„Ne-am iubit si ne iubim credinta, tara si neamul”,

„

„Credinta noastra este viata noastra”

Cardinal Iuliu Hossu

Citind articolele aparute în Adevarul de weekend din 6-8 august a.c., ca nepoata a martirului Bihorului, avocatul greco-catolic Ioan Ciordas si stranepoata a protopopului greco-catolic Mihai Ciurdariu si stranepoata a avocatului ortodox Vasile Ignat, memorandist, nu pot sa nu ma întreb: de ce se doreste dezbinarea acestor doua Biserici surori, dintre care una s-a nascut în focul luptei pentru libertate si drepturi a poporului român? Consider ca ar trebui sa ne solidarizam întru gloria lui Dumnezeu si bunastarea poporului nostru!
Mi se pare deci necesar ca prin documente, si scrieri istorice sa demonstrez adevarul despre biserica noastra pentru a putea întelege ca acum, la o suta de ani de la Marea Unire este în folosul tuturor sa ne unim fortele si sa acceptam rolurile jucate de ambele Biserici, în mentinerea constiintei nationale, fara însa a diminua rolul Bisericii Greco-Catolice.
În acest context si pentru informarea corecta a cititorilor dumneavoastra o sa reamintesc unele fapte legate de activitatea Ierarhilor Bisericii Unite, din care va rezulta indubitabil faptul ca acestia nu au pactizat niciodata cu conducerea maghiara a Principatului.
În data de 12 07 1729 este numit episcop Inochentie Micu Klein, caracterizat astfel de catre istoricul A.D. Xenopol: „acest glas ridicat întâia oara dupa o atât de lunga amortire, de episcopul Micu, deveni de atunci crezul politic al poporului român si toate revolutiile, toata viata lui de mai pe urma, în jurul ei se învârtesc”. Pentru curajul sau a fost exilat la Roma, unde a si murit.
11 octombrie 1754 este data de nastere a primelor scoli românesti, prin care se începe ridicarea culturala a poporului nostru si crearea constiintei nationale.
Episcopul Petru Pavel Aron (1752-1764) înfiinteaza la Blaj. primele scoli confesionale cu predare în limba româna împartite în trei categorii de scoli si anume:
1. Scoala de Obste, primara si gratuita.
2. Scoala latineasca – gimnaziul – aici elevii învatau limbi straine si stiinte.
3. Scoala de preoti.

