În vara aceasta, tinerii orionini din întreaga lume s-au reunit într-un pelerinaj de suflet, prilejuit de Jubileul Tinerilor, un eveniment special organizat în contextul Anului Sfânt 2025. Împreună, au pornit „pe urmele lui Don Orione”: tineri din Iași și Oradea, însoțiți de doi preoți orionini, au trăit experiențe de neuitat la Tortona, locul de început al carismei orionine, și apoi la Roma, centrul universal al Bisericii Catolice.
Prima etapă a pelerinajului a fost Tortona, orașul italian în care Sfântul Alois Orione și-a început misiunea și a pus temelia operelor sale de caritate. Aici, tinerii au avut ocazia să pășească în locurile care au modelat spiritualitatea orionină: Sanctuarul Sfintei Fecioare Maria a Pazei, mormântul Sfântului Alois Orione, casa natală, dar și primele oratorii și opere sociale întemeiate de el.
Timpul petrecut la Tortona a fost unul de descoperire și reconectare: împreună cu 90 de tineri orionini din întreaga lume, participanții au redescoperit istoria, rădăcinile carismei orionine, dar mai ales chemarea personală la sfințenie și slujire. În rugăciune, cateheză și împărtășire fraternă, tinerii au înțeles mai profund deviza sfântului: „Doar iubirea va salva lumea.”
Atmosfera de familie, prezența fraților și surorilor orionine, precum și mărturiile celor care trăiesc zilnic această carismă au transformat Tortona într-un adevărat laborator de credință și iubire activă. Fiecare pas pe urmele lui Don Orione a fost o invitație la angajament, curaj și încredere în Providența divină.
Roma – Patru bazilici și întâlnirea cu Papa Leon al XIV-lea
Pelerinajul a continuat la Roma, unde tinerii au fost invitați să parcurgă itinerarul jubiliar, vizitând cele patru mari bazilici papale: San Pietro, San Giovanni in Laterano, Santa Maria Maggiore și San Paolo Fuori le Mura. Fiecare oprire a fost un prilej de rugăciune, reflecție și întâlnire cu bogăția spirituală a Bisericii.
Punctul culminant al pelerinajului a fost celebrarea euharistică de la Tor Vergata, unde tinerii au avut ocazia de a participa la Sfânta Liturghie prezidată de Papa Leon al XIV-lea. Mai bine de un milion de tineri au fost uniți într-o singură credință, au cântat, s-au rugat și au trăit intens bucuria apartenenței la Biserica vie a lui Cristos.
Un dar românesc pentru Sfântul Părinte
Printre momentele memorabile s-a numărat participarea tinerei Gabor Denisa, originară din Fărcășeni, județul Iași, care a avut onoarea de a-i înmâna Papei Leon ciboriul cu ostii în timpul oferirii darurilor. Acest gest a simbolizat nu doar implicarea activă a tinerilor în viața Bisericii, ci și prezența vie și luminoasă a României în inima creștinătății.
Denisa a fost aleasă pentru acest gest datorită angajamentului ei în viața parohială și a mărturiei sale de credință. Prezența ei acolo a fost o binecuvântare nu doar pentru comunitatea din Fărcășeni, ci și pentru toți românii prezenți la eveniment!
Pr. Gabriel Ciubotariu











