„Emotii si bucurie în noul început de an scolar la Liceul Teologic Greco Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea. Deschiderea oficiala a început cu slujba de Te Deum savarsita de Preasfintitul Parinte Virgil, împreuna cu parintii spirituali ai Liceului, parintele Cristian Tisalita si parintele Traian Dobrata.
Preasfintia Sa le-a urat elevilor succes în noul an scolar, îndemnându-i sa fie ascultatori fata de profesori pentru ca ei: „vor scrie în cartea sufletelor multe gânduri, ca ei sa devina mai întelepti, mai buni si mai frumosi”. În cadrul Sfintei Liturghii savarsita în Catedrala „Sfântul Nicolae”, cu ocazia Sarbatorii Înaltarii Sfintei Cruci, Preasfintia Sa Virgil, a cerut ajutorul lui Dumnezeu pentru elevii si profesorii din tara noastra, printr-o rugaciune la sfârsitul Liturghiei.
Cuvântul a fost luat si de catre reprezentanta Inspectoratului Scolar Bihor, doamna inspector Chivari Motoc care a transmis mesajul inspectorului general, apoi a urmat mesajul Inspectoratului de Politie Bihor, prin domnul inspector Vida Dan.
Prezentarea cadrelor didactice a fost facuta de catre doamna director adjunct a Liceului, Rodica Muresan, iar cuvântul final i-a revenit parintelui director Alexandru Dragos.
Dorim tuturor elevilor si profesorilor succes în noul an scolar si ajutor de la Dumnezeu!