„«Asemenea raporturilor umane, si raporturile dintre natiuni "se reglementeaza în spiritul adevarului, al dreptatii, al solidaritatii active si al libertatii"», a spus papa Francisc primind luni, 8 ianuarie, cu începere de la ora 10.30, în Sala Regia din Palatul Apostolic, membrii Corpului Diplomatic de la Vatican, pentru traditionalul schimb de urari la începutul noului an. Cuvântul de salut din partea diplomatilor a fost adresat Sfântului Parinte de decanului Corpului Diplomatic, ambasadorul Angolei, Armindo Fernandes do Espírito Santo Vieira.

Evidentiind necesitatea aplicarii principiului potrivit caruia toate comunitatile politice sunt egale prin demnitatea naturala, pornind de la premiza afirmarii demnitatii fiecarei persoane umane, pontiful a amintit ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertatii, al dreptatii si al pacii în lume. Însa, pontiful a atras atentia asupra unui paradox ca, în numele drepturilor omului, sa fie instaurate forme moderne de colonizare ideologica:
Papa Francisc: «Poate exista asadar riscul, în certe aspecte paradoxal, ca în numele acelorasi drepturi ale omului sa se instaureze noi forme de colonizare ideologica a celor mai puternici si a celor mai bogati în dauna celor mai saraci si a celor mai slabi. În acelasi timp, este bine de tinut cont ca traditiile fiecarui popor în parte nu pot fi invocate ca pretext pentru a neglija necesara respectare a drepturilor fundamentale enuntate de Declaratia Universala a Drepturilor Omului. »
În discursul adresat la început de an membrilor Corpului Diplomatic, Papa Francisc a abordat un amplu evantai de chestiuni, nelipsind tema apararii dreptului la viata si integritate fizica; apararea dreptului la sanatate; dezarmarea integrala si dezvoltarea integrala, interzicerea armelor nucleare…
Papa Francisc: «Apararea dreptului la viata implica si implicarea activa în favoarea pacii, universal recunoscuta ca una dintre cele mai înalte valori de urmarit si de aparat. Si totusi, grave conflicte locale continua sa inflameze diferite regiuni ale lumii. Eforturile colective ale comunitatii internationale, actiunea umanitara a organizatiilor internationale si neîncetatele implorari ale pacii ce se înalta din tinuturile însângerate de lupte par sa fie tot mai ineficiente în fata logicii aberante a razboiului.»
Pontiful a dedicat un gând special familiei, scotând în evidenta dreptul de a forma o familie ca nucleu natural si fundamental al societatii.
Papa Francisc: «Din pacate, se stie ca îndeosebi în Occident, familia este considerata o institutie depasita. Stabilitatii unui proiect definitiv, azi se prefera relatii trecatoare. Însa nu sta în picioare casa construita pe nisipul raporturilor fragile si nestatornice. Este necesara mai curând stânca pe care sa se ancoreze fundamente solide. Iar stânca este tocmai acea comuniune de iubire fidela si indisolubila, care uneste barbatul si femeia, comuniune care are o frumusete austera si simpla, un caracter sacru si inviolabil si o functiune naturala în ordinea sociala.»
«Sfântul Scaun», a continuat pontiful, «afirma înca o data convingerea ca eventualele controverse între popoare nu trebuie sa fie rezolvate facând recurs la arme, ci prin intermediul negocierilor».
«La fel de importanta este continuarea, într-un climat pozitiv si de sporita încredere între parti, a diferitelor initiative de pace în curs în favoarea Siriei, pentru a se pune în sfârsit capat unui lung conflict care a implicat tara si a cauzat enorme suferinte », a spus Sfântul Parinte, evidentiind importanta revenirii în tara a numerosi refugiati care au aflat primire si refugiu în natiunile vecine, îndeosebi în Iordania, în Liban si în Turcia.

RV/AM
Sursa: http://ro.radiovaticana.va