„Cardinalul Alexandru Todea în dosarele Securitatii” – Note informative -,

„

„Am socotit actiunea desfasurata împotriva Bisericii mele ca injusta si ca o îngrozitoare siluire de constiinta. De aceea, am ramas pe linia credintei catolice, îndemnând preotii si credinciosii sa-si pastreze credinta”.

Cardinal Alexandru Todea

„Episcopul Todea era vârful de lance, de rezistenta si de lupta pentru supravietuirea Bisericii Greco-Catolice, masura curajului si a eroismului”, afirma Înalt Preasfintia Sa Ioan Robu.
Curajul si eroismul erau ale unui preot greco-catolic, devenit Episcop si Mitropolit într-un timp de persecutie. Persecutie din partea unui regim care s-a folosit de Securitate si de componentele aparatului administrativ-represiv pentru a suprima Biserica Româna Unita cu Roma în 1948. Aceasta actiune a regimului ateu s-a facut în colaborare cu Biserica Ortodoxa – toate bunurile Bisericii Greco-Catolice au fost împartite între stat si Biserica Ortodoxa.
În realitate, Biserica Greco-Catolica „a rezistat în tot acest timp, prin clerul si credinciosii care i-au ramas fideli”.
Organizarea si existenta Bisericii Greco-Catolice în clandestinitate, cu preoti si Episcopi consacrati pentru toate diecezele, dovedesc ca tinta nu a fost atinsa.
Arhiva Securitatii a pastrat documente despre Biserica Greco-Catolica în rezistenta, despre Episcopii, preotii si credinciosii ei, documente care alcatuiesc pagini de istorie.
Pe baza acestor documente, istoricul Sergiu Soica a publicat lucrarea „Cardinalul Alexandru Todea în dosarele Securitatii” -Note informative-, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2017, pe care o prezentam.
Episcopul Alexandru Todea a fost urmarit de catre Securitate în timpul detentiei si dupa eliberarea din 1964 si documentele acestei actiuni, aflate la ACNSAS, au fost studiate de istoricul Sergiu Soica si publicate în cartea amintita. În volum perioada de urmarire cuprinde anii 1946-1973, urmând sa apara si al doilea volum.
Prima pagina a lucrarii este „Cuvânt înainte” al Preasfintiei Sale Virgil Bercea, o succinta privire asupra contrastelor ce caracterizeaza secolul al XX-lea, ca sa acorde un spatiu mai larg situatiei Bisericilor Greco-Catolice din Estul Europei, persecutate de regimul comunist, între acestea distingându-se Biserica Româna Unita cu Roma, care „a cunoscut una dintre cele mai dure, mai infernale si mai atroce persecutii, fiind scoasa în afara legii si lipsita de toate bunurile ei materiale, episcopii si preotii arestati, calugarii si calugaritele alungati din manastiri, scolile închise, credinciosii haituiti…(Op.cit., p.9).
Raspunsul a fost martiriul „Biserica a intrat în catacombe si a rezistat persecutiilor prin meritul celor ce au suferit si au mers pe Calea Crucii”. În închisori, în clandestinitate, istoria Bisericii noastre se scria cu propriul sânge, afirma Preasfintia Sa, istoria care se gaseste consemnata si în notele informative ale Securitatii.
Desigur, raul nu trebuia facut, consecintele se simt si astazi, dar, spune Cardinalul Alexandru Todea: „cunoscând firea omeneasca cu toate defectele ei, ca invidia, ura, gelozia, pofta de câstig, apoi defectele de gândire, de judecata, de cunoastere exacta…”, se explica. Regimul a folosit o seama de oameni capabili de orice mijloace pentru a distruge Biserica, vieti si destine.
Legatura cu textul urmator, „Studiu introductiv”, se face prin cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea din motto-ul studiului: „Lanturile voastre, lanturile enoriasilor vostri constituie gloria, mândria Bisericii…”. Din acest loc si pâna la ultima pagina a cartii vom avea fata-n fata un preot greco-catolic, care-si apara credinta si Biserica sa pe nedrept persecutata, si regimul comunist al tarii, cu toate înstitutiile si mijloacele opresive care-i apartin, cu nenumaratii informatori.
