creasca precum ceilalti copiii care nu sunt folositi ca ostatici împotriva celuilalt sot, sa creasca ascultând ca mama vorbeste bine despre tata, chiar daca nu sunt împreuna si ca tatal vorbeste bine despre mama ".
Copiii
?Evanghelia ne aminteste de asemenea: copiii nu sunt proprietatea familiei, ei au în fata propria lor viata.
?Biserica este chemata sa colaboreze pastoral astfel încât parintii însisi sa-si poata îndeplini misiunea educationala. Mereu trebuie sa faca acest lucru ajutându-i sa-si aprecieze propria functie si sa recunoasca faptul ca cei care au primit sacramentul casatoriei devin adevarati slujitori ai Cuvântului, pentru ca, atunci când îsi formeaza copiii, ei construiesc Biserica.
? Copiii nu numai ca îsi doresc ca parintii sa se iubeasca unul pe altul ci sa fie credinciosi si sa fie întotdeauna împreuna.
? Adoptarea este o modalitate de a realiza într-un mod foarte generos maternitatea si paternitatea si, vreau sa-i încurajez pe cei care nu pot avea copii, sa fie disponibili si sa-si deschida dragostea matrimoniala pentru a-i primi pe cei care sunt lipsiti de un context familial adecvat.
? Cresterea fratilor în familie ofera o experienta frumoasa de a avea grija de noi însine, de a ne ajuta si de a ne lasa ajutati de altii.
?Fiecare copil ne surprinde cu proiectele care izvorasc din libertate pe care le-o acordam si care ne modifica sistemele. Educatia implica sarcina de a promova libertatile responsabile, presupune discernamânt în provocari si oameni care înteleg ca viata lor si cea a comunitatii este în mâinile lor si ca aceasta libertate este un dar imens.
? Atunci când un copil nu mai simte ca este valabil pentru parintii sai, chiar daca este imperfect si, nu percepe ca au o preocupare sincera pentru el, acest lucru creeaza rani profunde, care provoaca multe dificultati în maturizarea lui. Aceasta absenta, aceasta abandonare afectiva provoaca o durere mai profunda decât o eventuala corectie primita dupa o actiune rea.
?Corectarea este un stimulent atunci când eforturile sunt de asemenea evaluate si recunoscute si când copilul descopera ca parintii sai pastreaza o atitudine de rabdare, de încredere. Un copil corectat cu dragoste se simte luat în considerare, percepe ca este cineva, simte ca parintii îsi asuma responsabilitatile.
?Educatia copiilor nu poate fi facuta sub imperiul mâniei parintilor.
?Familia este prima scoala a valorilor umane, în care se învata folosirea corecta a libertatii.
? Atunci când copiii sau adolescentii nu sunt educati sa accepte ca unele lucruri pentru a le avea trebuie sa astepte, ei devin capriciosi, devin persoane care cresc cu viciul: "Vreau sa am". Aceasta este o mare problema care nu favorizeaza libertatea, ci o îngenuncheaza.
?Familia este locul primei socializarii, este primul loc în care cineva învata sa se aseze în fata celuilalt, sa asculte, sa împartaseasca, sa sustina, sa respecte, sa ajute, sa convietuiasca.
? Într-o lume în care sexualitatea este banalizata este dificil sa se faca o educatia sexuala echilibrata. Aceasta ar putea fi înteleasa doar în cadrul unei educatii pentru iubire, pentru daruirea reciproca. În felul acesta, limbajul sexualitatii nu mai este sarac, ci iluminat.
?O educatie sexuala sanatoasa are o valoare imensa chiar daca unii considera ca este o chestiune de altadata. Pudoarea este o aparare naturala a persoanei care îsi protejeaza interiorul si evita sa devina un doar obiect. Fara pudoare afectiunea si sexualitatea se reduc la obsesii care distrug capacitatea de a iubi si care conduc la tratamente inumane.
?Casa este locul în care copilul învata sa perceapa motivele si frumusetea credintei, sa se roage si sa-i slujeasca pe altii.
? Educatia în credinta stie sa se adapteze fiecarui copil.
? Este esential ca în familie copiii sa vada ca pentru parintii lor rugaciunea este cu adevarat importanta.
? Vreau sa-mi exprim recunostinta fata de toate mamele care se roaga fara încetare, asa cum a facut Sfânta Monica, pentru copiii care s-au îndepartat de Cristos.
