Aron Pumnul – 150 de ani de la intrarea în eternitate,

„

(12 ianuarie 1866)

Crezul Scolii Ardelene, al acelor eruditi de talie europeana care i-au fost exponentii, a fost preluat de preotii – profesori ai Blajului si transmis din generatie în generatie: credinta, iubirea si devotamentul pentru Biserica Romei si neam, efortul creator, integritatea morala, smerenia si jertfa.
Un continuator al acestei mari miscari iluministe ne este adus în atentie în zilele acestea, la 150 de ani de la trecerea în eternitate, 12 ianuarie 1866: profesorul, lingvistul, filologul si istoricul literar Aron Pumnul.
Iosif Vulcan, în „Panteonul român”, îl caracterizeaza în cuvintele: ,,Pumnul a fost unul din acei barbati mari, de care natiunea noastra avut prea putini…”
Numele acestui carturar ne este apropiat. Aron Pumnul este omul care i-a deschis destinul lui Mihai Eminescu, numele sau fiind înscris în poezia de debut a poetului: „La mormântul lui Aron Pumnul”. Unii critici literari chiar spun ca fara Aron Pumnul geniul lui Eminescu ar fi ramas necunoscut… .
Aron Pumnul s-a nascut în comuna Cuciulata din apropierea Fagarasului, la 27 noiembrie 1818, într-o familie de tarani. Preotul greco-catolic din sat i-a observat inteligenta deosebita si a determinat familia sa-l dea la scoala.
Clasele primare le va face la Odorheiul Secuiesc, în continuare urmeaza studiile la Gimnaziul din Blaj. „Mica Roma”, Blajul greco-catolic, a constituit „o etapa hotarâtoare în formatia lui spirituala”.
Dupa absolvirea liceului si perioada Cluj, unde studiaza filozofia, datorita bursei acordate de Mitropolia din Blaj, urmeaza Teologia superioara la Colegiul ,,Sfânta Barbara” din Viena (1843-1846). În perioada studiilor a organizat o societate a studentilor români „Rumânimea cea tânara”, cu un program luminist. Se avea în vedere traducerea unor manuale „prin care românii sa fie orientati în studiul istoriei patriei, al economiei, fizicii, dreptului natural si national”. În paralel, Aron Pumnul a audiat cursuri universitare de filozofie, istorie, drept si lingvistica romanica, dar mai ales si-a îmbogatit cultura prin lectura bogata si variata: Aristotel, Seneca, Spinoza, Voltaire, Rousseau, Kant etc. Tot în cadrul societatii „Rumânimea cea tânara” manifesta preocupari filologice; alcatuieste un sistem ortografic bazat pe principiul fonetic, impune izgonirea alfabetului chirilic, strain noua, si sustine scrierea cu alfabet latin. În 1845 publica în „Foaie pentru minte, inima si literatura” primul studiu de lingvistica, „Literele corespunzatoare firei românesti”.
În 1846 revine în Transilvania si este numit profesor de filozofie la Blaj. Un an mai târziu colaboreaza la „Organul luminarei”, subintitulat „Gazeta bisericeasca, politica si literara”, a lui Timotei Cipariu, primul ziar tiparit integral cu litere latine.

În Revolutia de la 1848 este alaturi de colegii lui, Simion Barnutiu, George Baritiu si Timotei Cipariu. A tiparit „Proclamatia catre români”, care a fost raspândita prin sate si a chemat multimile la Blaj de Duminica Tomii, prin îndemnul: „Români, uniti-va în cugete si adunati-va la Blaj […] Istoria asa ne va aprecia, si stranepotii nostri asa ne vor binecuvânta sau blestema—dupa cum vor fi faptele noastre” (Arcadie Hinescu, „Profesorul Aron Pumnul 1818-1866”, în „Cultura crestina”, Blaj, 1994, p.78). La aceasta prima Adunare au venit la Blaj peste 6000 de români „cu dorul de a vedea rasarind odata si pentru ei soarele dreptatii si libertatii”. Marea Adunare a românilor a avut loc la Blaj, la 3/15 mai 1848 (cu participarea a 30.000-40.000 de persoane). Din cauza participarii sale la Revolutie, figura în listele celor urmariti, fiind în atentia autoritatilor. În aceste conditii este silit sa treaca în Tara Româneasca, apoi, în Bucovina. Prin concurs, ocupa postul de profesor de limba si literatura româna la „Gimnaziul Cezaro-Craiesc” (Ober–Gymnazium) din Cernauti – o schimbare pe drumul destinului. Nu se va întoarce niciodata în Ardeal, desi i-a purtat tot timpul dorul.
La Cernauti se va remarca printr-o bogata activitate culturala si didactica, recunoscuta a fi de o valoare exceptionala. Aceasta explica acordarea titlului de membru de onoare al „Societatii pentru Literatura si Cultura Românilor din Bucovina”.
Influenta asupra elevilor sai este deosebita: „amintirile lor pioase schitând figura unui dascal dedicat în întregime misiunii sale” (Academia R.S.R, „Istoria literaturii române” II, Editura R.S.R., Bucuresti, 1968, p.630). Ion G. Sbierea îsi amintea ca Aron Pumnul era mult bolnav, dar când venea la scoala „era o adevarata sarbatoare pentru noi, caci mult îl iubeam cu totii pe acest barbat bun care ne instruia cu atâta tragere de inima, cu atâta iubire parinteasca si cu atâta liniste si rabdare”. Avându-i în gând pe elevii sai, în 1865, publica „Lepturariul românesc” (4 tomuri, aparut în 6 volume la Viena, 2020 de pagini), prima antologie a literaturii române, care cuprinde succint creatiile literare a 106 scriitori din toate provinciile locuite de români. Prin aceasta lucrare Aron Pumnul a devenit unul din întemeietorii istoriei literaturii române. Din tot ce a scris Aron Pumnul, o parte s-a publicat postum, dar multe lucrari au ramas nepublicate.
Aron Pumnul a fost profesorul venerat de Mihai Eminescu. Viitorul poet locuia în casa acestuia „ca elev privatist si bibliotecar”. Eminescu locuia „în chiar odaia cu cartile”, ne spune George Calinescu în ,,Viata lui Eminescu”. Aici traia, dormea si visa printre carti. Citise, „cum ziceau speriati, mai târziu tinerii din Blaj – întreaga biblioteca gimnaziala”. Biblioteca lui Aron Pumnul cuprindea carti valoroase si „ascunsa privirilor celorlalti […] scapase de o sigura confiscatie”. Mihai Eminescu era captivat de orele de gramatica si literatura ale profesorului sau, cât si de „feritele” lectii de istorie.

