„Dragi participanti la Marsul pentru viata,
Mai întâi doresc sa exprim din partea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, profunda recunostinta organizatorilor pentru implicare, multumire calduroasa tuturor dumneavoastra, prezenti la aceasta manifestare!
Ne mai întrebam unii poate care este sensul si forta marsului pentru viata? Marsul este de acum un eveniment care uneste, simbolic, întreaga lume pentru viata. Este forta eliberata de minciuna si de egoism a celui care iese în strada, si care spune ca apararea vietii apartine inimii omului. Pe strada, fara frica, alaturi de orice om de buna credinta, oricare ar fi ideile sale în legatura cu zeci de alte argumente, pentru a apara nu un drept al celui care poate face marsul, dar un drept al celui care nu îl poate face.
E important sa iesim din indiferenta, sa proclamam Adevarul care ne face liberi, sa luminam chipurile pline de disperare; sa aparam viata inocenta ucisa prin avort, sfintenia familiei umilita de divort, sa redescoperim sensul cel mai frumos, adevarat si deplin al casatoriei astazi tot mai golita de sens, slabita, calcata în picioare, dusa la denaturare.
Ne-am adunat ca împreuna sa-l rugam pe cel care este Izvorul vietii, ca sa faca sa înceteze orice “masacru al nevinovatilor” si Cerul sa continue sa ne surâda prin ochii multimilor de copii, purtatori de speranta pentru viitorul lumii. În rugaciune, facem un mars interminabil pe toate caile lumii întâlnind pe orice om, pentru a ajunge în intimitatea oricarei inimi, acolo unde se afla Izvorul divin al respiratiei de viata, spre Cel Viu si Datatorul Vietii.
As vrea sa ne reamintim cum se exprima în aceste zile Papa Francisc, în predica din cadrul Liturghiei de inaugurare a pontificatului, în legatura cu apararea vietii:
“Sa avem grija de întreaga creatie, de frumusetea naturii, cum ni se spune în Cartea Facerii si cum ne-a aratat Sfântul Francisc de Assisi: sa respectam orice creatura a lui Dumnezeu si mediul în care traim. Sa avem grija de oameni, sa avem grija de toti, de orice persoana, cu iubire, mai ales de copii, de batrâni, de cei care sunt mai fragili si care deseori se afla la periferia inimii noastre. Sa avem grija unii de altii în familie: sotii unul de celalalt, parintii de fii, fiii de parinti. Sa traim cu sinceritate prieteniile, care sunt o îngrijire reciproca în încredere, în respect si bine.
As vrea sa cer tuturor celor care ocupa roluri de raspundere în domeniul politic, economic sau social, tuturor oamenilor si femeilor de buna vointa: va rog sa fim pazitorii creatiei, ai planului lui Dumnezeu înscris în natura, pazitori ai celuilalt, ai mediului; sa nu lasam ca semnele de distrugere si de moarte sa însoteasca drumul lumii noastre! Dar pentru „a avea grija” de altii trebuie mai întâi sa avem grija si de noi însine! Sa ne amintim ca ura, invidia, mândria, murdaresc viata! A avea grija înseamna, atunci, a veghea asupra sentimentelor noastre, a inimii noastre, pentru ca de acolo ies gândurile bune si rele: cele care construiesc si cele care distrug! Nu trebuie sa ne fie teama de bunatate, mai mult, nici de blândete!”
Gândindu-ne la “masacrul celor nevinovati” mereu în legatura cu practica raspândita a avortului, uzurpând dreptul absolut si exclusiv al lui Dumnezeu asupra oricarei vieti, ni se pare ca auzim ridicându-se de pe pamânt la Cer strigatul sângeros care cere dreptate, strigatul celui care înca nu are glas, plânsul vietii incipiente în sânul matern care este în mod violent suprimata si aruncata la gunoi ori reciclata cu alte scopuri…
La finalul discursului meu în legatura cu acest trist argument ma fac strigatul celor care nu pot sa strige si îl traduc în rugaciune:
O Dumnezeule, inepuizabil Izvor al vietii, Iubire care întotdeauna creeaza si mereu reînnoieste, suntem picaturile tale, suntem celule abia unite pentru a forma corpul uman. Ascunse în sânul matern, tânjim sa venim la lumina pentru a vedea minunatiile cosmosului lucrarea Cuvântului tau datator de Viata. Tânjim sa vedem soarele, luna si stelele, si sa contemplam toate lucrurile frumoase cu care ai împodobit universul: muntii, vaile, marea, fluviile si lacurile, plantele, florile înmiresmate si în mii de culori, toate animalele mici si mari, orice fiinta vie care respira pe pamânt. Dumnezeu mare, Tata bun, fa ca sa ne putem uni si noi cântului de lauda al întregii creatii! Mai mult înca, tu o stii, noi tânjim sa crestem pentru a vedea chipul mamei, pentru a ne bucura de gingasia sa, pentru a ne simti leganati în cântecele ei de leagan, pentru a primi sarutarile ei, mângâierile ei, cum tu însuti, facându-te om si nascându-te din sânul Mariei, te-ai putut bucura în bratele ei. Si apoi – tu ne întelegi! Am vrea si sa simtim bucuria de a fi purtati pe spate de un tata ca Iosif! Ne simtim în pericol si lipsiti de aparare… Cât de frumos ar fi sa ne nastem si sa gasim caldura protectoare, iubitoare a unei sfinte si senine familii! Asculta, Dumnezeule, Izvorul vietii, asculta strigatul nostru si fa ca sa ne putem naste la viata pamânteasca si apoi si la cea cereasca! Multumesc! Amin!
(Rugaciunea M. Anna Maria Cànopi, osb)