Pe o întindere mai bine de 100 de pagini, „Studiu introductiv” pune în lumina câteva momente cruciale din viata Parintelui Alexandru Todea, pornind de la familia din Teleac si pâna la investmântarea sa în purpura de Cardinal, la Vatican.
Blajul credintei si al studiilor si-a lasat amprenta pentru întreaga viata, s-a adaugat Roma si studiile la Colegiul „De Propaganda Fide”, bogatia cunostintelor de specialitate si bogatia culturii. La inteligenta nativa, calea perfectiunii era deschisa …
Spiritual, sunt de retinut momentele care i-au înscris în suflet trairi de nesters, întarindu-i Crezul. Aceste momente importante si emotonante au avut rol decisiv în viata, unul este la hirotonirea de diacon, când „am ajuns ca Episcopul Iuliu Hossu sa puna mâinile pe crestetul meu si sa rosteasca rugaciunea: «Stapâne al tuturor, pe robul Tau Alexandru, pe care l-ai învrednicit sa intre în slujba Diaconatului, umple-l de toata Credinta, Dragostea, Puterea si Sfintirea…»”. La auzul cuvintelor: „Vrednic este?” si la raspunsul dat, gândul îi devenea rugaciune, „încrezator ca nevrednicia mea va fi compensata si împlinita de Harul cel Dumnezeiesc”.
Un alt moment a fost al sfintirii de preot (25 martie 1939). Parintele Alexandru Todea marturiseste ca a fost cea mai frumoasa zi din viata sa. Atunci „am fost înconjurat de dragostea si de toata atentia din partea lumii întregi, prezenta în colegii mei (erau din toate tarile lumii, n.n.). Seara de seara, în timp ce eu, retras, ma pregateam pentru ziua cea mare, ei, în capela, se rugau pentru mine”. În pragul sfintirii de preot, vedea cu adevarat ceea ce stia: universalitatea Bisericii lui Cristos si puterea rugaciunii. În detentie, aceasta rugaciune l-a sustinut.
În 1940 revine la Blaj, profesor de religie si spiritual la Internatul „Vancean”. Se dedica educarii tinerilor,pe care îi conduce pe drumul perfectiunii crestine. Pentru ei retipareste „Rugaciunea tineretului”-carte de rugaciuni- si volumul „Cascada Tineretii”. Se remarca si prin colaborarea la „Cultura Crestina”.
Din 1945 este protopop la Reghin, preotul lui Cristos într-un regim comunist care devenea tot mai represiv. Parintele este arestat de mai multe ori. Evadând de la Securitatea din Reghin, din 14 octombrie 1948 pâna în 31 ianuarie 1951 a stat ascuns, de negasit. Haituit si urmarit, si-a petrecut Craciunul în transeele vechi din padurea Reghinului; ajutat de credinciosi, supravietuieste. În acest timp, la 19 noiembrie 1950, a fost consacrat Episcop prin punerea mâinilor Episcopului romano-catolic Iosif Schubert, în capela baptisperiu a Catedralei „Sfântul Iosif” din Bucuresti.
Descoperit, este arestat si amenintat: „Te-am prins si nu te vei mai întoarce niciodata!” Aproape profetind, Preasfintia Sa a replicat: „Daca este voia Domnului, ma voi întoarce si dupa paisprezece mii de ani!”. Dupa 14 ani s-a reîntors la Reghin.
A fost condamnat la munca silnica pe viata, pedeapsa redusa ulterior la 25 de ani, pentru „Activitate religioasa împotriva legii” – „Crima de înalta tradare”. Pedeapsa a executat-o în mai multe închisori: Jilava, Sighet, Râmnicu Sarat, Pitesti, Dej, Gherla, Vacaresti, si a fost eliberat conform Decretului 411 din 1964.
