„Sfântul Francisc de Assisi
Nasterea Sfântului Francisc, întemeietorul Ordinului Fratilor Minori, s-a petrecut la sfârsitul anului 1181 la Assisi.
Apartinând unei bogate familii – tatal era negustor de stofe -, Francisc a petrecut o adolescenta si o tinerete lipsita de griji, cultivând idealurile cavaleresti ale timpului. La 20 de ani a luat parte la o campanie militara, si a cazut prizonier. S-a îmbolnavit si a fost eliberat. Dupa întoarcerea la Assisi, a început în el un proces lent de convertire spirituala, care l-a facut sa abandoneze treptat stilul de viata monden, pe care îl practicase pâna atunci.
Dateaza din aceasta perioada renumitele episoade ale întâlnirii cu leprosul, caruia Francisc, coborât de pe cal, i-a dat sarutul pacii, si ale mesajului Crucifixului de la bisericuta Sfântul Damian: de trei ori Cristos pe cruce s-a însufletit, si i-a zis: „Mergi, Francisc, si repara Biserica mea în ruina”. Deoarece tatal Bernardone îi reprosa prea marea generozitate fata de saraci, Francisc, în fata episcopului de Assisi, printr-un gest simbolic s-a despuiat de hainele sale, întelegând astfel sa renunte la mostenirea paterna.
Apoi a trait ca pustnic, pâna când, în 1208, a avut loc un alt eveniment fundamental în itinerarul convertirii sale. Sfântul Francisc asculta un fragment din Evanghelia lui Matei – discursul lui Isus catre apostolii trimisi în misiune -, si s-a simtit chemat sa traiasca în saracie si sa se dedice predicarii. Alti tovarasi i s-au asociat, si în 1209 s-a dus la Roma, pentru a supune papei Inocentiu al III-lea planul unei noi forme de viata crestina. A avut o primire paterna de la acel mare Pontif, care a intuit, luminat de Domnul însusi, originea divina a miscarii suscitate de el.
Francisc si fratii sai, din ce în ce mai numerosi, s-au stabilit la Portiuncula, sau biserica Sfânta Maria a Îngerilor, loc sacru prin excelenta al spiritualitatii franciscane. Si succesorul lui Inocentiu al III-lea, papa Onoriu al III-lea, a sustinut dezvoltarea deosebita a primilor Frati Minori, care începeau sa deschida misiunile lor în diferite tari ale Europei si chiar pâna în Maroc. Au ajuns frati misionari înca de pe vremea Sf. Francisc chiar si în Transilvania si Moldova si cu mici întreruperi au fost mereu prezenti în aceste teritorii, conform documentelor istorice, pâna în ziua de astazi.
Si Clara, o tânara femeie din Assisi, de familie nobila, s-a pus la scoala lui Francisc. A luat astfel nastere al Doilea Ordin franciscan, cel al Clariselor, o alta experienta destinata sa produca roade însemnate de sfintenie în Biserica.
În 1224, pe muntele Verna, Francisc a primit stigmatele. Moartea lui Francisc s-a întâmplat în seara de 3 octombrie 1226, la Portiuncula. Dupa ce i-a binecuvântat pe fiii sai spirituali, el a murit, întins pe pamântul gol. Doi ani mai târziu papa Grigore al IX-lea l-a înscris în catalogul sfintilor. Putin dupa aceea, o mare bazilica în cinstea sa era înaltata la Assisi, tinta si astazi pentru foarte multi pelerini, care pot sa venereze mormântul sfântului si sa se bucurie de vederea frescelor lui Giotto, pictor care a ilustrat în mod magnific viata lui Francisc.
Sfântul Francisc a uimit si a inspirat biserica predicând, literalmente, urmând întocmai ceea ce Isus a spus si a facut, cu bucurie si fara nici o limitare. Pentru prima data în istorie cineva începe sa predice oamenilor fara carte Evanghelia în limba vulgara.
Francisc privea întreaga Creatie ca pe o singura familie. El nu considera ca oamenii sunt superiori sau inferiori altor creaturi. El credea într-un Creator bun si iubitor si ca toate creaturile trebuie tratate cu bunatate si iubire.
