„«Sa privim la noi, dragi frati si surori ai vietii consacrate. Totul a început odata cu întâlnirea Domnului. Dintr-o întâlnire si dintr-o chemare s-a nascut calea consacrarii. Trebuie sa ne amintim si, daca ne vom aduce bine aminte vom vedea ca la acea întâlnire nu eram singuri cu Isus: era si poporul lui Dumnezeu, Biserica, tineri si batrâni, ca în Evanghelie. Acolo exista un detaliu interesant: în vreme ce tinerii Maria si Iosif observa cu fidelitate prescriptiile legii – Evanghelia spunând-o de patru ori – si nu vorbesc deloc, batrânii Simeon si Ana se precipita si profetizeaza. S-ar parea ca ar trebui sa fie invers: în general sunt tinerii cei care vorbesc cu elan despre viitor, în vreme ce batrânii sunt custozii trecutului. În Evanghelie se petrece contrariul, pentru ca – în momentul întâlnirii în Domnul sosesc la timp surprizele lui Dumnezeu.», a spus papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii prezidata marti, în bazilica Sfântul Petru, în Ziua Mondiala a Vietii Consacrate.
«Pentru a permite ca aceste surprize sa se petreaca în viata consacrata este bine sa ne amintim ca nu se poate reînnoi întâlnirea cu Domnul fara celalalt: sa nu fie lasati în urma unii; sa nu se înlature pe considerente generationale, ci sa se mearga împreuna în fiecare zi, avându-l pe Domnul în centru», a mai spus pontiful, amintind ca tinerii sunt chemati sa deschida noi porti ale caror chei le detin vârstnicii. Totodata, Suveranul Pontif a evidentiat ca "nu exista viitor fara aceasta întâlnire dintre vârstnici si tineri: nu exista crestere fara radacini si nu exista înflorire fara muguri noi. Nu este posibila profetia fara aducerea aminte si memorie fara profetie; ci este întotdeauna o întâlnire.
Papa Francisc: «Viata frenetica de azi duce la închiderea multor porti întâlnirii, deseori din teama fata de celalalt – ramân mereu deschise portile centrelor comerciale si conexiunile la retea; însa în viata consacrata sa nu fie astfel: fratele si sora ce sunt dar al lui Dumnezeu fac parte din istoria mea, sunt daruri ce trebuie pazite.»
Sa nu vi se întâmple sa priviti ecranul telefonului celular mai mult decât ochii fratelui care sufera, sau sa va fixati atentia mai mult pe programele noastre decât asupra Domnului. Deoarece, atunci când sunt puse în centru proiectele, tehnicile si structurile, viata consacrata înceteaza sa mai atraga si nu mai comunica; nu înfloreste pentru ca uita ceea ce are în subteran, "adica radacinile".»
Papa Francisc: «Viata consacrata se naste si se renaste din întâlnirea lui Isus asa cum este: sarac, cast si ascultator. Exista o dubla sina pe care calatoreste: pe de o parte initiativa de iubire a lui Dumnezeu, de la care porneste totul si la care trebuie sa ne întoarcem mereu; pe de alta parte, raspunsul nostru, ce este de autentica iubire când este fara conditii si îndoieli, când îl imita pe Isus cel sarac, cast si ascultator.»
RV/AM
Sursa: http://ro.radiovaticana.va