Dupa o boala îndelungata, în ziua de 12/24 ianuarie 1866, Aron Pumnul închise ochii. Unul dintre colegii lui Eminescu, Teodor V. Stefanelli, alerga sa-i duca vestea. Povestindu-i clipele din urma ale profesorului, Eminescu plângea. Ultima imagine de la Cernauti a poetului este din seara zilei când a murit profesorul; descrierea apartine tot lui Stefanelli care „îl gasi pe Eminescu aplecat asupra unei foi scrise, la care stergea si îndrepta – era poezia de debut, „La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care a scris-o plângând si a publicat-o în brosura „Lacramioarele învataceilor gimnazisti la mormântul prea iubitului profesor Arune Pumnul”. Poezia începe cu versurile: „Îmbraca-te în doliu, frumoasa Bucovina,/ Cu cipru verde-ncinge, antica fruntea ta;/..C-acuma din pleiada-ti auroasa si senina /Se stinse-o dalba stea”. Legatura sufleteasca dintre profesor si elev a fost foarte puternica. Aron Pumnul l-a îndrumat spre poezie, i-a fost mentor si prieten; prin el a cunoscut Blajul. În ziua urmatoare înmormântarii lui Aron Pumnul, Eminescu dispare din Cernauti. Se pare ca ar fi trecut pe acasa si, întrebat de parinti de ce a plecat de la scoala, a raspuns: „Mai mult n-am ce face în Cernauti. Pumnul nu mai este. Au murit”.
Cu inima plina de Blajul drag profesorului, drag si lui, Eminescu strabate pe jos aproape jumatate din tara ca sa ajunga la Blaj, orasul scolilor românesti din Ardeal. De pe dealul Hulei, cu palaria în mâna, îl saluta cu entuziasm : „Te salut din inima, Roma mica! Iti multumesc, Dumnezeule, ca m-ai ajutat s-o pot vedea! (D. Popovici „Poezia lui Mihai Eminescu”, Editura Tineretului, 1969, p.50).
S-a scris mult despre Aron Pumnul, poate se va mai scrie … El a fost un fiu al Blajului cu o cultura de largi dimensiuni, intransigent, care si-a iubit neamul si Biserica, Biserica Greco-Catolica.
Prin propria viata, prin catedra si prin scrisul sau, Aron Pumnul a transmis generatiilor ce i-au urmat nepieritoarele valori ale culturii umaniste si moral-crestine, stiind cât de primejdioasa este îndepartarea de ele. Lectia vietii sale, în zilele noastre, poate incomoda, si chiar incomodeaza lumea celor lipsiti de „istorie si suflet”. Dar cei care îl cunosc sau îl vor cunoaste, vor gasi întotdeauna la Aron Pumnul curajul si exemplul necesar pentru împlinirea Adevarului, Binelui si Frumosului.
Prin tot ce a fost, profesorul de la Blaj si Cernauti „arunca o punte de granit catre ziua noastra de azi”. Cei care vor avea cutezanta sa faca pasii, vor regasi, în ceata relativismului în care traim, sensul adevarului. Aceasta este lectia majora pe care ne-a lasat-o Aron Pumnul.
O rugaciune si un gând de recunostinta sa se astearna peste mormântul sau aflat departe, în cimitirul din Cernauti …. Efigia de pe piatra funerara cheama privirile…, iar cuvintele sapate în marmura sunt îndemn la neuitare: „Marele barbat al natiunii, Aron Pumnul, profesor de limba si literatura româna la Gimnaziul Superior din Cernauti—1818-1866”.