?Transmiterea credintei copiilor în cresterea lor ajuta familia sa devina evanghelizatoare si în afara propriului mediu familial.
Familia
?O familie si o casa sunt doua lucruri care se pretind reciproc. Acest exemplu arata ca trebuie sa insistam asupra drepturilor familiei si nu doar asupra drepturilor individuale. Familia este un bun care nu poate lipsi în societate, dar trebuie protejata.
? Nimeni nu poate crede ca slabirea familiei, ca o societate naturala bazata pe casatorie, poate ajuta societatea. Se întâmpla contrariul: dauneaza maturizarii oamenilor, culturii, valorilor comunitatii si dezvoltarii etice a oraselor si a satelor.
?Multi barbati sunt constienti de importanta rolului lor în familie si traiesc cu caracterul naturii masculine. Absenta tatalui marcheaza grav viata de familie, educatia copiilor si integrarea lor în societate. Absenta lui poate fi fizica, afectiva, cognitiva si spirituala. Aceasta absenta priveaza copiii de un model adecvat de comportament parental.
? A avea rabdare nu înseamna sa-i lasam sa ne manipuleze în mod continuu, sau sa tolereze agresiunea fizica sau sa ne permita sa fim tratati ca obiecte. Problema este atunci când cerem ca relatiile sa fie perfecte sau ca oamenii sa fie fara greseala sau când speram ca numai vointa noastra sa fie îndeplinita. Atunci totul ne face nerabdatori, totul ne face sa reactionam cu agresiune. Daca nu cultivam rabdarea, vom avea întotdeauna scuze pentru a raspunde cu furie si, în final, vom deveni oameni care nu stiu cum sa convietuiasca, antisociali, incapabili sa amâne impulsurile, iar familia va deveni un câmp de lupta.
?În viata de familie nu poate domni logica dominatiei unora asupra altora, sau concurenta pentru a vedea cine este mai inteligent sau mai puternic, pentru ca logica aceasta distruge iubirea.
? Când am fost ofensati sau dezamagiti iertarea este posibila si de dorit dar nimeni nu spune ca este usor. Adevarul este ca în familie "comuniunea poate fi pastrata si perfectionata numai cu un mare spirit de sacrificiu. Ea cere, de fapt, o disponibilitate prompta si generoasa a fiecaruia pentru întelegere, toleranta, iertare, reconciliere. Nicio familie nu ignora faptul ca egoismul, dezacordul, tensiunile, conflictele facute cu violenta ranesc buna întelegere".
? Pentru a putea sa iertam, trebuie sa trecem prin experienta eliberatoare de a ne întelege si a ne ierta pe noi însine. De atâtea ori greselile noastre sau privirea critica a oamenilor pe care îi iubim ne-au determinat sa ne pierdem dragostea pentru noi însine. Asta ne face sa ajungem sa ne ferim de ceilalti, sa ne eliberam de afectiune, sa ne umplem cu temeri în relatiile interpersonale.
? Cineva care stie ca cel de lânga el îl suspecteaza întotdeauna, ca îl judeca fara compasiune, ca nu-l iubeste neconditionat, prefera sa-si pastreze secretele, sa-si ascunda caderile si slabiciunile, sa se prefaca a fi ceea ce nu este. Pe de alta parte, o familie în care domneste o încredere bazata pe afectiune si în care regaseste întotdeauna siguranta din nou, în ciuda tuturor lucrurilor, permite identificarea adevaratei identitati a membrilor sai si respinge în mod spontan înselaciunea, falsitatea sau minciuna.
? O familie fara vise nu este posibila. Atunci când o familie îsi pierde capacitatea de a visa, copiii nu cresc, iubirea nu creste, viata slabeste si se stinge.
? Micul nucleu de familie nu ar trebui sa fie izolat din familia extinsa, unde sunt parintii, unchii, verisorii si chiar vecinii. În acea familie mare pot exista unii care au nevoie de ajutor, sau cel putin de companie si gesturi de afectiune, sau pot exista suferinte mari care necesita consolare.
? Este bine sa alternam rutina cu petrecerea, sa nu pierdem capacitatea de a sarbatori cu familia, sa ne bucuram si sa traim experientele frumoase. Ei trebuie sa fie surprinsi de darurile lui Dumnezeu si sa-si hraneasca entuziasmul de a trai. Când stiti cum sa sarbatoriti, aceasta abilitate reînnoieste energia iubirii, va elibereaza de monotonie si umple rutina zilnica cu culoare si speranta.
