„De Sarbatoarea Intrarii Domnului în Ierusalim, cunoscuta si sub numele de Florii, Preasfintitul Parinte Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a slujit Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea alaturi de un sobor de preoti. La Sfântul Altar au slujit alaturi de Preasfintia Sa Virgil, parintele Ovidiu Duma, parohul Catedralei, parintele Eduard Roman, administratorul Seminarului, parintele Gheorghe Bandici, parintele ieromonah Radu Ciortea.

În cuvântul de învatatura transmis, Preasfintia Sa a subliniat faptul ca: „Sarbatoarea Intrarii Domnului în Ierusalim este defapt intrarea triumfala a Domnului în viata noastra, ca El sa fie Domnul si Stapânul vietii noastre”. Deasemnea Preasfintitul Virgil a vorbit si despre paradoxul care exista între om, omul care în Sarbatoarea Intrarii Domnului în Ierusalim, îi cânta Domnului „Osana, Bine este cuvântat cel ce vine in numele Domnului” iar peste câteva zile striga „rastigneste-l” si autenticitatea lui Isus Cristos, care este Om adevarat si Dumnezeu adevarat, dragostea adevarata, în care nu exista paradox sau contradictie.

La sfârsitul Sfintei Liturghii au fost sfintite ramurile de salcie, pe care mai apoi Preasfintia Sa le-a daruit tuturor credinciosilor, pentru a le duce la casele lor.