„Duminica, 22-01-2016, în Parohia Greco-Catolica Sfântul si Marele Mucenic Gheorghe, din localitatea Poiana, s-a celebrat octava de rugaciune pentru unitatea crestinilor.
La acest ceas de rugaciune, credinciosii au fost condusi în meditarea Cuvântului lui Dumnezeu, de slujitorii Domnului: Pr. paroh Dat Gheorghe, Pr. Lit Demian, Pr. Balanean Cristian, Pr. Papit Alin-Ionut si pastorul Arba Gabriel, din partea cultului penticostal.
Primul mesaj a fost transmis de catre fratele pastor, care a vorbit despre jertfa Fiului lui Dumnezeu, dându-si viata pentru noi si a noastra mântuire, ca oricine Îl iubeste pe El si pe aproapele, nu va cunoaste moartea, ci va trece întru Împaratia Sa Cereasca. La sfârsitul cuvântului sau, fratele Gabriel, a multumit Tatalui Ceresc pentru acest frumos moment de partasie, în Fiul Sau Isus Christos.
Parintele Balanean Cristian, preot misionar, a vorbit despre termenul Ecumenic, folosit si în timpurile Bisericii primelor veacuri, în momentul în care Biserica dorea sa combata unele erezii, ca exemplu avem conciliile Ecumenice. Christos, este acela care ne constrânge sa îl marturisim prin fapte, deoarece prin venirea Sa în lume, omul se îndumnezeieste. Fiul Tatalui, este Calea, Adevarul si Viata, cine ramâne în El si în iubirea Lui suprema, va merge pe calea cea dreapta, va trai în adevar si va fi încununat cu viata vesnica.
Parintele Lit Demian, paroh al Bisericii Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril din Marghita, a subliniat importanta Iubirii lui Christos Domnul pentru noi, fratii Lui. Dupa exemplul de urmat, noi cei care prin Taina Botezului am fost îmbracati în haina cea alba a mântuirii, avem datoria de a ramâne unii cu altii, frati ai aceluiasi Mântuitor care pentru marea Sa iubire, ne-a iertat toate faradelegile.
Dupa acest moment, parintele Alin Papit, paroh al Parohiei Sarcau, a vorbit despre aceasta mare minune, pe care Dumnezeu a înfaptuit-o, de a ne ruga cu toti împreuna, ca fratii. Omul adevarat, este acela care prin toate faptele, transforma fiinta sa în rugaciune. Astazi în biserica noastra, s-a citit pilda lui Zaheu vamesul, sa cerem si noi de la Domnul sa intre în casa sufletului nostru pentru a lasa Mântuirea si linistea Sa în fiinta noastra.
În cele din urma, Pr. paroh, a adus multumiri tuturor celor prezenti. Din cauza multor griji, omul uita de adevarata iubire pe care Dumnezeu o cere prin Fiul Sau de a ne iubi unul pe altul asa cum El ne-a iubit. Dragostea lui Christos, ne cheama ca sa lasam la o parte toate orgoliile, toata mândria, si sa dam dovada ca suntem adevarati frati ai Domnului.
Pe parcursul serii de rugaciune, credinciosii împreuna cu pastorii au adus Lauda Tatalui, Fiului si Sfântului Spirit prin diferite cântari de multumire, pentru Harul ce l-a revarsat peste sufletele noastre.
Dupa hrana spirituala cu Cuvântul lui Dumnezeu, seara a fost încheiata cu o agapa frateasca.