„Un interesant studiu de istorie locala a prezentat inginerul si profesorul oradean Alexandru Pop într-o carte, "Cuibul ocrotit de foc", lansata marti exact în locul despre care volumul vorbeste: Cetatea Oradea.
Nepot al lui Teodor Nes, absolvent al Facultatii de Chimie si pasionat de istorie, Alexandru Pop – sotul fostei secretare literare a Teatrului, Vetuta Pop – a facut mai multe cercetari pe tema Cetatii si a mai semnat si cartea "Cuibul ocrotit de ape. Sistemul hidrografic defensiv al Cetatii si al orasului Oradea, în prima jumatate a sec. XVII". Acum, însa, si-a îndreptat atentia spre "focul" care a protejat Cetatea, dar si asupra celui care a determinat victoria otomanilor care luptau pentru cucerirea ei.
Prezentarea autorului si a noii lui carti le-a facut muzeograful Cristina Puscas, ascultata atent de cei aproximativ 50 de oradeni prezenti la eveniment.
Fabrica, nu depozit
Cu o îndrazneala întemeiata pe propriile cercetari si deductii, Pop îi contrazice pe istoricii care au spus ca în fortareata exista un depozit de munitii si spune ca aici functiona de fapt o pulberarie, adica un atelier de munitii.
Dupa cum el însusi a marturisit la lansarea cartii, autorul a pornit în aceasta cercetare dupa ce a citit cu atentie un inventar militar al Cetatii de la 1632, care arata ca aici existau peste 7.500 kilograme de salpetru, o materie prima suficienta pentru fabricarea a zece tone de pulbere neagra. Istorici consacrati au scris ca în Cetatea oradeana exista o pulberarie, cu sensul de depozit de munitie, dar Pop si-a pus întrebari.
"Era o cantitate enorma. De ce se aducea o cantitate asa de mare? De fapt, erau pentru o fabrica de pulbere, nu pentru un depozit", a explicat autorul. Continuându-si cercetarea, a mai aflat ca în acelasi secol 17 în Transilvania existau opt pulberarii, dar fara a le da de urma. Este convins însa ca fie una din cele 8 era la Oradea, fie cea de aici era a noua.
În volumul lansat marti si publicat la Editura Varadinum Script, autorul oradean explica si cum functionau pulberariile în acea vreme, ce arsenal avea Cetatea Oradea, ba chiar identifica si mesterii locali angajati la întretinerea morilor uscate de pulbere din fortareata. Mori care nu puteau folosi decât la fabricarea pulberei, nu la depozitarea ei…
Ultimul atac
Un episod caruia autorul i-a dedicat un capitol este asediul otoman si caderea Cetatii Oradea, din secolul 17. Turcii erau la poarta Cetatii, reusisera sa afle cum sa goleasca apa din santul fortaretei, de la o mama careia îi rapisera copilul si care a tradat secretul pentru a-si primi odrasla, dar tot nu reuseau sa-si termine misiunea.
Pe 14 august 1660, din cauza neatentiei unui vicepârcalab, pe numele lui Kürti István, care a provocat o scânteie, întreg turnul de pulbere din dreptul Bastionului Rosu a sarit în aer. Puterea deflagratiei a omorât cam o suta de oameni si a distrus arsenalul cetatii. Aparatorii au mai avut munitie si putere de lupta doua saptamâni, dar apoi au ridicat steagurile albe de predare a fortaretei.
Concluzia finala a autorului, scrisa în carte si spusa si celor 50 de participanti la lansarea de marti, a fost ca, pastrând proportiile, caderea Oradiei aminteste de caderea Constantinopolului în mâna turcilor.
Sursa: http://www.ebihoreanul.ro