„Monseniorul Vladimir Ghika (1873-1954), preot romano-catolic si principe român, al carui martiriu pentru credinta a fost recunoscut de Papa Francisc la 27 martie a.c., va fi beatificat sâmbata, 31 august 2013, ora 11.00, la Bucuresti, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne oficiata la Romexpo (Piata Presei Libere).
Sfânta Liturghie a beatificarii va fi prezidata de trimisul Papei Francisc, Eminenta Sa Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor. Odata declarat fericit, monseniorul Vladimir Ghika va fi înscris în rândul fericitilor si sfintilor Bisericii Catolice si introdus în calendarul Bisericii locale, al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucuresti, si sarbatorit la 16 mai, ziua martiriului sau.
Monseniorul Vladimir Ghika este al treilea martir catolic din România, din perioada prigoanei comuniste, declarat fericit de catre Biserica Catolica, dupa Szilárd Ignác Bogdánffy (2010), episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare si Oradea, mort în 1949 în închisoarea din Aiud, si János Scheffler (2011), episcop romano-catolic de Satu Mare, mort în 1952 în închisoarea din Jilava.
Beatificarea (din lat. beatificatio) este actul prin care Papa, în urma unor investigatii începute în dieceza si continuate la Congregatia pentru Cauzele Sfintilor, acorda unui crestin catolic decedat, care a fost martirizat sau care a practicat toate virtutile în chip eroic, titlul de „Fericit” si permite sa i se aduca un cult public de catre un grup limitat de credinciosi, cum ar fi o tara, o dieceza etc (cf. Ioan Tamas, Mic dictionar crestin catolic, Ed. Sapientia, Iasi 2001).
Biografia monseniorului Vladimir Ghika (1873-1954)
Vladimir Ghika s-a nascut în ziua de Craciun a anului 1873 la Constantinopol (Istambul – Turcia), nepot al ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Voda (1849-1856), fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipotentiar) si al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendenta din Henric al IV-lea, regele Frantei). A avut patru frati si o sora: Grigore (mort la o vârsta frageda), Alexandru, Gheorghe si Ella (morti si ei de tineri), si Dimitrie (1875-1967).
A fost botezat si miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasa foarte atasata de Biserica Ortodoxa, si a copilarit într-un ambient protestant, alaturi de familia în grija careia s-a aflat în timpul studiilor sale în Franta, la Toulouse. Mai târziu, la vârsta de 25 de ani a mers la Roma, unde a studiat filozofie si teologie catolica la universitatea calugarilor dominicani. În 1902 a facut profesiunea de credinta catolica, pentru a fi „si mai ortodox”, dupa cum spunea el însusi. Desi dorea sa devina preot sau calugar catolic, pentru a nu o îndurera pe mama lui si urmând sfatul Papei Pius al X-lea, a renuntat pentru moment, dedicându-se apostolatului ca laic si desfasurând o bogata activitate în toata lumea, de la Bucuresti, Roma, Paris si pâna la Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires.
În România s-a dedicat operelor de caritate si a deschis primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la Bucuresti, si a pus bazele marelui spital si sanatoriu Sf. Vincentiu de Paul (Spitalul Parhon). Înfiintând astfel primul spital gratuit din România si prima ambulanta, a devenit fondatorul primei opere catolice de caritate din România.
În timpul razboiului balcanic din 1913 a participat la serviciile sanitare. Pentru daruirea lui plina de curaj în îngrijirea bolnavilor de holera de la Zimnicea, a fost distins de catre regele Carol I cu medalie militara, desi Vladimir Ghika era civil. Mai târziu, în timpul primului razboi mondial s-a implicat în misiuni diplomatice, în ajutorarea victimelor cutremurului de la Avezzano (Italia), a tuberculosilor din ospiciul din Roma, a ranitilor de razboi, trecând de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturalete surprinzatoare.
În 7 octombrie 1923 a fost sfintit preot catolic la Paris de catre Cardinalul Dubois, Arhiepiscopul locului, desfasurându-si activitatea preoteasca în Franta pâna în anul 1939. La scurt timp dupa ce a devenit preot, a primit de la Papa Pius al XI-lea privilegiul de a putea celebra atât în rit latin cât si în rit bizantin, devenind astfel primul preot român biritual. Acelasi Papa, la 13 mai 1931 l-a numit protonotar apostolic, Vladimir Ghika fiind chemat de atunci cu apelativul „monseniorul”.
Aflându-se în România la izbucnirea celui de-al doilea Razboi Mondial, a ales sa ramâna în tara, pentru a fi alaturi de saraci si bolnavi. Din aceleasi motive a refuzat mai apoi sa paraseasca România, odata cu instaurarea regimului comunist. A fost arestat la 18 noiembrie 1952, acuzat de „înalta tradare” si condamnat la trei ani de închisoare. Întemnitat la Jilava, a fost amenintat, batut pâna la sânge si torturat. Doi ani mai târziu, la vârsta de 80 de ani, a trecut la cele vesnice în închisoarea din Jilava, la 16 mai 1954, din cauza tratamentului inuman la care a fost supus. Trupul lui Vladimir Ghika a fost înmormântat în cimitirul din apropierea închisorii Jilava, iar în 1968 ramasitele sale pamântesti au fost mutate de catre urmasii sai la cimitirul Bellu Ortodox din Bucuresti si asezate în mormântul familiei (parcela 19).

Arhiepiscopia Romano-Catolica de Bucuresti

Purtator de cuvânt,