„Luni, 22 aprilie a.c., a avut loc la Curtuiseni întâlnirea preotilor din Protopopiatul Ierului cu reprezentantii Biroului Pastoral Eparhial pentru Laici din Oradea. La întrunire, în afara preotilor din protopopiat, au participat: primarul comunei, domnul István Nagy, venit special pentru a aduce salutul din partea Consiliului comunal, curatorii parohiei si credinciosi, ajunsi în numar destul de mare, în ciuda intensei campanii agricole.
Ziua a debutat prin celebrarea Dumnezeiestii Liturghii la sfârsitul careia s-a oficiat un parastas în memoria preotilor care au slujit în parohia Curtuiseni, înainte ca aceasta sa fie desfiintata în mod abuziv de catre Statul comunist în anul 1948. La „requiem” au fost amintiti preotii: pr. Cosma, pr. Uliciac, pr. Gent, pr. Paraian si pr. Erdei.
Întâlnirea a continuat printr-o conferinta în cadrul careia a fost dezbatut Planul Pastoral pe anul în curs. Reprezentantii Biroului Pastoral din Oradea, inspirându-se din tema acestui An al Credintei, au subliniat rolul si importanta transmiterii credintei si sustinerea Bisericii crestine în timpurile noastre.
La întrunire preotii din protopopiat au evidentiat aportul pe care l-a avut Biroul Pastoral eparhial în organizarea Reculegerii spirituale a tineretului din Valea Ierului la Oradea, dar si în organizarea Exercitiilor spirituale pentru adulti la Vasad.
La sfârsit, pastorii au convenit ca la încheierea sarbatorilor pascale sa se întâlneasca în vederea întocmirii unui document final privitor la pastoratia la nivel protopopesc care, apoi, va fi inclus într-un document unic redactat la nivel eparhial.
Multumim Milostivului Dumnezeu pentru toate binefacerile revarsate asupra noastra!