„Rugaciune, marturie si misiune, sunt cele trei cuvinte cheie din scurtul salut pe care papa Francisc le-a adresat delegatiei Comuniunii Anglicane, condusa de arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, primita joi, 6 octombrie 2016, în Vatican, la 50 de ani de la întâlnirea istorica dintre Fericitul Paul al VI-lea si primatul Comuniunii anglicane de atunci, arhiepiscopul Michael Ramsey. La audienta cu papa Francisc au luat parte arhiepiscopii primati ai provinciilor ecleziastice ale Comuniunii anglicane.
Întâlnirea istorica de acum 50 de ani dintre liderii celor doua confesiuni crestine occidentale, a remarcat papa Francisc în cuvântul sau, a adus ”mult rod”: înfiintarea Centrului anglicane din Roma, numirea unui reprezentant permanent al arhiepiscopului de Canterbury pe lânga Scaunul Apostolic al Romei si începutul dialogului teologic dintre Biserica catolica si Comuniunea anglicana. Referindu-se la continuarea drumului comun, Sfântul Parinte a subliniat trei cuvinte. Rugaciunea, primul dintre acestea, a fost exprimata si prin rugaciunea facuta de episcopii anglicani la Mormântul Sfântului Petru: ”Sa nu obosim în a cere împreuna si cu insistenta de la Domnul darul unitatii”. Marturia, cel de-al doilea cuvânt, arata în cei 50 de ani de dialog exemplul unor ”crestini care, din credinta si cu credinta, s-au ascultat unii pe altii si au împartasit timpul si energiile”.
Papa Francisc: ”A crescut convingerea ca ecumenismul nu este niciodata o pierdere, ci o bogatie. S-a maturizat certitudinea ca ceea ce Duhul Sfânt a semanat în celalalt produce o recolta comuna. Sa pastram aceasta mostenire si sa ne simtim zi de zi chemati sa daruim lumii, dupa cum a cerut Isus, marturia iubiri si a unitatii între noi (cf In 15,12; 17,21)”.
În fine, cel de-al treilea cuvânt, misiunea. Papa a subliniat, împreuna cu autorul sacru al Cartii lui Qohelet (3,1) ca exista un timp pentru toate. ”Acesta este timpul în care Domnul ne interpeleaza, în mod particular, sa iesim din noi însine si din mediul nostru pentru a duce iubirea sa milostiva unei lumi însetate de pace. Sa ne ajutam unii pe altii sa punem în centru exigentele Evangheliei si sa ne consacram concret acestei misiuni”.
La încheierea audientei, ”pentru a cere harul de a creste” în rugaciune, marturie si misiune, papa Francisc a invitat delegatia anglicana sa se roage împreuna rugaciunea ”Tatal Nostru”.
Manifestarile organizate la Roma pe 5 si 6 octombrie cu ocazia celei de-a 50-a aniversari a întâlnirii dintre papa Paul al VI-lea si arhiepiscopul Michael Ramsey au cuprins, printre altele, un colocviu teologic la Universitatea Pontificala Gregoriana si rugaciunea Vesperelor prezidata de papa Francisc, la care a luat parte arhiepiscopul Justin Welby si delegatia anglicana, în seara de miercuri, 5 octombrie, la biserica ”Sfântul Grigore pe Muntele Celio”. Este manastirea din care papa Grigore cel Mare (590-604) a trimis în Anglia un grup de 40 de calugari ca sa vesteasca Evanghelia.
Papa Francisc: ”În urma cu o 1400 de ani”, a spus Pontiful Roman la încheierea rugaciunii Vesperelor, ”din acest loc sfânt, papa Grigore l-a trimis pe slujitorul lui Dumnezeu Augustin, primul arhiepiscop de Canterbury, si pe însotitorii sai, sa vesteasca mesajul placut al Cuvântului lui Dumnezeu. Astazi va trimitem pe voi, dragi frati, slujitori ai lui Dumnezeu, sa vestiti acelasi mesaj de bucurie al Împaratiei sale vesnice”.
Cuvintele papei Francisc au marcat momentul culminant al slujbei din biserica romana, când împreuna cu arhiepiscopul Justin Welby au încredintat un mandat misionar mai putin obisnuit: 19 perechi de episcopi, câte un catolice si câte un anglican, au pornit spre tarile lor împreuna pentru a exprima în cuvinte si fapte unitatea slujirii celor mai saraci si a predicarii Evangheliei. ”Spiritul ecumenic prin care dati marturie pentru aceasta Evanghelie”, a spus la momentul trimiterii arhiepiscopul Welby, ”sa fie semn de transformare pentru comunitatile noastre”.