„În Scolile Blajului s-au cultivat valori si format caractere în spiritul credintei, adevarului si dreptatii sociale, al respectului fata de om, al dragostei fata de patrie si popor” – profesor Teodor Seceleanu.
Una din preocuparile principale ale episcopilor nostri a fost crearea unei intelectualitati românesti constienta de rolul ei în istorie. Pe aceasta linie se înscriu si episcopul Atanasie Rednic si episcopul Grigore Maior.
Episcopul Atanasie Rednic (1765-1772) trimite la Roma, la studii, tineri studiosi, printre care si viitorii fondatori ai Scolii Ardelene.
Episcopul Grigore Maior (1772-1782) obtine 15 burse pentru studentii români la Colegiul Sfânta Barbara din Viena. Pentru ajutorarea studentilor el acorda fildere de grâu pentru pâine.
În a doua jumatatea a secolului al XVIII-lea se instaureaza în Europa regimul cunoscut ca „absolutism luminat” care însemna realizarea reformelor de sus, fiind dusmanul hotarât al rasturnarilor pe cale revolutionara.
Pe aceasta linie, care nu înseamna renuntarea la lupta sau pactizarea cu asupritorul se situeaza si episcopul Ioan Bob (1783-1830).
Dovada stau nenumaratele memorii, înaintate Curtii de la Viena care culmineaza cu Memoriul Natiunii române, cunoscut sub numele de Supplex Libellus Valachorum din 1790 si care are la baza ideile formulate de catre episcopul Inochentie Micu-Klein. El constituie cel dintâi program politic al poporului român.
Un eveniment de seama din timpul pastoririi episcopului Ioan Bob este aparitia Scolii Ardelene. Cei patru corifei ai Scolii Ardelene: Samuel Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ioan Budai-Deleanu – fii de preoti uniti si unii chiar fete bisericesti, reîntorsi de la scolile de la Viena. „Au nazuit totodata sa elibereze limba româna […] de caftanul greoi si învechit al slavonismului si sa o aduca mai aproape de eleganta rezonantelor ei originale latine” (Academician Camil Muresan).
Gramatica lui Micu are meritul de a fi pus în lumina pentru opinia publica straina, caracterul latin al poporului sau.
Una din problemele abordate de cei patru corifei a fost geneza daco-romana a poporului nostru si latinitatea limbii române, contribuind astfel la ridicarea constiintei nationale.
O alta preocupare a acestor înaintasi a fost învatamântul si dezvoltarea scolilor primare satesti. Astfel Gheorghe Sincai, în calitatea sa de director al Scolilor Nationale a înfiintat 360 de scoli satesti, pe care le-a si înzestrat cu manuale în limba româna.
Dar Gheorghe Sincai nu s-a multumit doar cu aceasta activitate si cu cea publicistica, ci a facut parte din asociatia „Miscarea iacobina”, fapt pentru care a fost condamnat la pedepse grele.
Preocuparea lor de a demonstra latinitatea poporului român o gasim la Sincai în Hronicul românilor si a mai multor neamuri, iar la Petru Maior în Istoria pentru începutul românilor din Dachia. De asemenea Samuil Micu a scris Istoria si întâmplarile românilor. Nu voi mai enumera multimea celorlalte opere istorice care trateaza acelasi subiect si care au facut cunoscuta în Europa existenta milenara a poporului român, pe plaiurile transilvanene.
Dupa exemplul Blajului – care combate legea Ratio Educationis (1777) si Norma Regio (1781) si cere învatamânt în limba româna, se înfiinteaza la Oradea si Beius preparandii (scoli normale de învatatori), la Arad, la Sânicolaul Mare si în alte localitati, si chiar scoli superiore (drept, medicina).
Vedem deci clar ca „luminatii” Blajului, prin scrierile si activitatea lor, insistând asupra latinitatii limbii si genezei noastre, au creat conditiile formarii unei intelectualitati românesti, constienta de rolul ei în lupta pentru independenta si faurirea României Mari.
Îi urmeaza la conducere episcopul Ioan Lemeny (1832-1850) care, pentru vina „ca în timpul Revolutiei de la 1848 a ramas la Cluj, pactizând cu rebelii, deci se facuse unealta partidelor revolutionare, contra intereselor statului si dinastiei ungare, a fost destituit din functie”. La 3/15 mai 1848, împreuna cu episcopul ortodox Andrei Saguna, a organizat si prezidat Marea Adunare de pe Câmpia Libertatii, îndreptata împotriva alipirii Principatului Transilvaniei la regatul Ungariei. În timpul pastoririi sale s-a ocupat de scolile primare de la sate, de institutiile de cultura din Blaj, ridicând Liceul Sfântul Vasile la 8 clase. Pe aceeasi linie de lupta împotriva desfiintarii independentei Transilvaniei, respectiv a abrogarii legilor votate în Dieta de la Sibiu 1867 – când se obtinusera unele drepturi.
Mitropolitului Alexandru Sterca-Sulutiu (1850-1867)
Interventiile mitropolitului în dieta si în adunarile de protest au iritat autoritatile ungare, încât, dupa cum afirma Nicolae Iorga, „era vorba sa-l destituie pe jumatate, dându-i un coadjutor”.
Mitropolitul Ioan Vancea (1868-1892), împreuna cu Mitropolitul ortodox de la Sibiu, Miron Romanul, denunta prin memorii legea învatamântului, care prevede obligativitatea limbii maghiare în scoli si desfiintarea scolilor confesionale, aratând asasinatul moral a carei victima avea sa fie poporul român. Despre aceste interventii si luari de pozitie, ministrul Instructiunii Publice, al Regatului Ungariei A. Trefor spunea „de câte ori aud pronuntându-se numele Blajului, ma apuca fiori”.
Sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului XX sunt marcate de cresterea luptei pentru drepturi sociale si nationale, atât pe plan religios, cât si politic, timp în care Biserica Greco-Catolica este pastorita de mitropolitul Victor Mihaly de Apsa (1892-1918).
