„În data de 26 feb 2009, la Liceul Greco-Catolic, s-a desfasurat proiectul "Parada Martisoarelor", în cadrul caruia elevi din clasele I – XII au confectionat si oferit spre vânzare martisoare ecologice. Fondurile strânse în urma vânzarii vor fi folosite pentru a finanta revista si site-ul oficial al scolii.
Începând cu ora noua dimineata, copiii de la Liceul Greco-Catolic s-au adunat în sala festiva pentru a-si prezenta expozitia inedita formata din podoabe confectionate din materiale ecologice. "Prin aceasta actiune am vrut sa dezvoltam creativitatea tuturor elevilor nostri si totodata sa îi învatam sa pretuiasca mediul înconjurator. Activitatea le-a prins foarte bine si i-a învatat sa lucreze în echipa, bineînteles sub îndrumarea cadrelor didactice din liceu", a declarat Andrei Cristea, directorul institutiei. În fiecare pauza dintre ore, începând de la noua si pâna la 13, elevii si-au prezentat operele parintilor, iar cinci dintre ei au fost mereu prezenti la standuri pentru a vinde podoabele primei zile de primavara contra sumei simbolice de un leu. Învataceii au fost foarte entuziasmati de acest program si chiar daca au strecurat printre exponate martisoare create din alte materiale decât plante, cartoane sau sticla evenimentul nu si-a pierdut nimic din importanta. Toate fondurile strânse în urma vânzarii de martisoare vor ajuta la finantarea publicatiei liceului si al site-ului de internet al institutiei.
Parada martisoarelor la Liceul Greco-Catolic,