Preasfintia Sa marturiseste într-un „Memoriu” scris în timpul detentiei: „ … Activitatea pentru care am fost arestat si condamnat e în legatura cu actiunea întreprinsa de Înaltul guvernal RPR, în anul 1948, pentru desfiintarea Bisericii Greco-Catolice sau Române Unite cu Roma […] nu m-am supus actiunii de trecere la Ortodoxie, ci am ramas preot greco-catolic, pastrând mai departe legaturile de credinta cu Seful Bisericii Universale , care este Papa. Am socotit actiunea desfasurata împotriva Bisericii mele ca injusta si neparinteasca si ca o îngrozitoare siluire de constiinta” (Op.cit.,p.48).
În continuare, marturisirea fidelitatii fata de Biserica Greco-Catolica merge pâna la identificarea cu Biserica sa: „ … Sunt condamnat pentru Biserica Greco-Catolica. Atât timp cât aceasta institutie e rau vazuta de Înaltul Guvern, e firesc ca eu sa fiu în închisoare si sa am soarta Bisericii pe care am aparat-o […] În consecinta, personal nu ma simt vinovat cu nimic, daca Biserica mea nu ar fi fost lovita, eu n-as fi aici”.
În timpul detentiei Episcopului Alexandru Todea, Securitatea a întocmit un „Plan de Masuri” pentru a cunoaste tot ce se putea cunoaste din celula în care era închis: rugaciuni, predici, convertiri la catolicism, gânduri, sperante, tot. În acelasi timp, informatorii sunt învatati cum sa procedeze ca sa-i trezeasca încrederea. Episcopul Todea a fost urmarit înainte de a fi arestat, în timpul detentiei si dupa eliberarea din închisoare, a avut în preajma zeci de informatori. Din dosarele Securitatii ale Episcopului Alexandru Todea s-au identificat 34 de ofiteri, 73 de informatori si 333 de note informative, în plus, instalarea microfoanelor în locuinta.
Toate documentele Securitatii dovedesc ca politica de forta împotriva Bisericii Române Unite cu Roma, dezlantuita în 1948, a continuat pâna în 1989 si afirmatia regimului ca Biserica Unita nu mai exista era cu totul falsa. Istoria existentei Bisericii Greco-Catolice, violenta si perseverenta pentru a fi nimicita se afla scrisa chiar în dosarele Securitatii.
Continutul acestor dosare cu „Note informative” si „Planuri de masuri” îl pun pe cititor în fata unor adevaruri incontestabile, care au în centrul lor figura luminoasa a Preasfintiei Sale.Vazut de oameni diferiti, portretul Episcopului Todea este si el diferit. Adevarata sa personalitate reiese însa si din actiunile sale, din relatiile umane si din atitudinea fata de situatiile neprevazute, si toate scot în evidenta acelasi înalt caracter, fie în libertate, fie în detentie.
Din exterior, este vazut de oamenii regimului, de Biserica Ortodoxa, de informatori si de preotii greco-catolici din rezistenta.
Credinta si iubirea pentru Cristos si Biserica Sa i-au format convingerile cu care se identifica propria existenta si, în numele lor, si-ar fi dat viata asemenea întregului episcopat greco-catolic din 1948, care, „a murit cu moarte de martir, exclusiv pentru cauza Bisericii. N-a fost nici un compromis, nici o defectiune de la credinta. Iata cea mai frumoasa moarte pe care mi-o doresc si mie, o moarte pentru cauza credintei” (Op.cit.,p.722).
Curajul este o trasatura fundamentala a Preasfintiei Sale, manifestata în orice împrejurare. În celulele închisorilor multe prin care a trecut a facut sa se simta prezenta si curajul preotului: s-au celebrat Sfintele Liturghii, au fost zilnic rugaciuni comune cu detinutii, s-a avut grija de cei care nu rezistau, lânga ei statea Preasfintia Sa si preotii sai, ca sa-i ajute sa depaseasca momentele de disperare si sa evite sinuciderile, s-au tinut conferinte, predici si exercitii spirituale. Fiind urmarit si dupa eliberare, spune ofiterului anchetator: „Dumneavoastra nu puteti duce lupta cu mine. Va e frica pentru salariu. Eu nu am nici salar, nici pensie […] La puscarie am fost, si am aratat ca nu mi-a fost frica, cât despre moarte …, prin câte am trecut, ma mir ca mai traiesc… (Op.cit.,p.121).
