„Astazi, poetul Gheorghe Vidican, unul dintre cei mai notorii poeti bihoreni, îsi aniverseaza ziua de nastere. Poate cel mai frumos cadou pe care autorul si l-a facut siesi, a fost lansarea, cu trei zile înainte de aniversare, a celui mai nou volum de versuri, Pivnita din Horn.
Aparut la Editura Charmides (Bistrita, 2017), volumul Pivnita din Horn a fost lansat în Cetatea Oradea în seara zilei de luni, 24 iulie. Evenimentul a fost organizat de Primaria Oradea, Directia Patrimoniu Imobiliar, Serviciul Management Cetate, Academia Civica Bihor si Editura „Aureo” Oradea. Un numar mare de oradeni au raspuns invitatiei poetului, inclusiv senatorul Cornel Popa, Episcopul Greco-Catolic Virgil Bercea, sau protopopul ortodox Dorel Rus, criticul literar lect. univ. dr. Ioana Cistelecan, precu si o serie de poeti si scriitori bihoreni. Momentele muzicale au fost sustinute de artistii Alexandrina si Florian Chelu Madeva. Despre biografia poetului Gheorghe Vidican a vorbit, în deschiderea evenimentului profesor Maria Letea, reprezentat al Fundatiei Academia Civica. Aceasta a subliniat ca nu este prima data când Academia Civica îl prezinta pe Gheorghe Vidican, fiind o onoare participarea la lansarea celui de al 17-lea volum. Despre Pivnita din Horn a vorbit conf. univ. dr. Dan H. Popescu.
„Noul volum lansat de Gheorghe Vidican este o provocare începând chiar de la titlu. Încercând sa aflu semnificatia Pivnitei din Horn marturisesc ca nu am ajuns la un rezultat satisfacator”, a spus Dan H. Popescu. „Poetul Gheorghe Vidican are o mare forta de dislocare a realului. Un real pe care-l îl fragmenteaza si îl recompune într-un alt registru. În acest context, prin titlul suntem provocati sa cautam adâncimile horn si înaltimile din pivnita”, crede criticul. Dan H. Popescu a mai subliniat ca volumul este un spatiu al amintirilor. Sunt amintiri din copilarie, îmbinate cu imagini din calatoriile recente ale poetului, dar si cu imagini din gradina casei sale. „În poemele lui Gheorghe Vidican se regasesc si contrasteaza imagini ale cochiliei de melc si ale corabierului. O parte din eul poetului s-ar retrage în cochilia sa, în timp ce cealalta parte a sa s-ar avânta în lume”, a mai subliniat acesta. „Pivnita din Horn este un volum în care Gheorghe Vidican construieste poeme. Porneste de la imagini repetitive, care ar putea fi gresit întelese drept obsesii, dar carora le gaseste de fiecare data valente diferite. Exista imagini pe nu le-am înteles, dar care am simtit ca spun ceva. Ele pot fi nimic. Pot fi neantul, dar si neantul înseamna ceva”, a încheiat conferentiarul, îndemnând potentialii cititori sa accepte provocarea poetica a Pivnitei din Horn.
Lansarea s-a încheiat cu o sesiune de autografe.

Sursa: https://www.crisana.ro