„Papa Francisc va face o vizita de trei zile în Armenia, de vineri pâna duminica, amintind faptul ca „vin ca pelerin în acest An Jubiliar, pentru a ma nutri din antica întelepciune a poporului vostru si a bea din izvorul credintei voastre, stâncoasa precum faimoasele cruci sculptate în piatra”.
În Armenia, prima Tara crestina, Papa merge ca si un „slujitor al Evangheliei si mesager al pacii, doresc sa vin în mijlocul vostru pentru a sprijini orice efort pe calea pacii si pentru a pasi împreuna pe drumul reconcilierii, ce genereaza speranta”.
Biserica armeana catolica este condusa de patriarhul Gregoire Pierre al XX-lea Ghabroyan, cu jurisdictie asupra armenilor catolici din Rasarit si diaspora. Numara patru arhidieceze – Beirut, Alep, Istanbul si Bagdad – si opt dieceze în diferite tari.
Vizita papei Francisc în Armenia de la 24 la 26 iunie urmeaza vizitei efectuata de Sfântul Ioan Paul al II-lea în 2001, cu ocazia jubileului de 1700 de ani de prezenta a crestinismului în Armenia (25-27 septembrie). Printre momentele semnificative ale calatoriei se afla întâlnirea cu autoritatile civile si religioase, vizita la Memorialul Tzitzernakaberd, ridicat în amintirea „Marelui Rau”, masacrul unui milion si jumatate de armeni în 1915.