?Istoria unei familii este traversata de crize de tot felul, care fac parte si din frumusetea ei dramatica. Trebuie sa descoperim ca depasirea unei crize duce la îmbunatatirea, stabilirea si maturizarea vinului unirii. Nu traiti pentru a fi de fiecare data mai putin fericiti, ci pentru a învata sa fiti fericiti într-un mod nou, pe baza posibilitatilor de deschidere a unei noi etape.
?Stiind sa iert si a simti ca esti iertat este o experienta fundamentala în viata de familie.
?Familia trebuie sa inventeze noi modalitati în fiecare zi pentru a promova recunoasterea reciproca.
?Nicio familie nu este o realitate perfecta si vesnica ci necesita o maturizare treptata a capacitatii de a iubi.
Dumnezeu, Biserica si familie
? Spatiul vital al unei familii ar putea fi transformat într-o biserica domestica, centrul Euharistiei, prezenta lui Cristos asezata la aceeasi masa.
?Familia este chemata sa împartaseasca rugaciunea zilnica, citirea Cuvântului lui Dumnezeu si comuniunea euharistica pentru a face dragostea sa creasca si sa devena din ce în ce mai mult templul în care locuieste Spiritul.
? În lumea de astazi, putem aprecia marturiile casniciilor care nu numai ca au durat în timp, ci continua sa aiba un proiect comun si sa pastreze afectiunea. Aceasta deschide usa unui drum pastoral pozitiv si primitor, care permite o aprofundare treptata a cerintelor Evangheliei. Cu toate acestea, de multe ori am actionat în defensiva, iar noi am risipit energiile pastorale amplificând atacul asupra lumii decadente, cu putina capacitate proactiva de a arata cai de fericire. Multi nu simt ca mesajul Bisericii despre casatorie si familie a fost o reflexie clara a predicarii si atitudinilor lui Isus care, în timp ce propunea un ideal exigent, nu a pierdut niciodata din vedere o apropiere de compasiune fata de persoanele fragile, precum femeia samariteana sau femeia adultera.
? Un lucru este sa întelegem fragilitatea umana sau complexitatea vietii si un alt lucru este acceptarea ideologiilor care încearca sa împarta în doua aspectele inseparabile ale realitatii. Sa nu cadem în pacatul de a ne preface ca îl înlocuim pe Creator. Suntem creaturi, nu suntem omnipotenti. Ceea ce este creat ne precede si trebuie primit ca dar. În acelasi timp, suntem chemati sa ne pazim omenirea, si aceasta înseamna, în primul rând, sa o acceptam si sa o respectam asa cum a fost creata.
?Daca acceptam ca dragostea lui Dumnezeu este neconditionata, ca dragostea Tatalui nu trebuie sa fie cumparata sau platita, atunci putem iubi dincolo de orice, putem sa-i iertam pe altii, chiar si atunci când au fost nedrepti cu noi.
? Casatoria este un semn pretios, deoarece "când un barbat si o femeie celebreaza sacramentul casatoriei, Dumnezeu, ca sa spunem asa, este" reflectat "în ei, imprima în ei trasaturile lor si caracterul permanent al dragostei Lui. Casatoria este imaginea dragostei lui Dumnezeu pentru noi ".
? Familiile numeroase sunt o bucurie pentru Biserica. În ele dragostea îsi exprima fecunditatea generoasa.
?Sarcina este un moment dificil, dar este, de asemenea, un moment minunat. Mama îl însoteste pe Dumnezeu astfel încât sa aiba loc miracolul unei noi vieti.
? Dragostea parintilor este un instrument al dragostei lui Dumnezeu Tatal, care asteapta cu placere nasterea fiecarui copil, îl accepta fara conditii si îl accepta în mod liber.
? Fiecarei femei însarcinate vreau sa îi cer cu afectiune: „Ai grija de bucuria ta, sa nu lasi nimic sa îti ia din bucuria interioara a maternitatii. Copilul acesta merita bucuria ta. Nu permite ca temerile, îngrijorarile, comentariile de la altii sau problemele sa stinga acea fericire de a fi un instrument al lui Dumnezeu pentru a aduce o noua viata lumii.”
