130 de ani de la nastere

1886-1958

Motto: „Adevarul nu-l patrundem numai cu ratiunea, ci si cu inima”.

Pascal

Evocându-l astazi, la 130 de ani de la nastere, ne apropiem de un timp si de un spatiu al durerii, pentru ca Zenovie Pâclisanu, istoric, profesor si preot greco-catolic martir, a murit în detentie, în închisoarea de la Jilava, din cauza refuzului de a-si trada credinta. Ca si atâtea mari personalitati ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica, Zenovie Pâclisanu este „un mare nedreptatit”.
S-a nascut în 1 mai 1886, în comuna Straja din apropierea Blajului, într-o familie de tarani cu multa credinta. A urmat Liceul „Sfântul Vasile” din „cetatea luminii si a jertfelor”, Blajul, si tot acolo „Academia Teologica”. Cu o cultura generala de factura clasica, formata la Blaj, îsi va continua studiile la „Facultatea de Teologie” a Universitatii Regale din Budapesta (1906-1910) si la Institutul Catolic „Augustinian” din Viena (1910-1916), ca bursier al Mitropoliei Române Unite cu Roma. La Viena, obtine si doctoratul în Istoria Bisericii, cu teza „Relatio Rumenorum et terris coronae Sancti Stephani ad reformationem saeculis XVI-XVII”, redactata sub conducerea profesorului Colestin Wolfsgruber. La final, au urmat calatorii de studiu în Elvetia, Franta si Germania.
Înapoiat la Blaj, va fi profesor la „Academia Teologica Greco-Catolica” si director al „Bibliotecii Centrale Arhidiecezane” din localitate. În calitatea de director, a reorganizat întreaga Biblioteca dupa principii moderne.
În timpul Primului Razboi Mondial a avut obligatia sa adaposteasca manuscrisele inestimabile din Blaj, la Oradea, pentru a fi salvate, ca în toamna anului 1918 sa le readuca la Blaj.
A fost delegat, din partea Blajului, la Adunarea Nationala de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 si numit secretar al Consiliului National Român de la Blaj. Împreuna cu Parintele profesor Alexandru Borza si cu avocatul Ionel Pop a publicat, în iarna aceluiasi an, „Cronica pregatirii Marii Uniri de catre spiritualitatea greco-catolica de la Blaj”.
Dupa Unire, între 1920 si 1922 a fost director al Arhivelor Statului din Cluj, iar din 1922 pâna în 1948, director general în Ministerul Instructiunii si Cultelor, apoi în cel de Externe. În 1929 a îndeplinit o misiune diplomatica între Vatican si România, pretuita de ambele parti, motiv pentru Papa Pius al XI-lea de a-i acorda înalta distinctie de prelat papal.
Mitropolia de la Blaj l-a numit Vicar General al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica pentru românii greco-catolici din Vechiul Regat. În Bucuresti, ca preot, a celebrat serviciile religioase la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din strada Polona. În tot acest timp, preotul-istoric a desfasurat o bogata activitate biblioteconomica la Blaj, a cercetat documente, a redactat studii, articole, comunicari, carti prin care a contribuit la dezvoltarea istoriografiei românesti a Transilvaniei si a Bisericii Române Unite cu Roma, lucrari publicate în cele mai prestigioase reviste de specialitate: „Analele Academiei Române”, „Convorbiri literare”, „Revista Fundatiilor Regale”, dar si în „Unirea” si „Cultura crestina” de la Blaj.
În atentia sa au fost problemele crestinismului la români si starea Bisericilor în etape diferite din istoria Transilvaniei – Evul Mediu, epoca moderna si contemporana – si activitatea culturala a Bisericilor în epoca Luminilor pâna la începutul secolului al XIX-lea. Dintre lucrari si articole amintim câteva titluri: „Biserica si Românismul-studiu istoric”, 1912, „Istoria crestinismului antic”, Oradea, 1937, „Din istoria bisericeasca a românilor ardeleni “, 1923, „Lucrari noua privitoare la istoria Ardealului ”, 1914. Multe din lucrari au aparut sub egida Academiei Române, dintre acestea notam „Corespondenta din exil a episcopului Inocentiu Micu Klein”, 1924, si „Luptele politice ale românilor ardeleni din anii1790-1792. Studiu istoric cu anexe documentare”.
