„Motto: „Rareori am vazut un om de un merit asa de mare împodobit cu atâta modestie.” Nicolae Iorga
Format la Roma, dupa afirmatia lui N. Iorga, Augustin Bunea „era netagaduita faima a Blajului.”
Distins prin întreaga sa tinuta, coplesea prin întinsele orizonturi ale culturii. Avea legile morale înscrise în inima lui de preot si constiinta valorii comunitatii care l-a format, Biserica Catolica, în care a crezut, pe care marturisit-o si pentru care a trait.
Ca toti preotii Blajului si ca multi intelectuali formati în scolile confesionale din Blaj, „fântâni ale darurilor”, a cunoscut numai viata cumpatata, cinstita si munca ostenitoare de apostol al culturii, de fauritor al culturii românesti, sortit însa, ca Blajul însusi, sa ramâna „în lumina trista a nerecunostintii.” Preotul Augustin Bunea este reprezentantul „unei noi generatii de istorici atasati Bisericii Greco-Catolice”, un continuator al Scolii Ardelene.
S-a nascut la 4 august 1857 în comuna Vad din Tara Fagarasului, fiu al preotului greco-catoic din localitate, Arsenie Bunea, si al Veronicai Bunea. Urmeaza primii ani de studii la Scoala Confesionala din Vad, apoi la Ohaba, iar gimnaziul si liceul la Brasov si Blaj. La terminarea liceului este trimis la Roma, unde va studia teologia si filozofia la Colegiul „De Propaganda Fide” (1877-1882). Aici a avut profesori celebri, precum: Francesco Satolli, Ubaldo Ubaldi, Antonio Agliardi , Galimberti si altii. Tot aici îsi va lua si doctoratul si va fi hirotonit preot. Întors la Blaj, va lucra la Cancelaria Mitropolitana, ajungând secretar mitropolitan, canonic, profesor si rector la Academia Teologica, unde va preda Teologia dogmatica (1886-1888).
În tot acest timp va publica lucrari teologice si istorice la nivelul studiilor universale. Îi este în atentie istoria Transilvaniei, mai ales istoria Bisericii. Cerceteaza si scrie apelând la izvoare inedite, fiind un foarte bun cunoscator al limbii latine, dar si al mai multor limbi moderne. Din opera sa amintim câteva titluri: „Mitropolitul Dr. Ioan Vancea de Buteasa. Schita biografica”, Blaj, 1890; „Institutele din Blaj”, Blaj, 1892; ,,Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein”, Blaj, 1900; „Istorie scurta a Bisericii Române Unite cu Roma”; „Amintirea lui Timotei Cipariu”; „Episcopii Petru Pavel Aron si Dionisie Novacovici”, Blaj, 1902.
Cu unele din lucrarile istorice va candida la „Premiile” Academiei Române. A fost în competitia pentru Premiul statului Heliade Radulescu (1901) si Premiul Adamachi (1902), dar nu a avut sansa premierii. Se stie ca „înlaturarea sa de pe lista premiantilor nu poate fi straina de partizanatul confesional afisat” (Corina Teodor „Augustin Bunea în atentia Academiei Române”, în Episcopia Româna Unita cu Roma, Greco-Catolica, Oradea, Asociatia,, Episcop Vasile Aftenie”, „Scoala Ardeleana” II, Ed. „Episcop Vasile Aftenie”, Oradea, 2007, p.182). I se recunosteau însa calitatile unui istoric profesionist. Cuvinte elogioase despre opera „Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein” rostit ardeleanul Vincentiu Babes: „un prea frumos studiu istoric al unei foarte însemnate epoce din luptele cele grele ale românilor”, si au fost formulate si în raportul lui Grigore Tocilescu, secretar al „Comisieiunii premiilor”:
„Cartea respectabilului canonic Bunea este din acelea cari o data luate în mâna, trebuie citite de la început si pâna la sfârsit; trebuie citite si studiate de toti românii cu grija si interes, cu inima palpitanta si sufletul însângerat, caci lungi si fara de sfârsit mai sunt suferintele neamului românesc de-a lungul veacurilor” ( Op.cit, p182). Aceleasi aprecieri elogioase sunt si referitor la opera „Episcopii Petru Pavel Aron si Dionisie Novacovici”.
În martie 1901 Augustin Bunea a fost ales membru corespondent al Academiei, „[…] ca o afirmare a înaltei aprecieri ce facuse despre talentul si calitatile stiintifice ale sale”, iar în luna mai 1909 este ales membru plin al Academiei Române. Timpul un i-a permis sa-si rosteasca nici discursul de receptie, pentru ca, în noiembrie a aceluiasi an, s-a stins din viata.