La predica rugaciunii Vesperelor papa Francisc s-a inspirat din lecturile biblice si a spus ca Dumnezeu, ca Pastor, vrea ”unitatea pentru poporul sau” si ca dezbinarile apar când „pierdem din vedere fratele” si darurile sale. ”A fi instrumente de comuniune pretutindeni si întotdeauna”, învingând ispitele de a se închide si a se izola, este o ”mare vocatie car ne permite sa promovam unitatea în familia umana” si nu doar în rândul crestinilor. ”Fiti, asadar, promotorii unui ecumenism îndraznet si realist”, a fost îndemnul papei Francisc, promotori care sunt „întotdeauna în cautarea de drumuri cai”.
Papa Francisc: ”Ramânem încrezatori pentru ca în noi, desi suntem slabi ca vasele de lut (cf 2 Cor 4,7), lui Dumnezeu îi place sa reverse harul sau. El este convins ca putem trece de la întuneric la lumina, de la împrastiere la unitate, de la lipsuri la plinatate”.
În cuvântul sau, Sfântul Parinte a facut referinta si la cârja pastorala a Sfântului Grigore cel Mare, asezata în mod exceptional în adunarea liturgica, pentru a sublinia ca în partea arcuita îl arata pe Cristos cel înviat, semn ca drumul comun trebuie sa porneasca de la continutul central al credintei, iar partea de jos, cârja este ascutita, simbol al ”chemarii de a conduce oile si de a le aduna în numele lui Cristos cel rastignit si înviat”. De aici, si misiunea pastorilor de ”a îmboldi oile care tind sa stea prea apropiate si închise”, de ”a ajuta turma ce le-a fost încredintata ca sa fie în iesire, în miscare, pentru a vesti bucuria Evangheliei, nu închisa în cercuri restrânse, în micro-climate bisericesti care ne-ar readuce la zile înnorate si încetosate”.
În fine, Succesorul lui Petru si primatul Comuniunii anglicane au semnat o Declaratie comuna. Papa Francisc si arhiepiscopul Welby au afirmat vointa de a merge dincolo de obstacolele doctrinare care marcheaza drumul catre unitatea deplina si dorinta de a se ajunge la un ecumenism nu doar teologic dar si practic, prin activitati comune în diferite domenii precum ocrotirea Creatiei, caritatea si pacea. La 50 de ani de la lansarea dialogului, se recunoaste în Declaratia comuna, ”circumstante noi au adus noi dezacorduri între noi, în special în ceea ce priveste preotirea femeilor si recentele chestiuni referitoare la sexualitatea umana. Dincolo de aceste divergente, ramâne o chestiune permanenta cu privire la modul de exercitare a autoritatii în comunitatea crestina. Acestea sunt, astazi, câteva aspecte problematice care constituie obstacole serioase pentru unitatea noastra deplina. În timp ce, asemenea predecesorilor nostri, nu vedem înca solutii la obstacolele din fata noastra, nu suntem cuprinsi de descurajare. Cu încredere si bucurie în Duhul Sfânt, nutrim încrederea ca dialogul si angajarea reciproca vor face si mai profunda întelegerea noastra si ne vor ajuta sa discernem vointa lui Cristos pentru Biserica sa. Suntem încrezatori în harul lui Dumnezeu si în Providenta, stiind ca Duhul Sfânt va deschide noi usi si ne va conduce la tot adevarul (cf In 16,13). Divergentele mentionate nu pot sa ne împiedice în a ne recunoaste reciproc frati si surori în Cristos datorita Botezului nostru comun. Nici nu trebuie sa ne retina în a descoperi si a ne bucura de profunda credinta crestina si sfintenia pe care o aflam în traditiile celuilalt. Aceste divergente nu trebuie sa ne faca sa diminuam eforturile noastre ecumenice (…), nici sa împiedice rugaciunea noastra comuna: nu doar ca putem sa ne rugam împreuna, dar trebuie sa ne rugam împreuna, dând glas credintei si bucuriei pe care le împartasim în Evanghelia lui Cristos, în vechile Marturisiri de credinta si în puterea si iubirea lui Dumnezeu, pe care îl face prezent Duhul Sfânt, pentru a depasi orice pacat si dezbinare. Împreuna cu predecesorii nostri îndemnam, astfel, clerul si credinciosii nostri sa nu neglijeze sau sa subestimeze aceasta comuniune certa, desi imperfecta, pe care deja o împartasim. Mai ample si profunde decât divergentele sunt credinta pe care o împartasim si bucuria noastra comuna în Evanghelie”.
Sursa:http://ro.radiovaticana.va
