„Duminica, 25 martie, la ora 16, zeci de credinciosi români si maghiari ne-am adunat la capela greco-catolica din localitate pentru a participa împreuna, la cunoscuta devotiune „Calea Crucii”. Dupa rugaciunea începatoare facuta de parintele Gheorghe Seica, protopopul Holodului, ne-am îndreptat spre un mic parculet, unde un grup de tineri, prin imaginile prezentate, ne-au ajutat sa meditam asupra Patimilor Mântuitorului.
Procesiunea „Via Crucis”; lecturile starilor, rugaciunile si cântarile s-au desfasurat alternativ în limbile româna si maghiara. Enoriasilor celor doua parohii catolice din Tinca li s-au alaturat preotii din protopopiatul Holod: pr. Gheorghe Seica – Sâmbata, pr. Mihai Terec – Tinca, pr. Ioan Tatar – Holod, pr. Dorin Repciuc – Rogoz, pr. Alexandru Ioan Chivari – Calea Mare, si credinciosi din alte localitati. De asemenea, au participat si credinciosi baptisti si ortodocsi.
Procesiunea s-a încheiat la biserica romano-catolica, unde parintele paroh László Scheck a tinut o meditatie în limba româna si maghiara, amintindu-ne ca „Isus a fost încoronat cu o coroana de spini, dar pe care noi trebuie sa o înlocuim cu una de flori”.
Deoarece devotiunea „Calea Crucii” a avut loc de Sarbatoarea Buneivestirii, ea s-a desfasurat „sub semnul parfumului maternitatii Preacuratei Fecioare Maria”, dupa cum a spus parintele protopop Gheorghe Seica. În acest fel ziua de duminica, 25 martie, din punct de vedere spiritual, a cuprins întregul plan de mântuire a Domnului, de la întrupare si pâna la învierea Sa.
În încheiere, parintele Mihai Terec, parohul greco-catolic a multumit participantilor adresându-le invitatia continuarii în comun a cât mai multor devotiuni si activitati crestine pentru ca îndemnul lui Isus sa poata fi îndeplinit: „ca toti sa fie una”.
Calea Crucii la Tinca,
