„Mater Ecclesiae: "«Iata fiul tau… Iata mama ta».
Si, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasa la el…" (In 19,26-27)

Iubiti frati si surori,

Slujirea Bisericii adusa celor bolnavi si celor care se îngrijesc de ei trebuie sa continue cu vigoarea mereu reînnoita, în fidelitate fata de mandatul Domnului (cf. Lc 9,2-6; Mt 10,1-8; Mc 6,7-13) si urmând exemplul foarte elocvent al Întemeietorului si Învatatorului sau.

Anul acesta tema Zilei Bolnavului ne este data de cuvintele pe care Isus, înaltat pe cruce, le adreseaza mamei sale Maria si lui Ioan: "«Iata fiul tau… Iata mama ta». Si, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasa la el" (In 19,26-27).

1. Aceste cuvinte ale Domnului lumineaza profund misterul crucii. Ea nu reprezinta o tragedie fara speranta, ci locul în care Isus îsi arata gloria sa si lasa vointele sale extreme de iubire, care devin reguli constitutive ale comunitatii crestine si ale vietii fiecarui discipol.

Înainte de toate, cuvintele lui Isus dau nastere vocatiei materne a Mariei fata de întreaga omenire. Ea va fi îndeosebi mama discipolilor Fiului sau si se va îngriji de ei si de drumul lor. Si noi stim ca îngrijirea materna a unui fiu sau a unei fiice cuprinde fie aspectele materiale fie cele spirituale ale educatiei sale.

Durerea de nedescris a crucii strapunge sufletul Mariei (cf. Lc 2,35), dar nu paralizeaza. Dimpotriva, ca Mama a Domnului începe pentru ea un nou drum de daruire. Pe cruce Isus se preocupa de Biserica si de întreaga omenire, iar Maria este chemata sa împartaseasca chiar aceasta preocupare. Faptele Apostolilor, descriind marea revarsare a Duhului Sfânt la Rusalii, ne arata ca Maria a început sa-si desfasoare misiunea sa în prima comunitate a Bisericii. o misiune care nu se termina niciodata.

2. Discipolul Ioan, cel iubit, reprezinta Biserica, popor mesianic. El trebuie s-o recunoasca pe Maria ca mama proprie. Si în aceasta recunoastere este chemat sa o primeasca, sa contemple în ea modelul uceniciei precum si vocatia materna pe care Isus i-a încredintat-o, cu preocuparile si proiectele pe care aceasta le comporta: Mama care iubeste si da nastere la copii capabili sa iubeasca dupa porunca lui Isus. De aceea vocatia materna a Mariei, vocatia de îngrijire fata de copiii sai, trece la Ioan si la toata Biserica. Toata comunitatea discipolilor este implicata în vocatia materna a Mariei.

3. Ioan, ca discipol care a împartasit totul cu Isus, stie ca Învatatorul vrea sa-i conduca pe toti oamenii la întâlnirea cu Tatal. El poate da marturie ca Isus a întâlnit multe persoane bolnave în spirit, pentru ca erau pline de orgoliu (cf. In 8,31-39) si bolnave în trup (cf. In 5,6). El a daruit tuturor milostivire si iertare, iar bolnavilor si vindecare fizica, semn al vietii îmbelsugate a Împaratiei, unde orice lacrima este stearsa. Ca Maria, discipolii sunt chemati sa se îngrijeasca unii de altii, dar nu numai. Ei stiu ca inima lui Isus este deschisa tuturor, fara excluderi. Tuturor trebuie sa li se vesteasca Evanghelia Împaratiei si la toti cei care sunt în nevoie trebuie se îndrepte caritatea crestinilor, pur si simplu pentru ca sunt persoane, fii ai lui Dumnezeu.

4. Aceasta vocatie materna a Bisericii fata de persoanele nevoiase si fata de bolnavi s-a concretizat, în istoria sa bimilenara, într-o serie foarte bogata de initiative în favoarea bolnavilor. Aceasta istorie de daruire nu trebui uitata. Ea continua si astazi, în toata lumea. În tarile în care exista sisteme de sanatate publica suficiente, lucrarea congregatiilor catolice, a diecezelor si a spitalelor lor, în afara de a furniza îngrijiri medicale de calitate, încearca sa puna persoana umana în centrul procesului terapeutic si desfasoare cercetarea stiintifica respectând viata si valorile morale crestine. În tarile în care sistemele sanitare sunt insuficiente sau inexistente, Biserica lucreaza pentru a oferi oamenilor cât mai mult este posibil pentru îngrijirea sanatatii, pentru a elimina mortalitatea infantila si a elimina unele boli larg raspândite. Pretutindeni ea încearca sa îngrijeasca, chiar si atunci când nu este în masura sa vindece. Imaginea Bisericii ca "spital de campanie", primitoare pentru toti cei care sunt raniti de viata, este o realitate foarte concreta, pentru ca în unele parti ale lumii numai spitalele misionarilor si ale diecezelor furnizeaza îngrijirile necesare populatiei.

