În a patra duminică a Postului Nașterii Domnului din acest an, pe 11 decembrie 2022, parohia greco-catolică din Haieu – Băile „1 Mai”, în colaborare cu Asociația Tineretului Român Unit (ASTRU Oradea), a organizat concertul caritabil de Crăciun intitulat „Iată vin colindători”. Seara de colind a adus împreună tinere talente ale Bihorului, precum Oana Berdie și Romina Suciu, cu artiști deja cunoscuți – cântărețul greco-catolic Remus Bondar și interpreta Lavinia Chifor Pop, care ajunge an de an să cânte în această parohie. În fața unui public de toate vârstele – credincioși ai locului, copii, prieteni sau turiști ai parohiei greco-catolice din zona metropolitană a Oradiei – au fost interpretate colinde noi și vechi din folclor, printre care se numără colinda Fericitului Episcop Ioan Suciu interpretată de artistul de muzică populară Remus Bondar.
Un gând de recunoștință pentru artiștii care „au reușit să aducă emoția sărbătorii Nașterii Domnului Nostru Isus Cristos și totodată bucuria credinței autentice în sufletele noastre” a fost adresat de pr. Ștefan Madarasi, gazda colindătorilor, împărtășind bucuria prezenței în mijlocul comunității a păstorului locului, PSS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, a pr. Vicar general Mihai Vătămănelu și ipod. Eugen Ivuț, secretar episcopal, a pr. lector univ. dr. Florin Tomoioagă din parohia ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” Sânmartin, a altor preoți, seminariști și a tuturor celor prezenți. Seara de colinde tradiționale de la Haieu s-a încheiat cu un cântec patriotic, dedicat tuturor celor care au urmărit din străinătate concertul caritabil de Crăciun 2022, prin intermediul canalului Youtube «Parohia Greco-Catolică Haieu Băile 1Mai».
„Noi toți am trăit o seară deosebită, mulțumim Domnului pentru aceste voci minunate. El v-a dăruit un dar, iar dumneavoastră nu ați făcut altceva decât să ne împărtășiți acest dar. Vă mulțumesc pentru această dăruire și disponibilitate!”, a spus la final Preasfințitul Virgil colindătorilor, împărtășind trăirea cântului de Crăciun:
„Colindele, trezesc cu adevărat în sufletul și viața noastră ceva deosebit: înainte de toate, o dragoste față de Domnul, față de Iubirea care vine pe pământ, din care se trezește și se naște dragostea noastră. În același timp, bucuria de a fi împreună și această emoție sfântă care ne face să ne deschidem inimile către Cel care vine. El vine pentru fiecare dintre noi, în mod special. Vă mulțumesc fiecăruia dintre dumneavoastră care aveți acest dar și nu l-ați pus sub obroc, ci îl împărtășiți altora. Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze și să ne dea tuturor sărbători fericite cu haruri, daruri și bucurii!”.
M. Caba