Abia devenit liber, „nu a încetat de a desfasura activitate dusmanoasa, continuând sa se mentina în rezistenta greco-catolica”, mentioneaza o „nota sinteza” din 1965. Preasfintia Sa a organizat Biserica în clandestinitate, în toate cele cinci dieceze, a hirotonit preoti, mentinând cu neînchipuit risc legatura cu Vaticanul. A reconsiderat întregul apostolat pentru a raspunde cerintilor spirituale ale credinciosilor greco-catolici: Sfintele Liturghii, marturisiri si cuminecari, botezuri, cununii, vizite la bolnavii din spitale si înmormântari. A stat la capatâiul Cardinalului Iuliu Hossu si i-a preluat cuvintele testamentare: „Lupta mea s-a sfârsit, a voastra continua”.
Prin „Memorii”, nascute din credinta, durere si speranta, semnate personal si împreuna cu ceilalti Episcopi din ilegalitate, adresate forurilor conducatoare ale statului, cerea legalizarea Bisericii Române Unite cu Roma. „Memoriile” marturisesc ca Biserica Greco-Catolica a continuat sa existe si, în acelasi timp, sunt o proba de cutezata.
Pozitia ierarhiei Bisericii Ortodoxe si cea a reprezentantilor regimului comunist era identica fata de Biserica Unita. Patriarhul Iustinian „a aruncat în închisori pe toti fostii preoti greco-catolici” si „daca un preot rosteste o rugaciune la înmormântarea unui confrate sau a vreunui credincios, oficialitatea ortodoxa si organele de stat se pun în miscare, fac anchete printre participanti si considera acest lucru o crima…” (Op.cit.,p.686). Ce dureroasa este marturisirea Episcopului Todea!
Foarte multi informatori erau preoti ortodocsi: protopopul Mihai Ciobanu din Reghin si preotul Ioan Badea din Teleac îl urmareau pas cu pas si-l reclamau, încât zilnic era anchetat de Securitate. Nu a gasit alta rezolvare decât sa mearga la Bucuresti pentru audienta la Ministerul Afacerilor Interne, unde a cerut ca „daca e socotit periculos ordinei publice, sa fie arestat, iar daca nu, sa fie lasat în pace”.
Chiar daca nu le era în intentie, informatorii recunosc personalitatea exceptionala a Episcopului: „Todea este un om bine pregatit, de mare cinste si de mare vointa, în orice caz, daca va fi chemat sa-si deie un cuvânt si un angajament îl va respecta orice s-ar întâmpla” (Op.cit.,p.278).
Recunoscut si iubit de credinciosii greco-catolici ca Parinte al Bisericii în suferinta, ascultat si respectat de preotii în rezistenta, cu viata sa, Înalt Preasfintia Sa Alexandru Todea apara viata Bisericii Greco-Catolice, o apara cu orice risc.
Pretuit de Sfântul Parinte, a fost invitat la lucrarile Conciliului Vatican II, dar nu i s-a aprobat plecarea.
În anii grei de persecutie, Cardinalul Todea a fost preotul care a ramas fidel lui Cristos si Bisericii Sale, o „nota informativa” subliniaza: „Chiar daca ar fi pus la zid, ar opina pentru aceste idei si ar sustine pozitia de neînduplecat pe care o apara”.
Cardinalul Alexandru Todea a fost preotul care „l-a ajutat pe Isus sa-si poarte Crucea si în veacul al XX-lea”… Sub povara Crucii, Preasfintia Sa purta Speranta ca „Ceasul Domnului”, libertatea, va veni si pentru Biserica Greco-Catolica … Si cuvântul Preasfintiei Sale era cuvântul Sperantei în Adevar si Dreptate, cuvânt care s-a auzit în închisori si în anii multi de persecutie a Bisericii Greco-Catolice si a tinut nestramutata credinta noastra … Era Speranta care s-a ridicat în închisori, s-a ridicat peste suferintele greu de imaginat: izolare, lanturi, foame, frig, batai, batjocura …
Poate ca cititul acestei carti ne va face sa rostim de-acum altfel cuvintele Biserica Greco-Catolica si greco-catolic, ca în rugaciune, cu sfiala, iubire si recunostinta.