„Sâmbata, 9 februarie 2013, începând cu orele 11.00 a avut loc în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea o întâlnire spirituala pe tema „Planul lui Dumnezeu pentru casatorie si familie”. Întrunirea a fost organizata în cadrul proiectului „Saptamâna casatoriei” – proiect international care se deruleaza în perioada 7-14 februarie în fiecare an – de catre grupul interconfesional de lucru din Oradea, care în acest an a fost desemnat ca promotor si coordonator al proiectului.
Coordonatorul spiritual al întrunirii, pr. Coriolan Muresan, a conceput aceasta întrunire pe doua coordonate:
– prezentarea temei casatoriei din perspectiva Exortatiei Apostolice „Familiaris Consortio” a Fericitului Ioan Paul al II-lea;
– dezbatere privind evenimentele din lume (facând referire la evenimentele din Franta), dar si evenimente din comunitatile ecleziale de unde sunt cei prezenti, precum si evenimente concrete din viata personala de familie.
În cuvântul de început parintele Coriolan a subliniat faptul ca transformarile ample, rapide si profunde ale societatii si culturii au afectat familia din zilele noastre. Motiv pentru care Biserica a gasit de cuviinta sa vina în sprijinul familiilor, dar în special al tinerilor care sunt gata de a începe drumul spre casatorie si viata de familie pentru a le deshide noi orizonturi, ajutându-i sa înteleaga importanta vietii de cuplu si responsabilitatile pe care le au ca familie.
„Familia devine, atunci când este bine cladita, prima scoala a virtutilor sociale de care nicio societate nu se poate lipsi. În lumina acestor idei ce parere aveti despre dorinta Guvernului din Franta de a legaliza casatoria între persoane de acelasi sex?”, a spus în încheiere parintele Muresan trecând astfel la punctul doi al întâlnirii si provocând auditoriul la luari de cuvânt.
Au luat cuvântul d-nul Nicolae Horgos– reprezentant din partea Catedralei Greco-Catolice ”Sf. Nicolae”, d-na Ileana Bodi– din partea bisericii ortodoxe, d-na Erica Hamza– consilier pe probleme spirituale în biserica penticostala, d-na Othilia Groza – din partea Ordinului Franciscan Tertiar de la Manastirea „Maica Domnului” din Oradea.
Fiecare dintre vorbitori si-au exprimat punctul de vedere referitor la importanta familiei în societate ca promotor al valorilor morale si spirituale. Copilul trebuie sa învete din familie sa se roage, sa mearga la biserica împreuna cu parintii, sa respecte si sa iubeasca pe Dumnezeu, biserica si pe aproapele – au mai aratat vorbitorii.
D-nul Nicolae Horgos si d-na Ileana Bodi au recitat poezii cu tema religioasa.
Prezent la acest eveniment, d-nul prof. Psiholog Alin Cretu, a prezentat o interesanta psiho-drama referitoare la tematica casatoriei.
D-na Miorita Sateanu, presedinta Uniunii Femeilor din jud. Bihor a amintit ca în data de 1 Martie este Ziua Mondiala de rugaciune interconfesionala, Sfânta Liturgie este pregatita în acest an de catre femeile din Franta si va fi sustinuta de catre toate cultele.
În data de 23 martie va avea loc „Marsul pentru viata” care se desfasoara în mai multe orase din tara si care are ca scop lupta împotriva avorturilor.
În încheiere d-na Miorita Sateanu a multumit Domnului pentru ca a facut posibila aceasta întâlnire spirituala, parintelui Coriolan Muresan pentru frumoasele cuvinte de învatatura, precum si tuturor celor prezenti pentru participare.