„Maria este usa deschisa catre Dumnezeu…”
Papa Benedict al XVI-lea

„Oricine crede ca misiunea profetica a Fatimei s-a încheiat se înseala pe el însusi”.

Papa Benedict al XVI-lea

„Fericita Fecioara Maria de la Fatima, ocroteste viata noastra cu bratele tale; binecuvânteaza si întareste orice dorinta a noastra de bine; reînsufleteste si nutreste credinta noastra; sustine si lumineaza speranta noastra; trezeste si însufleteste caritatea noastra; condu-ne pe toti pe drumul sfinteniei…”, se ruga Papa Francisc, la începutul pontificatului sau, la 13 octombrie 2013, reînnoind încredintarea omenirii Sfintei Fecioare Maria de la Fatima.
De 100 de ani mesajul Sfintei Fecioare de la Fatima a ramas mereu actual, poate mai mult astazi, când omenirea este ruinata de violente, pustiita sufleteste de indiferenta fata de Dumnezeu, pierduta pe un drum gresit, îndreptarea nefiind posibila fara reîntoarcerea la mesajul Preacuratei de la Fatima, calea prin care se poate mentine, dar si reconstrui societatea, cultura si civilizatia.
Evenimentul de importanta capitala, Centenarul aparitiilor Sfintei Fecioare la Fatima, în cadrul Anului aniversar „Fatima” (27 noiembrie 2016-26 noiembrie 2017), angajeaza întreaga Biserica Catolica în actiuni destinate cunoasterii aparitiilor Sfintei Fecioare, readuce în atentie mesajul Preacuratei si trairea lui. De altfel, mesajul transmis de Sfânta Fecioara celor trei copii vizionari de la Fatima nu este deloc complicat. La întrebarea Luciei adresata „Doamnei mai stralucitoare decât soarele”: „Cine sunteti si ce doriti de la mine?” Doamna a raspuns: „Nu va temeti! Eu sunt Fecioara Sfântului Rozariu. Rugati-va, rugati-va mult si faceti jertfe pentru pacatosi, deoarece multe suflete se afunda în iad, caci nu-i cine sa se roage si sa se jertfeasca pentru ele. Razboiul se va sfârsi în putin timp, dar daca nu se va înceta cu ofensele grave la adresa lui Dumnezeu, nu va trece mult timp si va începe un alt razboi mult mai greu”.
Sfânta Fecioara a cerut consacrarea Rusiei Inimii ei Neprihanite, altfel, erorile de acolo se vor raspândi departe si omenirea va urma sa traiasca mari suferinte, Biserica va trece prin persecutii si martiriu. Asupra acestui mesaj Preacurata va reveni în aparitiile urmatoare, când Lucia era deja calugarita.
Simplificat, mesajul de la Fatima surprinde prin actualitatea lui: „Sunt Fecioara Sfântului Rozariu! … Am venit pentru ca oamenii sa devina mai buni. Ei trebuie totusi sa înceteze a-L ofensa pe Domnul”.
Aceia care au crezut atunci si mai târziu în aparitiile Sfintei Fecioare de la Fatima „au avut credinta despre care Cristos ne spune ca misca muntii din loc”, subliniaza Papa Benedict al XVI-lea. Izbucnirea, la un timp relativ scurt dupa aparitii, a celui de al Doilea Razboi Mondial, a readus în atentia oamenilor, chiar si în atentia celor care negau si neaga existenta lui Dumnezeu, Fatima si mesajele Preacuratei. De atunci, Fatima nu înceteaza sa vorbeasca lumii …
Esentialul mesajului de la Fatima este pus în lumina de Papa Benedict al XVI-lea: este „o chemare dramatica adresata libertatii oamenilor de a se schimba, modificând prin aceasta cursul istoriei” (Joseph Cardinal Ratzinger – Papa Benedict al XVI-lea, „Dumnezeu si lumea” – A crede si a trai în epoca noastra – O convorbire cu Peter Seewald -, Sapientia, Iasi, 2009, p.360). În acelasi timp, este si o interventie a lui Dumnezeu în istoria noastra. Fatima atesta un adevar ignorat de oameni: „Rugaciunea si jertfa pot schimba mersul lucrurilor”.
Pentru a putea întelege si raspunde la problemele ridicate de Fatima, este nevoie sa ne apropiem mai mult de aparitiile Sfintei Fecioare, sa rasfoim chiar câteva pagini din istoria Fatimei.
Fatima este un satulet în inima Portugaliei, abia la 130 de km de Lisabona, în munti, în cea mai mica dieceza din tara, Dieceza de Leiria. Legenda povesteste ca o tânara musulmana, Fatima, s-a casatorit cu un cavaler portughez, s-a încrestinat, dar a murit foarte tânara. Sotul, care o iubea cu adevarat, a ridicat o biserica în cinstea Sfintei Fecioare si în interiorul bisericii a facut mormântul Fatimei.
