În seara zilei de 16 aprilie, Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit, la Nunțiatura Apostolică, cu un grup de doisprezece reprezentanți ai unor comunități islamice din Camerun, în contextul vizitei sale apostolice în această țară. Întâlnirea a fost anunțată de Sala de Presă a Sfântului Scaun prin canalul său oficial de comunicare.

Reprezentanții musulmani, dintre care unii fuseseră primiți de Pontif la Roma în luna decembrie a anului trecut, sunt implicați, alături de Biserica Catolică, în proiecte comune de cooperare și justiție socială, menite să sprijine categoriile cele mai vulnerabile ale populației.

În cadrul întâlnirii, Sfântul Părinte i-a salutat personal pe fiecare dintre participanți și a ascultat cuvintele de bun-venit și de recunoștință adresate de aceștia, în special pentru colaborarea cu Biserica, pentru vizita sa în Camerun și pentru mesajele privind dialogul și pacea, rostite în cursul zilei la Bamenda.

Papa Leon al XIV-lea și-a exprimat bucuria pentru această întâlnire fraternă și recunoștința pentru primirea călduroasă de care s-a bucurat din partea întregii populații a Camerunului – creștini, catolici și necatolici, musulmani și adepți ai religiilor tradiționale –, subliniind caracterul comun și împărtășit al acestui moment.

Referindu-se la provocările dialogului interreligios, Pontiful a evocat tensiunile și diviziunile care pot apărea între diferite credințe, subliniind responsabilitatea comună de a promova o cultură autentică a păcii. „Suntem chemați să comunicăm dorința tuturor de a găsi pacea – nu o pace a indiferenței și nici una care anulează bogăția diferențelor, ci o pace care se naște din recunoașterea faptului că suntem frați și surori, creați de același Dumnezeu și chemați să respectăm demnitatea fiecărei persoane”, a afirmat Sfântul Părinte.

În încheiere, Papa a încurajat continuarea acestui parcurs comun, invitându-i pe cei prezenți să devină, la rândul lor, vestitori ai fraternității și ai păcii, pentru binele întregii societăți cameruneze.

Biroul de Presă EGCO