„
„În zile mari si grele se cunosc oamenii cei mari si vrednici
a înfrunta vijelia…” (Iacob Radu)
Momentele comemorative ne aduc în atentie personalitati pe care timpul le poate îndeparta din memorie. Azi, la 27 martie, aducem omagiul nostru unui mare episcop greco-catolic de Oradea, Vasile Erdeli, la 150 de ani de la stingerea sa din viata.
A fost „Unul dintre oamenii providentiali, chemat sa fie parintele, pastorul si povatuitorul poporului sau”, afirma Iacob Radu, fratele episcopului Demetriu Radu, în „Istoria Diecezei Române Unite a Orazii-Mari” (1932).
Episcopul Vasile Erdeli i-a urmat episcopului Samuil Vulcan, marele Arhiereu al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica, întemeietorul liceului din Beius, liceu ce-i poarta numele. Alaturi de toti episcopii care l-au precedat, Vasile Erdeli a dat valori de nesters Bihorului.
S-a nascut în orasul Macau din Ungaria. A studiat gimnaziul si liceul la Timisoara si Oradea, fiind aici elev al „Seminarului Greco-Catolic”, un an Dreptul la „Academia de Drept” din orasul nostru, teologia la „Seminarul latin” tot din Oradea, continuând studiile teologice la Budapesta si Viena. în anul 1820 este sfintit preot. Lucreaza pentru putin timp la Episcopie, apoi este preot la Beius si paroh la Oradea-Olosig. În anul 1835 este numit canonic, iar în anul 1843 este consacrat Episcop la Blaj, de catre Episcopul Ioan Lemeni. Cu aceasta ocazie, noul episcop a vorbit în latina clerului si în româna credinciosilor, dovedind ca era un profund teolog si un talentat orator. Din partea Bihorului a fost a prezent la solemnitate o mare personalitate, Canonicul Ioan Corneli (1762-1848), cel care, dupa moartea lui Samuil Micu Clain, a continuat sa lucreze la redactarea primului nostru dictionar etimologic „Lexiconul de la Buda” (1825).
Numit episcop al Eparhiei de Oradea, îl va avea vicar general pe parintele Ioan Corneli – o alegere exceptionala. Vasile Erdeli a dorit sa aiba în dieceza sa preoti adevarati si culti. În prima sa „Pastorala” le cere acestora sa aprofundeze neîntrerupt teologia, pentru viata spirituala a credinciosilor, pentru cateheza, prin lectura sa-si îmbogateasca cultura generala, sa aiba o viata cinstita si evlavioasa: „Ca ma tem, ca nu cumva, daca voi veni, sa va aflu pre voi cum nu voiesc, si voi sa ma aflati cum nu voiti” (Iacob Radu „Istoria Diecezei Române Unite a Orazii-Mari”, Oradea, 1932, p.111). Le mai cere sa celebreze zilnic Sfânta Liturghie, sa umble numai în reverenda, sa aiba o viata de familie exemplara, iar preotesele sa fie exemplu bun pentru întreaga parohie.
Episcopul Vasile Erdeli a desfasurat o vie si intensa activitate pastorala, a facut foarte multe vizite canonice, a marit numarul parohiilor pe o arie cuprinzatoare, inclusiv Banatul, a zidit si a refacut 50 de biserici. O deosebita preocupare a avut pentru formarea tinerilor. La inima sa era „Seminarul Teologic Greco-Catolic” din Oradea, la care a fost rector un timp, si gimnaziul din Beius pe care l-a ridicat la liceu cu opt clase de studiu pentru „ca acest institut unic national în partile acestea sa poata raspândi razele culturii peste întreaga natiune”. Episcopul va introduce limba româna ca limba de predare în locul latinei. Azi, este Colegiul „Samuil Vulcan”, cunoscut datorita valorii sale. Pentru elevii saraci si sârguinciosi ai „Preparandiei” din Oradea, a acordat burse; dorinta episcopului era sa aiba învatatori buni în toate scolile confesionale din Eparhie. Tot episcopul greco-catolic obtine de la guvernatorul Ungariei, arhiducele Albrecht, înfiintarea Catedrei de Limba si Literatura Româna la Universitatea din Budapesta, numindu-l profesor pe Alexandru Roman, care din 1850 predase limba româna la „Liceul Premonstratens” din Oradea.
Sustine ideile lingvistice ale „Scolii Ardelene”, aceasta fiind produsul Bisericii Greco-Catolice, pentru înlocuirea scrierii chirilice cu litere latine, afirmând ca alfabetul chirilic „a întunecat simtul national si i-au corupt limba, rapindu-i literle strabune”.
Unirea cu Roma de la 1700 o vede ca o binefacere pentru români, nu numai spiritual, ci si cultural, caci „au dobândit românii învatatori în Roma, crescuti si desteptatori si luminatori natiunii, care în întunerecul de greci si de sârbi în tot trupul natiunii române, s-au limpezit ochii românilor si a strabatut vederea lor pâna la Roma […] au început a cunoaste si a simti ca sunt o particica de sânge roman”. Toate acestea îl îndreptatesc sa spuna: „Marit sa fii tu, Blajule! Înaintea natiunii române sfânt e numele tau. Tu esti a doua Roma”. (Op. cit. p.129).
Dupa 19 ani de pastorire, s-a stins într-o zi de martie… Ne-a lasat însa amintirea unui mare ierarh, înzestrat cu multe virtuti de Atotputernicul Dumnezeu: o memorie si o minte agera, clara si prevazatoare, credinta ferma si fidelitate. A iubit Biserica si cultura, lor le-a daruit, pâna la jertfa, viata.
Este înmormântat în cripta Catedralei „Sfântul Nicolae” din Oradea.
