Gradinile Vaticane, 8 iunie 2014

Domnilor presedinti,
Sanctitate,
Frati si surori!

Cu mare bucurie va salut si doresc sa va ofer voua si distinselor delegatii care va însotesc aceeasi primire calduroasa pe care mi-ati rezervat-o în pelerinajul meu abia facut în Tara Sfânta.
Va multumesc din adâncul inimii pentru ca ati acceptat invitatia mea de a veni aici pentru a invoca împreuna de la Dumnezeu darul pacii. Sper ca aceasta întâlnire sa fie un drum în cautarea a ceea ce uneste, pentru a depasi ceea ce desparte.
Si multumesc Sanctitatii Voastre, venerat frate Bartolomeu, pentru ca sunteti aici cu mine ca sa-i primim pe acesti oaspeti ilustri. Participarea dumneavoastra este un mare dar, un sprijin pretios si marturie a drumului pe care în calitate de crestini îl parcurgem spre unitatea deplina.
Prezenta dumneavoastra, domnilor presedinti, este un mare semn de fraternitate pe care îl faceti ca fii ai lui Abraham si expresie concreta de încredere în Dumnezeu, Domnul istoriei, care astazi ne priveste ca frati unul pentru altul si doreste sa ne conduca pe caile sale.
Aceasta întâlnire a noastra de invocare a pacii în Tara Sfânta, în Orientul Mijlociu si în toata lumea este însotita de rugaciunea foarte multor persoane, apartenente la diferite culturi, patrii, limbi si religii: persoane care s-au rugat pentru aceasta întâlnire si care acum sunt unite cu noi în aceeasi invocare. Este o întâlnire care raspunde la dorinta arzatoare a celor care tânjesc dupa pace si viseaza o lume în care barbatii si femeile sa poata trai ca frati si nu ca adversari sau ca dusmani.
Domnilor presedinti, lumea este o mostenire pe care am primit-o de la stramosii nostri, dar este si un împrumut al fiilor nostri: fii care sunt obositi si epuizati de conflicte si doritori sa ajunga la zorii pacii; fii care ne cer sa darâmam zidurile dusmaniei si sa parcurgem calea dialogului si a pacii pentru ca iubirea si prietenia sa triumfe.
Multi, prea multi dintre acesti fii au cazut victime nevinovate ale razboiului si violentei, plante smulse când erau în deplina vigoare. Este datoria noastra sa facem în asa fel încât sacrificiul lor sa nu fie zadarnic. Amintirea lor sa reverse în noi curajul pacii, forta de a persevera în dialog cu orice pret, rabdarea de a tese zi de zi tesatura tot mai robusta a unei convietuiri respectuoase si pasnice, pentru gloria lui Dumnezeu si binele tuturor.
Pentru a face pacea este nevoie de curaj, mult mai mult decât pentru a face razboiul. Este nevoie de curaj pentru a spune da întâlnirii si nu ciocnirii; da dialogului si nu violentei; da negocierii si nu ostilitatilor; da respectarii acordurilor si nu provocarilor; da sinceritatii si nu duplicitatii. Pentru toate acestea este nevoie de curaj, mare forta sufleteasca.
Istoria ne învata ca fortele noastre nu sunt suficiente. De mai multe ori am fost aproape de pace, însa cel rau, cu diferite mijloace, a reusit s-o împiedice. Pentru aceasta suntem aici, pentru ca stim si credem ca avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Sa nu renuntam la responsabilitatile noastre, ci sa-l invocam pe Dumnezeu ca act de responsabilitate suprema, în fata constiintelor noastre si în fata popoarelor noastre. Am simtit o chemare si trebuie sa raspundem: chemarea la a frânge spirala urii si a violentei, la a o frânge cu un singur cuvânt: “frate”. Dar pentru a spune acest cuvânt trebuie sa ridicam toti privirea spre cer si sa ne recunoastem fii ai unui singur Tata.
Lui, în Duhul lui Isus Cristos, eu ma adresez, cerând mijlocirea Fecioarei Maria, fiica a Tarii Sfinte si Mama noastra.
Doamne Dumnezeule al pacii, asculta implorarea noastra!
Am încercat de atâtea ori si timp de atâtia ani sa rezolvam conflictele noastre cu fortele noastre si chiar cu armele noastre; atâtea momente de ostilitate si de întuneric; atâta sânge varsat; atâtea vieti frânte; atâtea sperante îngropate… Însa eforturile noastre au fost zadarnice. Acum, Doamne, ajuta-ne Tu! Da-ne Tu pacea, învata-ne Tu pacea, condu-ne Tu spre pace. Deschide ochii nostri si inimile noastre si da-ne curajul de a spune: “sa nu mai fie niciodata razboi!”; “cu razboiul totul este distrus!”. Revarsa în noi curajul de a face gesturi concrete pentru a construi pacea. Doamne, Dumnezeul lui Abraham si al profetilor, Dumnezeu Iubire care ne-ai creat si ne chemi sa traim ca frati, daruieste-ne forta pentru a fi în fiecare zi artizani ai pacii; daruieste-ne capacitatea de a privi cu bunavointa pe toti fratii pe care-i întâlnim pe drumul nostru. Fa-ne disponibili sa ascultam strigatul cetatenilor nostri care ne cer sa transformam armele noastre în instrumente de pace, fricile noastre în încredere si tensiunile noastre în iertare. Tine aprinsa în noi flacara sperantei pentru a face cu perseverenta rabdatoare alegeri de dialog si de reconciliere, pentru ca sa învinga în sfârsit pacea. Si ca din inima fiecarui om sa fie eliminate aceste cuvinte: diviziune, ura, razboi! Doamne, dezarmeaza limba si mâinile, reînnoieste inimile si mintile, pentru ca apelativul care ne face sa ne întâlnim sa fie mereu “frate”, iar stilul vietii noastre sa devina: shalom, pace, salam! Amin.
Sursa: http://www.magisteriu.ro/