„Editura Galaxia Gutenberg anunta aparitia cartii „Ghidul crestinului greco-catolic”, cu subtitlul ” Itinerar catehetic pentru toate vârstele”, semnata de Alexandru Buzalic, care l-a avut drept consultant pe pr. Cristian Langa. Cartea de 158 de pagini, aparuta în format 13×20, în colectia „Familia crestina”, poate fi cumparata pentru 12 lei de pe situl GalaxiaGutenberg.ro.
„În lumea de astazi avem nevoie de credinta”, scrie autorul în prefata, „de cunoasterea adevarurilor pe care Dumnezeu ni le-a transmis, fiind necesara o noua reevanghelizare: Cuvântul lui Dumnezeu trebuie sa ajunga la fiecare si sa conduca spre comuniunea sfintilor întreaga omenire. Pentru aceasta nu este de ajuns faptul ca am fost botezati, ca ne declaram crestini, fara sa cunoastem bine adevarurile de credinta sau ca avem o credinta obscura, fara sa ne cunoastem identitatea în cadrul Bisericii lui Cristos.”
„În acest scop”, ni se explica în prefata, „va propun un ghid al crestinului de astazi, care sa calauzeasca ratiunea spre cunoasterea adevarurilor de credinta desprinse din marele si unicul Adevar care se regaseste în Dumnezeu. Nu sunt prezentate probleme teologice înalt speculative, ci doar principalele adevaruri de credinta, însotite – acolo unde este cazul – de discutii care privesc controverse actuale si raspunsul pe care Biserica îl ofera omului contemporan. Astfel, aceste teme de discutie pot continua în cadrul întâlnirii diferitelor grupe sau asociatii active ale parohiilor, pot fi teme pentru cateheza la toate vârstele, precum si subiecte la care fiecare crestin în parte este chemat sa mediteze, sa le discute în familie sau între prieteni.”
În fine, prefata se încheie cu aceste cuvinte: „Acest ghid practic este si o invitatie la aprofundarea credintei, atât prin întelegerea învataturii Bisericii, cât mai ales prin rugaciune, meditatie si contemplatie, altfel spus, prin trairea credintei, care sa ne ajute sa devenim buni crestini, apostoli ai timpurilor noastre si instrumente în mâinile Domnului, prin care întreaga omenire sa ajunga la unitate în Biserica lui Cristos si în comuniunea fericita a Împaratiei lui Dumnezeu.”
Cartea are patru capitole. Primul este intitulat „Cine sunt eu?”, cu urmatoarele sectiuni: Sunt creat de Dumnezeu; Sunt crestin; Sunt greco-catolic; Sectele gnostice si ezoterice – antireligii. Capitolul urmator, „Eu cred!”, are sectiunile: Dumnezeu: Tatal, Fiul si Spiritul Sfânt; Biserica: Una, Sfânta, Catolica si Apostolica; Sacramentele: Dumnezeu ma ajuta sa devin sfânt; Comuniunea sfintilor; Împaratia lui Dumnezeu: Eshatologia crestina. Capitolul trei are ca titlu „Eu si actiunea mea libera în lume – Morala crestina”, tratând urmatoarele teme: Omul – persoana, actiune, responsabilitate; Legea naturala si pacatul; Sa întelegem Decalogul. În fine, ultimul capitol este „Eu îmi manifest credinta – cultul religios”, cu trei sectiuni: Cultul divin; Sfânta Liturghie; Spiritualitatea Bisericii mele.
La final autorul trage si câteva concluzii, în doua pagini. Redam paragraful final: „Ne ramâne datoria sa îl cinstim pe Dumnezeu, sa vestim lumii de astazi Evanghelia ca apostoli ai timpurilor prezente si sa traim în sfintenie, pentru ca toti sa ne bucuram aici, în aceasta existenta pamânteasca, aflându-ne în drum spre plinatatea Împaratiei veacului care va veni!”
Sursa: http://www.catholica.ro