Ordinul Fratilor Minori Conventuali este întemeiat de Sf. Francisc de Assisi cu numele de Frati Minori. Acestui nume, înca de la începuturi, i s-a adaugat si calificativul de Conventuali. Membrii Ordinului se numesc Frati Minori Conventuali.
Înca de la începutul fondarii sale Ordinul nostru, din vointa Sf. Parinte Francisc, e o fraternitate adevarata; de aceea membrii sai, constituind ca si frati o singura familie, participa la viata si la operele Comnunitatii dupa statutul si conditia fiecaruia. Toti au drepturi si îndatoriri egale, exceptie facând cei care sunt hirotoniti preoti, întrucât Ordinul nostru e inclus de Biserica între Institutele clericale.
Sfântul Francisc a voit ca fratii sai sa fie numiti Frati Minori, pentru ca „de la însusi acest nume discipolii sai sa învete ca au venit la scoala lui Cristos cel umil pentru a învata umilinta”.
Fratii sunt reuniti într-o fraternitate conventuala propriu-zisa, cu scopul de a favoriza o mai buna devotiune, o viata mai ordonata, un oficiu divin mai solemn, o mai buna formare a candidatilor la studiul teologiei si a altor opere de apostolat în slujba Bisericii lui Dumnezeu, pentru ca astfel sa se extinda împaratia lui Cristos pe întreg pamântul, mai ales sub calauzirea Neprihanitei Fecioare Maria.
În Ordin viata contemplativa e strâns unita de viata apostolica; de aceea apostolatul specific ordinului sacru se desfasoara prin ministeriul fratilor clerici si colaborarea celorlalti.
Ordinul întreg si fiecare frate în parte sunt supusi direct Pontifului Suprem, spre binele comun al întregului popor al lui Dumnezeu.
Ceea ce sta la baza Ordinului este profesiunea religioasa, prin care fratii se dedica vietii evanghelice de perfecta caritate, nu doar prin mijloacele comune de sfintire, dar si prin legatura voturilor de ascultare, saracie si castitate profesate public, prin intermediul carora sunt consacrati lui Dumnezeu prin ministeriul Bisericii, ca si prin observarea vietii comune, a Regulei si a Constitutiunilor conform spiritului ordinului serafic. Prin profesarea voturilor solemne fratii sunt definitiv încorporati în Ordin.
Un spirit autentic franciscan cere într-o maniera suprema:
-sa iubesti cu o iubire neîmpartita pe Dumnezeu binele suprem, al carui plan de iubire este refacerea tuturor lucrurilor în Cristos;
-a te conforma lui Cristos Domnul însusi, ca si izvor si principiu din care deriva orice har împlinind misterele sale în propria viata, în unire cu Neprihanita Maica lui Dumnezeu Maria si cu toata Biserica;
-a iubi de asemenea pe aproapele, vestind si promovând pacea si împaratia lui Cristos si iubirea fraterna reciproca;
-si prin urmare a sluji pe Dumnezeu traind în lume în saracie, umilinta, simplitate si bucuria inimii.
Prin profesarea voturilor fratii:
-se consacra lui Dumnezeu în mod special, direct si total;
-se conformeaza cât mai mult la stilul de viata pe care Cristos Domnul însusi la ales pentru sine, si se unesc în mod special cu Biserica si misiunea sa mântuitoare;
-fac sa creasca fervoarea caritatii, se îngrijesc de viata lor ca pelerini si penitenti, renuntând spontan la bunuri în sine foarte de pretuit, exprimând astfel în mod mai deplin consacrarea baptismala.
Regula sau forma de viata a Fratilor Minori, confirmata de Papa Onoriu al III-lea si interpretata de ceilalti Suverani Pontifi, este legea fundamentala a întregului Ordin, din care fratii se inspira si se conformeaza.
Fratii se straduiesc sa pastreze Regula, Constitutiile si Statutele mai ales din iubire fata de desavârsirea evanghelica, în conformitate cu spiritul Ordinului, precum cere angajamentul contractat prin profesiunea religioasa.