5. Amintirea istoriei lungi de slujire a celor bolnavi este motiv de bucurie pentru comunitatea crestina si îndeosebi pentru cei care desfasoara aceasta slujire actualmente. Dar trebuie privit la trecut mai ales pentru a ne lasa îmbogatiti. De la el trebuie sa învatam: generozitatea pâna la jertfa totala a multor întemeietori de institute în slujba celor bolnavi; creativitatea, sugerata de caritate, a multor initiative întreprinse în decursul secolelor; angajarea în cercetarea stiintifica, pentru a oferi bolnavilor îngrijiri inovatoare si credibile. Aceasta mostenire a trecutului ajuta la proiectarea buna a viitorului. De exemplu, pentru a ocroti spitalele catolice de riscul profitului, care în toata lumea încearca sa introduca îngrijirea sanatatii în cadrul pietei, ajungând sa-i rebuteze pe cei saraci. Inteligenta organizatoare si caritatea cer mai degraba ca persoana bolnavului sa fie respectata în demnitatea sa si mentinuta mereu în centrul procesului de îngrijire. Aceste orientari trebuie sa fie proprii si crestinilor care lucreaza în structurile publice si care cu slujirea lor sunt chemati sa se dea buna marturie despre Evanghelie.

6. Isus a lasat în dar Bisericii puterea sa vindecatoare: "Acestea sunt semnele care îi vor însoti pe cei care cred: […] Îsi vor pune mâinile peste cei bolnavi si acestia se vor vindeca" (Mc 16,17-18). În Faptele Apostolilor citim descrierea vindecarilor facute de Petru (cf. Fap 3,4-8) si de Paul (cf. Fap 14,8-11). Darului lui Isus îi corespunde misiunea Bisericii, care stie ca trebuie sa aduca asupra bolnavilor aceeasi privire a Domnului sau bogata în duiosie si compasiune. Pastoratia sanatatii ramâne si va ramâne mereu o misiune necesara si esentiala, de trait cu elan reînnoit pornind de la comunitatile parohiale pâna la cele mai excelente centre de îngrijire. Nu putem uita aici duiosia si perseverenta cu care multe familii îi însotesc pe copiii, parintii si rudele lor, bolnavi cronici sau grav neputinciosi. Îngrijirile care sunt prestate în familie sunt o marturie extraordinara de iubire pentru persoana umana si trebuie sustinute cu recunoastere adecvata si cu politici adecvate. De aceea, medici si infirmieri, preoti, consacrati si voluntari, rude si toti cei care se angajeaza în îngrijirea bolnavilor, participa la aceasta misiune ecleziala. Este o responsabilitate împartasita care îmbogateste valoarea slujirii zilnice a fiecaruia.

7. Mariei, Mama duiosiei, vrem sa-i încredintam pe toti bolnavii în trup si în spirit, pentru ca sa-i sustina în speranta. Ei îi cerem si sa ne ajute sa fim primitori fata de fratii bolnavi. Biserica stie ca are nevoie de un har special pentru a putea fi la înaltimea slujirii sale evanghelice de îngrijire fata de cei bolnavi. De aceea rugaciunea Maicii Domnului sa ne aiba pe toti uniti într-o implorarea insistenta, pentru ca fiecare membru al Bisericii sa traiasca vocatia la slujirea vietii si a sanatatii cu iubire. Fecioara Maria sa mijloceasca pentru aceasta a XXVI-a Zi Mondiala a Bolnavului; sa ajute persoanele bolnave sa traiasca propria suferinta în comuniune cu Domnul Isus si sa-i sustina pe cei care se îngrijesc de ei. Tuturor, bolnavi, lucratori sanitari si voluntari, împart din inima Binecuvântarea Apostolica.

Din Vatican, 26 noiembrie 2017
Solemnitatea lui Cristos Regele Universului

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Patrascu
Sursa: http://www.ercis.ro