„Decembrie înseamna colinde si sfânta asteptare a Nasterii lui Hristos. Dar colindele de început de decembrie se împletesc, pentru sufletul românesc, cu sentimentul iubirii de neam si cu aducerea aminte de cei care au luptat pentru ca, azi, noi sa spunem, de oriunde am proveni si oriunde ne-am afla în lume, ca suntem români, fii ai aceleiasi Patrii-Mama.
Pentru românii greco-catolici din Londra duminica, 2 decembrie 2012, a fost o întreita sarbatoare: Ziua Nationala a României a fost sarbatorita cu rugaciune si cu un concert de colinde românesti într-o noua locatie de cult românesc.
Concertul de colinde a fost sustinut de Maria-Andrada Brisc si Florin-Constantin Pascu, acestia avându-o drept invitat special pe Simona Bedea Furdui. Cei trei artisti sunt absolventi de conservator si de master la Academia Regala de Muzica din Londra, colegi la scoala de muzica fondata de ei în vestul Londrei, AB Music Dreams. Andrada-Maria Brisc este si organista constanta a Misiunii Române Unite la Londra.
Concertul a fost conceput într-o viziune creativa, îmbinând colindele cu izvorul lor, credinta. În acest fel, Sfânta Liturghie celebrata de parintele Eduard-William Fartan, Rectorul Misiunii Române Unite la Londra, a fost presarata cu vechi colinde românesti, iar ulterior s-au cântat emotionante piese muzicale ce ne aduc aminte de Sfânta Sarbatoare a Craciunului si de Tara.
Noua locatie de cult pentru credinciosii greco-catolici din Londra este biserica „Bunavestire” în cadrul St. Margaret’s Convent, Bethell Avenue – E16 4JU, în Londra. Biserica se afla la aproximativ egala distanta de statiile de metrou West Ham, Plaistow si Canning Town. Din aceasta duminica si pe mai departe toate slujbele comunitatii se vor desfasura în acest locas sfânt.
În cuvântul de învatatura, parintele Eduard-William Fartan a evocat figura aureolata de sfintenie a episcopului Iuliu Hossu si facut o legatura între evanghelia zilei – vindecarea orbului din Ierihon – si împlinirea idealului unitatii nationale. Cel ce sedea neputincios, orb, marginalizat, somat sa taca a simtit momentul de har al trecerii lui Iisus si a fost vindecat de Dumnezeu datorita îndraznelii sale de a striga, de a-si clama un destin mai bun. Tot astfel, poporul transilvan a aflat lumina demnitatii nationale prin îndrazneala de a înalta glas prin tribunii sai, multi dintre ei fii ai Bisericii Unite.
Doamna Vali Staicu, secretara a Ambasadei Române la Londra a reprezentat institutia si a dat citire unui mesaj trimis de Ambasadorul României la Londra, dr. Ion Jinga, pentru acest eveniment. În cuvântul rostit de d-na Staicu s-a evocat lupta poporului român pentru dobândirea idealului unitatii si s-a subliniat aportul fiilor ilustrii ai Bisericii Greco-Catolice la pregatirea momentului istoric 1 Decembrie 1918.
Întreaga atmosfera a fost plina de emotie sincera si de bucurie de a putea trai momente românesti autentice si frumoase la Londra, departe fizic de tara dar, prin acest eveniment, identificati luminos cu ea.