Ca recunoastere a valorii cercetarilor sale în istorie, la 33 de ani, în 1919, la propunerea lui Nicolae Iorga, este ales membru corespondent al Academiei Române, din care, în decursul anilor au facut parte personalitati de seama ale Bisericii Greco-Catolice, cum sunt: Timotei Cipariu, George Baritiu, Nicolae Densusianu, Ion Micu Moldovan, Augustin Bunea, Iuliu Hatieganu, Ioan Agârbiceanu, Liviu Rebreanu, Octavian Fodor si multi altii, cât si Mitropolitii Vasile Suciu, Alexandru Nicolescu, Cardinal Alexandru Todea, astazi, Eminenta Sa, Cardinal Lucian Muresan.
„Istoria Bisericii Române Unite cu Roma”, lucrarea de cea mai mare anvergura, a avut o soarta cu totul deosebita. În 1948, prin decretul 358 din 1 decembrie, Biserica Româna Unita cu Roma a fost suprimata violent de catre Statul comunist, iar bunurile ei, toate, au fost împartite între Stat si Biserica Ortodoxa. Episcopii si preotii greco-catolici au fost închisi si condamnati la ani grei de închisoare. Aceeasi soarta a avut si Zenovie Pâclisanu. Dupa arestarea Episcopului Vasile Aftenie si a Parintelui Tit Liviu Chinezu, Nuntiatura Apostolica îl numeste Vicar General Mitropolitan pentru Vechiul Regat, Oltenia si Moldova. Din cauza statutului sau si a refuzului de a trece la Biserica Ortodoxa, a fost arestat, acuzat, judecat si condamnat pentru „activitate clandestina religioasa greco-catolica”. A trecut prin mai multe închisori, dintre care Sighet si Jilava, si a murit în timpul torturilor, în noiembrie 1958, în închisoarea din Jilava.
Doamna Hortensia Pâclisanu, sotia, a reusit sa salveze manuscrisele operei „Istoria Bisericii Române Unite cu Roma” si sa faca sa ajunga la „Congregatia pentru Bisericile Orientale” de la Roma, unde prima parte a fost publicata în revista Buna Vestire de catre Monseniorul Flavius Popan, în 1961, iar partea a doua, în 1993, în revista Perspective, de catre Monseniorul Octavian Bârlea de la Misiunea Româna din Munchen. Monseniorul Octavian Bârlea va republica tot în Perspective, în 1995, si partea întâi.
În 2006, la 57 de ani de la încheierea manuscrisului, la o suta douazeci de ani de la nasterea autorului si patruzeci si opt de ani de la stingerea din viata, în mod tragic, a Parintelui Zenovie Pâclisanu, lectorul universitar Parintele doctorand Ioan Tîmbus, face ca sa apara „Istoria Bisericii Române Unite”, la Editura Galaxia Gutenberg, „ca un omagiu adus autorului”. Opera este deschisa de „Prefata” Parintelui editor si de cuvântul autorului, „Cuvânt catre cititori”, scris la terminarea lucrarii, în 1949.
Pentru redactarea exceptionalei opere, Zenovie Pâclisanu a folosit o bibliografie bogata: 320 de lucrari, studii si mii de pagini de documente inedite, azi, în cea mai mare parte pierdute, pentru ca au fost distruse atât arhivele Mitropoliei din Blaj, cât si ale Episcopiilor Greco-Catolice.
„Istoria Bisericii Române Unite cu Roma”, potrivit intentiei autorului, ar fi trebuit sa apara în toamna anului 1938, dar nu a fost posibil accesul la documentare, în afara tarii, în perioada premergatoare celui de al Doilea Razboi Mondial si nici mai târziu.
Parintele Zenovie Pâclisanu, în „Cuvântul…” sau, aminteste dificultatile întâmpinate în redactarea lucrarii: „Încercarea de a scrie Istoria Bisericii Unite va parea multora îndrazneata. Si, într-adevar, este, caci lipsesc conditiile indispensabile scrierii unei lucrari de sinteza. Lipsesc lucrarile speciale. În afara de cele doua monografii atât de onest muncite ale lui Augustin Bunea […] am fost nevoit sa-mi întemeiez lucrarea pe studiul direct al arhivelor” ( Zenovie Pâclisanu, „Istoria Bisericii Române Unite”, Galaxia Gutenberg, 2006, p.15).
Din marturisirea Parintelui Zenovie Pâclisanu reiese ca a intentionat sa scrie istoria Bisericii Române Unite în contextul european, de la întemeierea ei pâna la 1853, dar imposibilitatea de a avea acces la documente a facut ca sa se opreasca, pentru Dieceza de Blaj, la 1780, iar pentru Oradea, la 1805.
Autorul închina opera sa Preacuratei: „Închin aceasta lucrare Inimii Neprihanite a Maicii Domnului care m-a ocrotit pâna azi si, sunt convins, ma va ocroti si mâine”, scrie autorul în cuvântul sau.
