„La audienta jubiliara de sâmbata, 10 septembrie 2016, papa Francisc a adresat un salut special pelerinilor români care au venit la Roma în aceste zile cu ocazia Jubileului milostivirii. Vineri, 9 septembrie, pelerinii au trecut pragul Portii Sfinte si au participat la Sfânta Liturghie prezidata în bazilica Sfântul Petru de arhiepiscopul de Bucuresti, IPS Ioan Robu, avându-i alaturi la altar pe episcopul diecezei de Iasi, PS Petru Gherghel, pe episcopul eparhiei de Oradea, PS Virgil Bercea, si pe episcopul auxiliar Cornel Damian. Dupa audienta jubiliara, pelerinii români au mers la biserica ”Santo Spirito in Sassia”, nu departe de bazilica vaticana, pentru a lua parte la Sf. Liturghie greco-catolica prezidata de PS Virgil Bercea. Sa ascultam acum salutul Sfântului Parinte, citit în limba româna de rectorul Colegiului Pontifical ”Pio Romeno”, pr. Gabriel Buboi:
Papa Francisc: ”Rivolgo un cordiale saluto ai pellegrini della Romania accompagnati da alcuni Vescovi in Pellegrinaggio a Roma per l’Anno Santo della Misericordia… Adresez un cordial salut pelerinilor din România însotiti de câtiva episcopi în pelerinaj la Roma cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii. Iubiti frati si surori, a înfaptui milostivirea înseamna a sluji viata si comuniunea. Fiecare dintre noi poate fi ferment de viata si mijloc de comuniune în familia sa, la locul de munca, în parohie si în grupul de apartenenta. Va invit sa fiti în viata zilnica un semn vizibil al milostivirii lui Dumnezeu care nu lasa pe nimeni în singuratate si în nevoie. Întariti prin rugaciune si prin fapte de caritate, sa mergem înainte împreuna cu toti crestinii pe drumul spre unitate. Va binecuvântez din inima pe voi si familiile voastre. Contez pe rugaciunile voastre pentru mine. Laudat sa fie Isus Cristos!”.
Aici, salutul papei Francisc adresat pelerinilor din România: http://media02.radiovaticana.va/audio/audio2/mp3/00547647.mp3
Îndemnul papei Francisc adresat participantilor la pelerinajul national organizat de Biserica Catolica din România în Anul Milostivirii s-a bucurat de un ecou pozitiv în rândul pelerinilor români: a remarcat episcopul Virgil Bercea, al eparhiei greco-catolice de Oradea, pentru Redactia Româna Radio Vatican. Interviul a fost realizat în Piata Sfântul Petru la câteva minute dupa întâlnirea cu papa Francisc.
Aici, interviul cu PS Virgil Bercea: http://media02.radiovaticana.va/audio/audio2/mp3/00547635.mp3
La rândul sau, episcopul diecezei romano-catolice de Iasi, mons. Petru Gherghel, aflat în mijlocul credinciosilor din România care au participat la audienta jubiliara, a evidentiat atmosfera spirituala deosebit de intensa a pelerinajului si i-a cuprins în marturia sa pe toti cei care nu au reusit sa ajunga la Roma cu aceasta ocazie.
Aici, interviul cu PS Petru Gherghel: http://media02.radiovaticana.va/audio/audio2/mp3/00547630.mp3
„Salutul papei Francisc adresat pelerinilor români, în interviul cu episcopii P. Gherghel si V. Bercea dupa audienta la papa Francisc”,