Istoria consemneaza însa ca în urma luptelor victorioase ale portughezilor pentru independenta, Regele Ioan I, drept multumire, a zidit o mareata manastire închinata „Sfintei Fecioare biruitoare” si a încredintat-o calugarilor dominicani. Acestia au raspândit peste tot în jur evlavia pentru Sfânta Fecioara si Sfântul ei Rozariu. Astfel se explica credinta, rugaciunea si mai ales recitarea Rozariului de catre cei trei vizionari, pastorasii Lucia Santos, de 10 ani, si verisorii, Iacinta si fratele ei Francesco Marto, de 7 si 9 ani. Dar si alegerea de catre Preacurata a sufletelor simple si curate.
Ziua de 13 mai 1917, din perioada Primului Razboi Mondial, este începutul fenomenului supranatural de la Fatima, odata cu prima aparitie, spre dupa-amiaza, a Doamnei „de totului frumoasa”, învaluita numai în lumina. Locul unde a aparut micilor pastori se numeste Cova da Iria, loc de pasunat ce tine de Fatima. Copiii îsi terminasera de recitat Rozariul, când, deasupra unui tufan de stejar, a aparut Doamna cea frumoasa care le-a cerut sa revina acolo la aceeasi ora, în ziua de 13 a fiecarei luni, pâna în octombrie. Le-a cerut multa rugaciune, mai ales rugaciunea Rozariului si sacrificii pentru întoarcerea pacatosilor, le-a mai cerut sa transmita dorinta de a se ridica în acel loc o capela.
La a doua aparitie Doamna si-a dezvaluit haina si a lasat sa i se vada Inima încununata de spini- era o chemare la convertire, ispasire si reparare pentru pacatele ce o ranesc.
Vestea minunilor de la Cova da Iria s-a raspândit repede, încât, de la cea de a doua aparitie, copiii erau urmati de o multime de credinciosi. Ei au lipsit de la întâlnirea cu Doamna numai în luna august, când au fost încarcerati, autoritatile încercând sa afle secretele dezvaluite de Preacurata.
La ultima aparitie, la cea din 13 octombrie, „lumea ca o mare cu murmurul valurilor se puse în miscare spre Cova da Iria. Pretutindeni se auzea murmurul de ruga a celor 50-70 de mii de pelerini, ce asteptau cu înfrigurare clipa aratarii sfinte” (P.S.S. Ioan Suciu, „Fecioara din Fatima”, 1944, p.34). Cu ei erau si necredinciosi, si curiosi, si ziaristi, când deodata cerul a fost brazdat de un fulger si Fecioara Sfântului Rozar se afla în fata copiilor, repetând nevoia convertirii si cu o mâna aratând soarele … „O clipa soarele statu locului, se dadu apoi învârtelii ca o roata zbuciumata de foc si flacari, aruncând manunchiuri de lumina pretutindeni, jucând dansul minunat al firii îmbracata în sarbatoare” (Op.cit.,p.35). Semnul ceresc a amutit lumea pentru scurt timp, apoi, ca într-un torent, se auzeau strigatele marturisirilor de credinta … . Minunea soarelui s-a putut vedea la distante mari de Cova Iria. Indoiala si indiferenta dispareau ca sa ramâna întiparita în suflete credinta. Copiii au avut bucuria sa vada pe Sfântul Iosif cu Pruncul Isus în brate binecuvântând lumea si pe Regina Sfântului Rozariu recitându-l.
Dupa aparitii, destinul celor trei copii vizionari s-a conturat asa cum, în parte, îl stiau de la Preacurata. Iacinta si Francesco „au plecat” la Cer foarte curând- în timpul si datorita epidemiei de gripa spaniola. Lucia, singura supravietuitoare dintre vizionari, a fost încredintata pentru studii calugaritelor din Ordinul „Sfânta Dorotea” din Vilar; la sfârsitul anilor de studii a intrat în Ordin cu numele de Sora Maria das Dores. În manastire a trait o viata sfânta fiind cercetata de Preacurata. În 1948 se transfera la Carmelul „Sfântul Iosif” la Coimbra, unde a ramas pâna la sfârsitul vietii, la 13 februarie 2005, având numele Sora Maria – Lucia a Inimii Neprihanite.
La îndemnul Episcopului de Leiria, între 1935 si 1993, Sora Lucia si-a scris memoriile, care au aparut cu titlul „Fatima în propriile cuvinte ale Luciei”. Erau asteptate mai ales pentru cele trei „secrete” ce cuprind o serie de viziuni si profetii, încredintate de Sfânta Fecioara, secrete ce se doreau dezvaluite. Unele se stiau deja din marturisirile Luciei. În 1941, Episcopul de Leiria, Jose da Silva, i-a cerut vizionarei sa relateze primul si al doilea secret, care implica descrierea iadului, primul, iar al doilea vorbeste despre Primul si al Doilea Razboi Mondial, despre consfintirea Rusiei Inimii Neprihanite a Mariei si despre „Devotiunea celor cinci prime sâmbete din luna închinate Preacuratei”.