În 1892 are loc Miscarea Memorandista, iar în 1912 a luptei pentru mentinerea sub obladuirea Blajului a parohiilor românesti atribuite episcopiei de Hajdudorog a carui scop era maghiarizarea credinciosilor români – limba în care se oficiau Sfintele Liturghii fiind maghiara – Mitropolitul face demersuri pe lânga Sfântul Scaun, aratând încalcarea tuturor normelor de drept canonic.
În concluzie, se desprinde ca o idee de baza: pastorii sufletesti ai românilor greco-catolici niciodata nu au acceptat maghiarizarea sau asimilarea prin latinizare. Dimpotriva, scolile Blajului, Scoala Ardeleana, dovedind obârsia noastra daco-romana, scriind cu litere latine si evidentiind latinitatea limbii române au creat conditii pentru trezirea sentimentului de românitate.
Partidul National Român, recunoscând aportul Bisericii Unite în lupta pentru independenta si unitate nationala, i-a încredintat episcopului Iuliu Hossu cinstea de a citi la 1 decembrie 1918, în fata Adunarii de la Alba-Iulia, Proclamatia de Unire cu Tara Mama.
În articol se mai face referire la perioada Dictatului de la Viena 1940-1944, facându-se afirmatia tendentioasa: „greco-catolicii au pactizat cu maghiarii”, În acea perioada Ungaria era condusa de catre guvernul lui Miklos Horthy; si consider ca nu este drept sa învinovatim un popor pentru ce au facut conducatorii lui, mai ales ca exista marturii ale supravietuitorilor, care afirma ca ungurii din sat, fie ca le-au spus românilor ce li se pregateste, fie ca atunci când au fost somati sa-i nominalizeze pe românii din sat, s-au eschivat.
Nu cred ca este cazul sa reînviem amintirea zilele de groaza traite de români în toamna anului 1940 si primavara lui 1944.
Crestineste este sa iertam, dar nu trebuie sa uitam, caci istoria nu ne va ierta, mai ales acum în pragul Centenarului si sa nu ne învrajbim români contra români. În acest context vreau sa dau ca exemplu masacrele din comuna Treznea si comuna Ip, declarata comuna martira si pe cel cel de la Muresenii de Câmpie, unde preotul greco-catolic Andrei Bojor, împreuna cu sotia si cei 3 copii, cantorul sau Ioan Gurzau cu sotia sa Valeria, învatatorul, Gheorghe Petrea, împreuna cu sotia sa, Natalia, fiica Rodica de 5 ani si soacra Ana Miron si servitoarea de etnie maghiara, Sarolta Juhasz au fost împuscati.
Am mentionat religia preotului Andrei Bojor, pentru a va demonstra înca o data ca singura vina era cea de a fi român si nu greco-catolic sau ortodox.
Seria crimelor si deportarilor a fost reluata în toamna anului 1944. Cu siguranta va este cunoscut numele comunei Moisei, din judetul Maramures, unde de asemenea a avut loc un masacru. Dupa ce au ucis 31 de tarani, au dat foc la circa 300 de case. În amintirea sacrificiului facut la Moisei a fost ridicat un monument.
Nu voi insista asupra evenimentelor din acea vreme. Nu vreau sa redeschid rani vechi. Isus ne îndeamna la iubire si la iertare, dar as avea o întrebare: în aceasta atmosfera de teroare, ce puteau face greco-catolicii în apararea ortodocsilor? Nu vi se pare contrara spiritului crestinesc afirmatia „greco-catolicii au pactizat cu maghiarii”? Cum am fi putut face acest lucru, când însusi episcopul de Oradea, Valeriu-Traian Frentiu a fost expulzat în România, pentru ca nu a dorit sa accepte Dictatul de la Viena; iar Episcopului Auxiliar de Oradea, dr. Ioan Suciu, i se pregatea o soarta mult mai cumplita. Cu toata atmosfera de teroare care exista, acesta din urma îsi desfasura activitatea în eparhie, desi este persecutat, fiind chiar arestat câteva zile. A facut vizitatii canonice si a încurajat poporul discriminat, dându-i speranta în eliberarea de sub jugul strain. Aceasta activitate i-a atras ura hortistilor.
Astfel, în 1944, un ofiter hortist patrunde în Palatul Episcopal din Oradea, „însotit de o puternica escorta. L-a scos afara pe episcop si pe secretarul acestuia, parintele Foisor. […] i-au pus cu fata la zid, atât pe arhiereu cât si pe secretarul acestuia. În spatele lor au plasat o mitraliera, gata sa deschida focul. […] Spre norocul lor, în acel moment a intrat pe poarta un ofiter superior. Acesta a întrebat ce se petrece. Capitanul a raportat. Dar ofiterul a fost de alta parere. Executia nu se poate face fara judecata, iar probele nu-s nici concludente, nici suficiente. […]
Episcopul si secretarul s-au întors în biroul lor, necrezându-si ochilor ca au scapat. […] Au ramas încredintati ca numai Fecioara Maria i-a salvat, invocând-o tot timpul cât au stat la zid” (Ioan Ploscaru, Lanturi si teroare, pp. 175-176).
Deci chiar un ierarh al Bisericii Greco-Catolice, Episcolul Ioan Suciu a fost la un pas de a fi împuscat.
În încheiere va multumesc, caci datorita faptului ca articole publicate m-au revoltat, am avut ocazia sa retraiesc cu ochii mintii epoca de zbucium, de lupta si împliniri ale bisericii mele, si închei citând gândul protopopului ortodox al Beiusului, Petru E. Papp, la savârsirea prohodului în biserica greco-catolica pentru martirii Ioan Ciordas (greco-catolic) si Nicolae Bolcas (ortodox): „Parca un glas tainic venea de la cei disparuti si ne spunea: Am murit pentru un singur ideal, deodata am fost omorâti, în aceeasi groapa aruncati, ridicati-va peste deosebirile de credinta si dati-ne ultimul salut în cea mai frateasca armonie”.

Bibliografie:

Academician Ioan Pascu, Ce este Transilvania.
Ioan Soldu, Soala ardeleana.
Radu Miron Costin, La 1700 ne am întors acasa.
pr. Petre e Papp, Din trecutul Beiusului.

economist Ioana Marina Gherman

nascuta Ciordas Ciurdariu