„Duminica seara, dupa Sfânta Liturghie celebrata la Manastirea Franscicana din Oradea, a avut loc o dubla lansare de carte. Este vorba de cartile de poezie ale parintelui Mihai Blajut, preot franciscan.

Prezentarea cartilor a fost facuta de catre doamna Miorita Sateanu, cetatean de onoare al Municipiului Oradea si presedinte onorific al Uniunii Femeilor Bihor si doamna Silvia Pantis, în prezenta Preasfintiei Sale Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a parintelui vicar general Olimpiu Todorean, a parintelui Mihai Vatamanelu, parohul Bisericii si a credinciosilor.

Cartile se numesc: „Frântura de lumina” scrisa de parintele Mihai Blajut si „Calugar Fransciscan” scrisa împreuna cu monahul Iordan. Parintele Mihai Blajut prin cartile dânsului de poezie a „încercat sa paseasca dincolo de preocuparile sale zilnice si sa descopere noi orizonturi si noi perspective în a elibera sentimentele si gândurile în vers”.

Cartea „Calugar Fransciscan” este scrisa împreuna cu monahul Iordan si contine poezii pe care parintele Mihai le-a primit de la monahul Iordan, întruna din peregrinarile sale în zona Moldovei, mai exact la poalele Ceahlaului, la Schitul Cerebuc, unde monahul Iordan este vietuitor. Aceste poezii ale monahului sunt „cugetari crestine, izvorâte din întelepciunea vietii monahale si plasmuite în taina inimii si în salbaticia muntilor de un om aparent simplu, plin de seninatate si blândete”.