În 1943, la insistentele Episcopului, Lucia scrie despre al treilea secret. Scrisoarea Luciei a fost sigilata si nu trebuia deschisa pâna în 1960. În anul 2000 Papa Ioan Paul al II-lea l-a facut cunoscut. „Congregatia pentru Doctrina credintei” a prezentat într-o conferinta de presa, la 26 iunie 2000, „textul integral al asa – zisului al treilea secret de la Fatima. Concomitent a fost lansata, în principalele limbi de circulatie, o brosura pentru care Congregatia îsi asuma raspunderea si în care este redat în facsimil textul scris de mâna Maicii Lucia, în asa fel încât sa nu se mai poata purta vreo discutie serioasa asupra autenticitatii si integralitatii acestui text” (Papa Benedict – Op. cit., p.359).
Viziunea înfatiseaza drumul anevoios al unui episcop îmbracat în alb, pe o înaltime abrupta în vârful careia este o cruce. Se trece printr-un oras pe jumatate distrus, pe strazile caruia sunt episcopi, preoti, calugari, calugarite si laici ucisi, în final cade si Episcopul în alb. Viziunea a fost pusa în legatura cu încercarea de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea si cu persecutia Bisericii în secolul al XX-lea sub diferite regimuri dictatoriale si, credem, ca si în al XXI-lea.
Atitudinea oficiala a Bisericii Catolice fata de aparitiile Sfintei Fecioare la Fatima a fost de la început clara. Papa Pius al XI-lea (1922-1939) a aprobat oficial aparitiile, iar Papa Pius al XII-lea, Papa Fatimei, a proclamat, Dogma Înaltarii Fecioarei Maria la Cer cu suflet si trup – „triumful sufletului asupra mortii”. La 1 noiembrie 1954 a încoronat-o pe Fecioara Maria ca Regina. Tot Pius al XII este Papa care a consacrat omenirea Inimii Neprihanite a Mariei, si, potrivit mesajelor Fecioarei de la Fatima, în 1942 si mai târziu, în anul 1952, a consacrat Rusia Sfintei Fecioare Neprihanite.
La un an dupa atentat, în 1982, Papa Ioan Paul al II-lea a mers la Fatima pentru a-i multumi Preacuratei ca i-a salvat viata. Papa a marturisit ca Preacurata a deviat traseul glontului, nefiind atins nici un centru vital. Papa stia ca „Madona Neagra” se afla întotdeauna acolo unde se întâmpla ceva important”. Benedict al XVI-lea a fost de trei ori la Fatima si, în genunchi, a daruit Sfintei Fecioare un trandafir de aur.
„Fatima” traieste în sufletele milioanelor de credinciosi, traieste ori de câte ori luam în mâna Rozariul si ne rugam asa cum, în acel loc sfânt, ne-a învatat Preacurata. Prin actul de consacrare personala sau în Biserica, act ce implica si responsabilitate, toti cei care se încredinteaza Sfintei Fecioare încep un nou drum de viata crestina, un drum de har si sfintenie.
Anual, sunt milioane de pelerini la Sanctuarul de la Fatima, loc în care oamenii regasesc mereu contactul cu Sfânta Fecioara si cu „taina lui Cristos”, iar crestinismul „se face din nou palpabil ca religie a inimii si ca realitate vindecatoare”.
Fatima, toata bogatia ei spirituala, în acest An Centenar, ne va îmbogati si pe noi sufleteste … Fatima ne cheama … Fatimei I se raspunde … .
Între 20-23 octombrie 2016, a avut loc, la Fatima, „Întâlnirea Episcopilor catolici de rit rasaritean”; Biserica Greco-Catolica din România a fost reprezentata de Preasfintia Sa Virgil Bercea si de Preasfintia Sa Florentin Crihalmeanu. Au fost dezbatute probleme de actualitate: fenomenul imigratiei, a persecutiei crestinilor din Orientul Mijlociu, a tezaurului spiritual al Bisericii Catolice si prin diversitate, a fost si multa rugaciune … .
Fatima cheama Reuniunile Mariane sa se afirme prin actiuni, care, în climatul spiritual de astazi, sa o faca cunoscuta pe Sfânta Fecioara de la Fatima si mesajele transmise.
Papa Francisc va participa la pelerinajul din 12-13 mai, Episcopul Fatimei, Antonio Marto, imediat ce a aflat, si-a exprimat bucuria: „Vrem sa-l salutam de aici si sa-i spunem ca ne bucuram dinainte de vizita sa”.
„Nu va temeti!” au fost primele cuvinte prin care Sfânta Fecioara s-a adresat celor trei copii vizionari. Le reluam azi, la începutul Centenarului Fatima: Nu va temeti sa fiti misionarii Sfintei Fecioare de la Fatima!