Augustin Bunea a fost unul dintre cei mai mari oratori ai timpului, dar si din istoria elocintei românesti, al carui cuvânt se impunea prin sinceritatea din gând si simtire, cuvânt rostit cu luciditate si putere de convingere.
A fost si un remarcabil gazetar, nu numai prin numeroasele sale colaborari la revistele „Tribuna”, „Transilvania” si „Gazeta Transilvaniei”, dar si prin întemeierea, la Blaj, a gazetelor: „Foaia bisericeasca si scolastica” (1887) si „Unirea” (1891).
Publicistica lui Augustin Bunea – articole literare, politice si istorice – este a unui om cu talent si stapân pe rigoarea argumentatiei. În scrisul sau se regasesc deopotriva gazetarul si oratorul; este o publicistica de mare actualitate si cu o diversitate de teme. Erau de importanta majora în trecut si sunt si azi paginile destinate învatamântului si Bisericii. Se stia, o afirmase si N.Iorga, ca „Blajul coprindea înca cel mai bun seminar românesc” ( Facultate de Teologie de patru ani) fiind si scoala a „moralistilor”. „Fântânile darurilor” ( scolile greco-catolice) erau scoli de formare a caracterelor, pentru ca nobleteu unui popor se poate atinge doar prin oameni de caracter.
Augustin Bunea ofera cititorilor sai posibilitatea de a privi si a întelege frumusetea Bisericii lui Hristos. La 200 de ani de la Unirea celei mai mari parti a românilor din Transilvania cu Biserica Romei, a scris articolul, un adevarat poem în proza, „Sfânta Unire”, publicat în „Unirea”, nr.38/1900. „Nimeni n-a scris mai frumos, mai poetic despre acest eveniment din istoria Bisericii Românesti” afirma I. Buzasi.
Cu emotie si recunostinta este evocat momentul Unirii: „Într-o adunare grandioasa, cum de veacuri nu se mai pomenise între români, si ridicându-si cu totii ochii spre cer, primira inspiratiunea dumnezeiasca, ca mântuirea sufletelor nu si-o pot asigura, decât în Biserica universala a Romei, ca legea, limba, datinile si obiceiurile strabune, care constituiau fiinta neamului, nu si le pot pastra mai departe, decât în legatura cu leaganul originii noastre latine…” (Dr.Augustin Bunea, „Articole”, Editie îngrijita de Ion Buzasi si Ion Moldovan, Prefata de Ion Buzasi, Ed.Buna-Vestire, Blaj, 2009, p.47).
Augustin Bunea pune în evidenta binefacerile Unirii cu Roma: deschiderea spre marile centre de spiritualitate si cultura ale Apusului, mai ales Roma si Viena, deschiderea Scolilor din Blaj, existenta Scolii Ardelene, pleiada de „apostoli luminati” care au trezit constiinta latinitatii noastre, Samuil Micu, Gh. Sincai, P. Maior si I. Budai Deleanu, scrierea cu litere latine, crearea bazelor culturii române moderne, aparitia unor „Arhipastori mândri si neînfricati, iubitori de credinta si de neam” în locul celor „plecati pâna la dejosire…”.
Elogiul la adresa Episcopilor greco-catolici este mai amplu: ,,Se coboara din stralucirea tronului arhieresc, mor în mizerie cumplita si exil amar mai bucuros, decât sa-si tradeze legea si neamul, dureaza monumente nepieritoare de cultura si religiositate, traiesc viata de pustnici «cu legume si ulei», pentru ca sa poata hrani la scoala pe fiii poporului «cu pâine si fiertura» […], strabat pâna în cele mai inaccesibile locasuri ale credinciosilor spre a le predica Evanghelia lui Hristos, si mor lasând un nume, care din veac în veac se rostesc de un popor întreg cu pietate si recunostinta” (Op.cit., p.49).
La distanta de 100 de ani de la stingerea din viata (30 noiembrie 1909), admiratia pentru preotul si omul de cultura Augustin Bunea, continua. Ca si toti oamenii mari ai Blajului, uimeste si azi prin eruditie, seriozitate si tinuta morala ireprosabila.
A fost prieten apropiat al lui N. Iorga si s-a bucurat de încrederea si pretuirea acestuia, recunoscuta si afirmata prin cuvinte nemuritoare: „Augustin Bunea a fost o glorie a culturii românesti de dincolo. Istoric desavârsit, care a pus bazele studiilor critice privitoare la istoria românilor din Ardeal, orator fara pereche, scriitor dintre aceia cu care românii de dincolo îsi fac cinste…”.