Efectul Bergoglio asupra seminaristilor din Seminarul Mare

Zece formatori si 85 de seminaristi, dintre care 40 sunt romani si 45 provin din alte dieceze. Dintre acestia din urma, unsprezece sunt originari din diferite tari ale lumii. Este comunitatea Seminarului Mare Pontifical Roman care cu ocazia sarbatorii patronale a Sfintei Fecioare Maria a Încrederii, vineri, 28 februarie 2014, seara îl primeste pe papa Francisc. În ajun, rectorul parintele Concetto Occhipinti a acordat acest interviu ziarului nostru.
A existat un "efect Bergoglio" asupra vocatiilor la Roma?
Cardinalul vicar Vallini deja de câtiva ani da un impuls puternic si pasionat pastoratiei vocationale si îngrijirii formarii în seminariile si colegiile noastre diecezane. Marturia papei Francisc se altoieste pe acest parcurs de animare vocationala care deja aduce roade bune. Înca nu sunt în masura sa ofer verificare cantitativa a vocatiilor ajutate de cuvântul si de marturia Sfântului Parinte, totusi pot spune cu certitudine ca un "efect" important se refera la calitatea formarii tinerilor nostri, care se simt zilnic însotiti într-un constant drum de urmare si de convertire, care permite sa ne orientam asupra esentialului: o viata evanghelica vrednica de acest nume.
Înca de la începutul pontificatului papa Francisc a subliniat ca este înainte de toate episcop de Roma. Ce a însemnat asta pentru seminarul vostru?
În afara de a fi motiv de bucurie, ne-a întarit în speranta ca relatia cu episcopul nostru poate sa asume un caracter concret de experienta si de întâlnire personala. O speranta "care nu dezamageste", dat fiind faptul ca în aceste prime luni de pontificat papa a dat aspect concret relatiei cu Biserica de Roma, întâlnind numeroase realitati ale diecezei si acum pe seminaristii sai.
În diferite circumstante, îndeosebi la 6 iulie anul trecut în timpul întâlnirii cu seminaristii cu ocazia Anului Credintei, papa a folosit cuvinte puternice si clare împotriva carierismului în cler si împotriva ispitei mondenitatii spirituale. Cum au fost primite în comunitatea voastra?
Pentru noi reprezinta o corectare cotidiana care, daca în primul moment poate sa aduca suferinta, apoi provoaca o mare consolare. Percepem ca Sfântul Parinte, tocmai pentru ca îi iubeste mult pe preotii si pe episcopii din toata lumea, îi corecteaza. În seminarul nostru deja de mult timp s-a facut alegerea de a compune echipa formativa în mod prevalent din preoti care au o experienta pastorala ca parohi sau vicari parohiali. Având pentru câtiva ani contactul direct si personal de relatie cu poporul lui Dumnezeu, ne dam seama de cât de mult aceasta marturie personala este eficace în formarea tinerilor. Când papa Francisc atinge anumite note inimile noastre de formatori se bucura si inimile seminaristilor nostri se deschid la adevarata plinatate a vietii sacerdotale.
Cum v-ati pregatit pentru vizita episcopului de Roma?
Dupa ce am aflat vestea pe la jumatatea lunii ianuarie, am simtit imediat exigenta de a ne pregati printr-o aprofundare a exortatiei sale apostolice Evangelii gaudium. Fiecare seminarist a facut o lectura meditata a câtorva paragrafe, punându-si doua întrebari: ce preot doreste Sfântul Parinte ca eu sa pot fi pentru Biserica din timpul nostru? Si prin urmare ce formare, ce seminar doreste? Din multele si bogatele idei reiesite am scos întrebarile pe care câtiva seminaristi i le vor adresa în timpul întâlnirii care va avea o tonalitate de dialog.
În ultimul an s-a schimbat si competenta asupra seminariilor, trecuta de la Congregatia pentru Educatia Catolica la Congregatia pentru Cler. Schimbarea a avut incidenta asupra vietii comunitatii voastre?
Am avut posibilitatea, în aceste prime luni ale anului formativ, sa-l întâlnim si sa-l cunoastem pe noul prefect al Congregatiei pentru Cler, cardinalul Beniamino Stella si pe secretarul cu delegare pentru seminarii, Monseniorul Patrón Wong. Ne-a uimit imediat stilul lor de apropiere si de slujire fata de realitatea frumoasa si delicata a comunitatilor noastre formative. Seminaristii au fost multumiti si încurajati de un stil care, pastrând un climat de familiaritate, stie sa îndrepte spre ceea ce este mai profund si esential, spre ceea ce este mai bun în fiecare dintre noi. Aceasta experienta initiala, deja împartasita cu rectorii celorlalte colegii si seminarii din Roma, ne face sa speram bine.
În 2013 ati promovat initiativa Vesperelor încrederii. Si în acest an ati decis sa repetati experienta deschizând portile seminarului pentru a întâlni tineri si familii. Deci bilantul a fost pozitiv?
Da, de fapt finalitatea acestei întâlniri lunare este de a oferi o ocazie de rugaciune si de întâlnire în interiorul casei noastre atâtor tineri si familii pe care seminaristii îi întâlnesc în parohii si în experienta misiunilor populare, situate la începutul fiecarui an formativ. Ne dam seama ca se defineste tot mai mult ca moment de ajutor pentru atâtia tineri, dar si de sprijin pentru seminaristii nostri care pot avea experienta concreta a Bisericii diecezane care însoteste drumul lor formativ cu afect si cu rugaciune.
(Dupa L'Osservatore romano, 28 februarie 2014)
Traducere de pr. Mihai Patrascu
Sursa: http://www.ercis.ro/