„A fost sarbatoare sîmbata, 13 iulie 2013, în parohia greco-catolica "Sfîntul Gheorghe" din Oradea (Biserica Seminarului). Aici au primit harul diaconatului, prima treapta a Preotiei, 8 ipodiaconi care s-au învrednicit de a raspunde chemarii Domnului la slujirea cea sfînta, prin impunerea mîinilor Preasfintiei Sale dr. Virgil Bercea, episcopul greco-catolic al Oradiei, care l-a avut invitat pe Preasfintitul Parinte Giovanni Giudici, episcopul romano-catolic de Pavia, Italia, sosit în urbea de pe malul Crisului Repede cu un grup de preoti si seminaristi italieni.
Sarbatoarea a fost solemna în sine. La orele 8.00, lacasul de cult s-a umplut de credinciosii veniti sa asiste la primirea în rîndul clerului a noilor diaconi. Momentul a fost semnificativ pentru tot poporul prezent de fata care a luat parte la prima ceremonie de hirotonire în Biserica Seminarului dupa recenta retrocedare a acesteia. Cu fetele scaldate de emotie, dar cu privirea inundata de credinta si speranta, candidatii la hirotonirea sacra au luat parte la întreaga ceremonie fiind asezati în fata iconostasului, asteptînd vremea rînduita pentru hirotonire.
În cadrul Liturghiei Cuvîntului, la predica, ierarhul eparhiei oradene a reliefat principalele învataminte ale Evangheliei citite în ritul bizantin în ziua pomenirii Sfîntului Arhanghel Gavril. Explicînd cuvintele Mîntuitorului din Evanghelia de la Matei, Preasfintitul Parinte Virgil a spus: "Casa despre care vorbeste Mîntuitorul este, de fapt, credinta noastra. Ea trebuie zidita pe stînca, adica pe Hristos. E foarte important acest lucru, mai ales acum, cînd sîntem în Anul Credintei."
Apoi, dupa Prefacere, a început ceremonia propriu-zisa a hirotonirii. Candidatii au fost prezentati solemn, au facut trei metanii, dupa care au primit binecuvîntarea episcopului. A urmat intrarea în altar, prin usile împaratesti, pentru a înconjura Sfînta Masa pe fundalul imnului "Sfintilor martiri, care bine v-ati nevoit…", ceea ce a împletit în inimile tuturor celor de fata o emotie trepidanta, iar lacrimile nu s-au lasat tinute în frîu. Este emotionant sa îi slujesti Domnului, dar cu atît mai emotionant este momentul în care te oferi lui drept jertfa de iubire si slujire. Dupa acestea, ceremonia si-a urmat cursul firesc.
Noii diaconi, provinenti în mare parte de la Seminarul Sfintii Trei Ierarhi din Oradea, dar si de la Seminarul Sf. Ioan Evanghelistul de la Cluj sunt: Claudiu Boda, Aurel Popa, Bogdan Torjoc, Cristian Balaneanu, Marcel Rostas, Fr. Claudiu Ardelean, Cristian Biru si Gratian Guias. Între eu este un celibatar si un calugar, ceilalti servindu-l pe Domnul în cadrul casatoriei.
Prima hirotonire de diaconi în Biserica Seminarului dupa retrocedarea ei, cu hramul Sfîntul Gheorghe – purtatorul de biruinta, în ziua pomenirii Sfîntului Arhanghel Gavril, numit în popor "arhanghelul cel preasfînt", cel ce poarta vestea cea buna: iata de ce sarbatoarea a fost mare, iata de ce bucuria a fost nemasurata. Sa îi purtam în rugaciune pe noii diaconi si sa le dorim slujire sfînta, inradacinata în credinta în Hristos, "lauda Apostolilor si bucuria martirilor". Amin!