„În data de 21 aprilie am luat parte la Resita la dezvelirea bustului episcopului martir Valeriu Traian Frentiu. Ceremonia s-a desfasurat într-un cadru festiv,dupa o Sfânta Liturghie condusa de Preasfintitul Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, si Preasfintitul Virgil Bercea, episcop de Oradea Mare, împreuna cu vicarii lor generali, protopopi, preoti si credinciosi din ambele eparhii. Ceremonia s-a desfasurat la Resita, acesta fiind orasul de origine al ilustrului ierarh.
Dezvelirea si sfintirea bustului a avut si o încarcatura teologico-biblica, fiindca nu s-a desfasurat într-un mod „tipic”. Vechiul Testament vorbeste de asa numitul ruah sau Suflul (suflarea) Domnului care îi da viata lui Adam si care este prezent într-un mod sistematic pe toata întinderea cartilor vetero-testamentare, fiind „actualizat” în Noul Testament ca Spirit Sfânt. Aceasta suflare a fost prezenta si la Resita, când, pregatindu-se cei doi ierarhi sa dezveleasca si sa sfinteasca bustul, un vânt s-a pornit si a luat pânza ce acoperea imaginea martirului Valeriu Traian Frentiu. Aceasta „întâmplare” ne arata ca mergem dupa planul lui Dumnezeu si ne confirma ca El doreste sa îi facem cunoscuti pe episcopii nostri care si-au dat viata pentru credinta. Anul acesta, supranumit Anul Frentiu de catre Eparhia Greco-Catolica de Oradea, avem o tripla sarbatoare si anume: 100 de ani de la consacrarea lui Valeriu Traian Frentiu ca episcop al Lugojului, 90 de ani de la numirea dânsului în scaunul arhieresc de la Oradea si 60 de ani de la intrarea sa în paradis prin acceptarea si îmbratisarea cununii martiriului în închisoarea comunista de la Sighetul Marmatiei.

Horia N. Bursas