Conceputa într-o viziune moderna, întemeiata numai pe documente, cu un bogat material informativ obtinut de la Episcopia Greco-Catolica de Oradea, prin bunavointa si atentia Episcopilor Valeriu Traian Frentiu si Ioan Suciu (pâna în 1948), realizata cu obiectivitate si în spirit critic, refuzând polemica, „Istoria Bisericii Române Unite cu Roma” a Parintelui Zenovie Pâclisanu se impune a fi citita atât de greco-catolici, cât si de altii, în primul rând, pentru a cunoaste adevarul privind Biserica Greco-Catolica si a nu accepta incorectitudinea istorica atât de cautata astazi.
În anii de persecutie si imediat dupa 1989 s-a dorit si s-a lucrat sa fie stearsa Biserica Româna Unita cu Roma, Greco-Catolica din memoria si inima românilor, atitudine gresita cu urmari grave … . De aceea Biserica noastra are asa de multi „nedreptatiti”. În ultimul timp se observa însa tendinta „abordarii academice, echilibrate si rationale” în ceea ce este istoria si viata Bisericii Greco-Catolice, în special în centrele universitare de la Cluj, Oradea si Timisoara.
În al doilea rând, e timpul sa cunoastem mai de aproape pe PREOTUL, pe OMUL si pe ISTORICUL care a fost Parintele Zenovie Pâclisanu. Dupa arestarea Preasfintiei Sale Vasile Aftenie si a Episcopului Tit-Liviu Chinezu, în calitate de Vicar General Mitropolitan al greco-catolicilor din Muntenia, Oltenia si Moldova, a raspuns de apostolatul clandestin al Bisericii noastre. Istoricul ramânea de-acum undeva mai în umbra, ca sa dea loc preotului, care si-a riscat libertatea si si-a pus în primejdie viata, dar si-a îndeplinit cu mult curaj misiunea: celebra zilnic Sfintele Liturghii, acorda Sfintele Sacramente, vizita bolnavii, gazduia pe cei în pericol, era în ajutorul tuturor celor care aveau nevoie de un sprijin, a fost PREOTUL lui Cristos pâna la arestare si în închisoare, pâna în ultima clipa a vietii – harul lui Dumnezeu a lucrat ca istoricul si preotul sa ajunga MARTIR.
A fost si OM care a servit Biserica si Tara prin munca sa serioasa si cinstita. S-a aplecat peste documente în cautarea adevarului, adevar pus apoi în fata lumii fara patima: netagaduita lectie de credinta, de responsabilitate umana si profesionala, de cultura si de atitudine civilizata. Marturiseste ca rea-vointa unora, care au îndraznit sa scrie neadevaruri despre Biserica Greco-Catolica, ar fi meritat polemica, dar i-a ignorat, nu s-a coborât la nivelul lor.
Lui Zenovie Pâclisanu i s-a recunoscut valoarea doar când a fost nevoie de competenta sa – în 1946-1947, a facut parte din Delegatia României la Conferinta de Pace de la Paris, ca expert în istoria Transilvaniei … .
OMULUI, regimul i-a rezervat numai suferinta, dar nu numai lui, ci si familiei. A fost urmarit de Securitate cu mult timp înainte de a fi arestat – o prima arestare, în 1949, când a fost condamnat pentru „activitate clandestina greco-catolica”. În 1955 este pus în libertate scurt timp – ca în 1956 sa fie din nou arestat. Si-a urmat destinul tragic cu certitudinea ca va muri în detentie, fapt marturisit sotiei. Dar destinul tragic a urmarit întreaga familie, situatie a multora din elitele noastre.
Calvarul Parintelui Zenovie Pâclisanu a trecut prin mai multe închisori, inclusiv prin închisoarea din Sighet si s-a încheiat la Jilava … . Dupa mai multi ani, sotia a reusit sa-l exhumeze si sa-l înmormânteze la Bucuresti în Cimitirul Bellu Catolic.
Zenovie Pâclisanu este un ISTORIC de talia lui Augustin Bunea si a celor mai mari istorici de-ai nostri, „unul din marii nedreptatiti ai greco-catolicismului”. Este PREOT si APOSTOL al lui Cristos si al Bisericii Sale, necunoscut si „nedreptatit” de oameni … . S-ar putea ca evocarea sa, la 130 de ani de la nastere, sa îndrepte privirile spre trecut, sa miste constiintele si sa trezeasca dorinta de a-l cunoaste si, cunoscându-l, s-ar cunoaste înalta cultura si spiritualitate a Bisericii Greco-Catolice si a oamenilor ei.
Personalitatea Parintelui Zenovie Pâclisanu ne copleseste, asterne tacere în sufletul nostru, care nu poate decât sa se aplece cu smerenie, recunostinta si în rugaciune peste un mormânt si peste amintirea unei vieti … .


Bibliografie
Anton Moisin, „Martirologiul românesc”, volumul I, Editura IMAGO, 2004.
Zenovie Pâclisanu, „Biserica si românismul”, Editura Galaxia Gutenberg, 2005.
Zenovie Pâclisanu, „Istoria Bisericii Române Unite cu Roma”, Editura Gutenberg, 2006.