(Fotografia Cardinalului Alexandru Todea din august 1964, imediat dupa eliberarea din detentie)

Acum 66 de ani, în 31 ianuarie 1951, Episcopul Alexandru Todea a fost arestat pentru o lunga perioada de timp:
„La data de 31 ianuarie 1951 masinile securitatii au înconjurat casa unde era ascuns [Alexandru Todea], la Doamna Riceanu, în Reghin [adresa de atunci: strada Karl Marx, nr. 56]. Ninsese proaspat si nu erau urme pe zapada ca ar fi fugit. A reusit sa intre în ascunzatoarea pregatita dinainte, în cea de-a doua camera a casei, sub podea, pe care a fost asezat apoi un mic stelaj si o carpeta. Între timp, la sediul securitatii din Reghin erau torturati, pentru a spune unde se ascunde Todea, parintii Ioan Rosca si George Gutiu. Primului securitatea i-a smuls rând pe rând unghiile de la mâini si de la picioare, dar nu a marturisit nimic. Pe celalalt, pe parintele Gutiu, l-au dezbracat si l-au înfasurat în cearceafuri ude, l-au întins pe o masa si l-au batut de la cap pâna la picioare. Nu a mai rezistat când l-au batut la talpi si a spus unde este ascuns Todea. «Tradarea» a fost salvatoare pentru ca, altminteri, Preasfintitul Alexandru Todea ar fi murit asfixiat. Când au ridicat capacul, securistii erau cu armele îndreptate spre ascunzatoare, pentru ca erau convinsi ca Todea are arme. L-au tras afara din acea groapa aproape lesinat, si au vazut ca într-o mâna avea ceva suspect – rozariul pe care se rugase tot timpul. Preasfintitul Todea s-a asezat în genunchi pentru un moment de reculegere dar si pentru a-si trage sufletul, iar comandantul a strigat: «gata cu prostiile astea, te-am prins si nu te vei mai întoarce niciodata!». Adunându-si toate fortele pe care le mai avea, episcopul a raspuns aproape profetind, «daca este voia Domnului, ma voi întoarce si dupa paisprezece mii de ani» – si dupa 14 ani se reîntorcea în Reghin”.

Citat din volumul „Alexandru Cardinal Todea, Omagiu – 100”, Editura Primus, Oradea, 2012, pag. 7.