?O casnicie care experimenteaza puterea iubirii, stie ca aceasta iubire este chemata sa vindece ranile celor abandonati, sa stabileasca cultura întâlnirii, sa lupte pentru dreptate. Dumnezeu a încredintat familiei proiectul de a face lumea "domestica".
?Cu marturia si cu cuvântul, familiile vorbesc despre Isus celorlalti, transmit credinta, trezesc dorinta lui Dumnezeu si arata frumusetea Evangheliei si stilul de viata pe care ni-l propune. Astfel, casatoriile crestine vopsesc griul spatiului public, umplându-l cu culoarea fraternitatii, a sensibilitatii sociale, a apararii fragilului, a credintei luminoase, a sperantei active. Fertilitatea lor este extinsa si tradusa în mii de moduri de a face prezenta dragostea lui Dumnezeu în societate.
? Adesea, bunicii asigura transmiterea marilor valori nepotilor lor.
?Fiecare casatorie este o "poveste de mântuire" si aceasta presupune ca porneste de la o fragilitate care, datorita darului lui Dumnezeu si a unui raspuns generos si creativ, da loc unei realitati din ce în ce mai solide si pretioase.
?Transmiterea credintei presupune ca parintii sa traiasca adevarata experienta a încrederii în Dumnezeu, a cautarii, a necesitatii, pentru ca numai în acest fel "o generatie remarca faptele eroice si le transmite".
?Domnul este prezent în familia reala si concreta, cu toate suferintele, luptele, bucuriile si încercarile zilnice. Când locuiesti cu familia ta, este greu sa pretinzi si sa minti, nu putem arata o masca. Daca iubirea încurajeaza autenticitatea, Domnul domneste acolo cu bucuria si pacea Lui. Spiritualitatea iubirii familiale este compusa din mii de gesturi reale si concrete.
? Daca familia se poate concentra asupra lui Cristos, el unifica si lumineaza toata viata de familie. Durerile si suferintele sunt experimentate în comuniune cu crucea Domnului, iar îmbratisarea cu El permite sa îndure cele mai grele momente.
?Exista un punct în care dragostea cuplului atinge cea mai mare eliberare si devine un spatiu de autonomie sanatoasa: atunci când fiecare descopera ca celalalt nu este al lui, ci are un proprietar mult mai important, singurul sau Domn.
? Este o experienta spirituala adânca de a contempla fiecare iubit cu ochii lui Dumnezeu si de a-l recunoaste pe Cristos în el. Acest lucru presupune o disponibilitate gratuita care permite sa se evalueze demnitatea.
Familia si societatea
?Slabirea prezentei materne cu calitatile sale feminine reprezinta un risc serios pentru pamântul nostru. Apreciez feminismul atunci când nu pretinde uniformitatea sau negarea maternitatii. Deoarece maretia femeilor implica toate drepturile care deriva din demnitatea lor umana inalienabila dar si din geniul lor feminin indispensabil societatii.
? Dumnezeu îl pune pe tata în familie, astfel încât, cu caracteristicile valoroase ale masculinitatii sale, sa fie „aproape de sotie, sa împartaseasca totul, bucuriile si necazurile, oboseala si sperantele. Si asta este aproape de copii, în ceea ce priveste cresterea lor: atunci când se joaca si când au ocupatii, atunci când sunt fara griji si când sunt în primejdie, atunci când se exprima si când sunt tristi, când se arunca si când se tem, atunci când fac un pas gresit si când se întorc pentru a gasi calea; tatal este prezent, mereu. Spunând prezent nu este acelasi lucru cu a spune controlor. Deoarece parintii care controleaza prea mult anuleaza copiii".
?Individualismul acestor vremuri duce uneori la închidere în sine si la perceperea altora ca un pericol enervant. Totusi, aceasta izolare nu ofera mai multa pace si fericire ci închide inima familiei si o priveaza de frumusetea existentiala.
?Legatura virtuala dintre generatii este o garantie a viitorului si reprezinta o garantie a unei istorii cu adevarat umane. O societate a copiilor care nu-si onoreaza parintii este o societate fara onoare.
?Fenomenul ”orfelinatului contemporan” referitor la discontinuitatea educativa, dezradacinarea si caderea certitudinilor care modeleaza viata ne provoaca sa transformam familiile noastre într-un loc în care copiii sa-si poata înradacina viata în solul unei istorii colective.

Traducere: Cristobal si Maria Toro