Ordinul se divide în provincii, carora le sunt afiliati fratii; provinciile sunt formate din convente sau comunitati, în care fratii sunt inserati ca într-o familie. Provinciile sunt asimilate de catre custodiile generale, custodiile provinciale si delegatiile generale.
Prezenta Fratilor Minori Conventuali din România în Biserica Greco-Catolica din Transilvania a avut început odata cu cererea episcopului greco-catolic de Oradea Dr. Valeriu Traian Frentiu (1920-1952) adresata Curiei Generale a Ordinului Franciscan din Roma ca Provincia Fratilor Minori Conventuali din Moldova sa trimita preoti în ajutorul parohiilor din Eparhia sa.
În total franciscanii conventuali au avut în administratie în Transilvania înainte de anul 1948, an în care Biserica Greco-Catolica a fost desfiintata de regimul comunist, 5 parohii în Eparhia de Oradea si 2 pe teritoriul Mitropoliei de Blaj.
Actualmente, în Transilvania, fratii franciscani pe lânga Bisericaa „Maica Domnului” din Oradea, mai au în grija din anul 2001, Parohia „Sf. Anton de Padova” din Carei (SM). Primii frati s-au îndreptat spre Carei la finele anului 1998. Conventul care are încorporata si bisericuta „Sf. Anton” a fost construit între anii 1999-2001 prin grija pr. Mihai Vatamanelu care a pastorit comunitatea pâna în 2008. Tot în aceasta perioada s-a construit si Oratoriul „Sf. Anton” un spatiu pentru activitatile pastorale din parohie.

Prezenta Franciscanilor la Oradea
Dupa Revolutia din 1989, la cererea si dorinta episcopului greco-catolic de Oradea, Vasile Hossu, Pr. Stefan Tataru preia în 1993 lucrarile începute la biserica închinata „Maicii Domnului” din Oradea pe teritoriul fostului cimitir Olosig o termina de construit si inaugureaza primul pelerinaj în 1994. De atunci, mii de credinciosi îi trec pragul, pentru a înalta rugaciuni catre Dumnezeu si pentru a gasi aici alinare si pace sufleteasca. Comunitatea a fost pastorita cu multa daruire între anii 1995 – 2008 de pr. Damian Blajut, de pie amintire, iar din 2008 pâna în prezent (2016) de catre pr. paroh Mihai Vatamanelu.
Fratii prezenti acum în Manastire sunt: pr. Mihai Blajut – guardian; pr. Cristian Tiba – vicar parohial responsabil cu grupul de copii, de tinerii si cu Calea Neocatecumenala, colaborator Radio Maria; pr. Carol Martin – econom si vicar parohial; pr. Ion Solomon – confesor, spiritual Reuniunea Mariana; pr. Damian Pista – confesor; fr. Toader Mârza – (pensionar) de comunitate; fr. Francisc Demsa (pensionar) – de comunitate; pr. Mihai Vatamanelu – paroh, spiritual al Tertiarilor franciscani si coordonator al Comunitatilor Familiale de Evanghelizare, responsabil-colaborator cu pastoratia familiilor în Eparhia de Oradea, spiritual-colaborator la Seminarul greco-catolic din Oradea, colaborator Radio Maria.
Fratii toti se implica activ în apostolat si la bunul mers al activitatilor pastorale si conventuale, fiind mereu disponibili în a îndruma sufletele, animând Sf. Slujbe si momentele de rugaciune, contribuind la catehizarea si formarea credinciosilor si a celor ce fac parte din grupurile de copii, de tineret, de familii si de adulti, precum si a celorlalte grupuri existente în Parohie. Sunt mereu deschisi si disponibili pentru a colabora si la proiectele pastorale si spirituale ale Eparhiei de Oradea.
Conventul „Maica Domnului”, s-a sfintit în anul 2000 si a fost construit prin eforturile deosebite ale Pr. Iosif Sabau, si prin bunavointa zecilor de binefacatori si asociatii caritative din tara si din strainatate. Conventul ofera totodata gazduire grupurilor de credinciosi aflati în trecere prin Oradea sau acelor suflete care vor sa traiasca câteva zile în rugaciune si reculegere spirituala.