„Nu voi uita niciodată Blajul!”: i-a spus Papa Francisc Preasfințitului Virgil Bercea al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, pe 22 noiembrie a.c., la finalul audienței generale din Piața „Sfântul Petru” din Vatican. PS l-a salutat personal pe Sfântul Părinte, dăruindu-i o icoană bizantină cu „Sf. Fecioară Maria și Pruncul Isus”, realizată de sora Andreea Avram, de la Congregația „Preasfântă inimă a lui Isus” din Zalău. Spontan și umil, ca de fiecare dată, Succesorul lui Petru l-a primit cordial pe episcopul greco-catolic de Oradea, sărutând engolpionul bizantin al episcopului.
Potrivit Vatican News, în cadrul audienței generale, Papa Francisc a ținut o reflecție inspirată din exortația apostolică „Evangelii gaudium”, care în această lună împlinește 10 ani de la publicare, fiind a doua cateheză din ciclul de trei dedicat pasiunii pentru evanghelizare și zelului apostolic al celui credincios. Prima s-a referit la vestirea creștină care este bucurie, iar aceasta se referă la vestirea Evangheliei în lumea actuală.
„Toată lumea are dreptul să primească Evanghelia. Creștinii au datoria de a o proclama fără a exclude pe nimeni; nu ca o impunere, ca o nouă obligație, ci ca o împărtășire a bucuriei, ca indicarea unui orizont frumos. Biserica nu crește prin prozelitism, ci prin «atracție»”: a subliniat Succesorul lui Petru. Redăm în cele ce urmează textul audienței generale, tradus de doamna Anca Mărtinaș, de la redacția în limba română a Vatican News:
«Papa Francisc s-a oprit asupra „puterii umanizatoare” avută de Evanghelie, definind-o „o împlinire a vieții” destinată fiecărui bărbat și fiecărei femei, deoarece Cristos s-a născut, a murit și a înviat pentru toți.
Pontiful ne-a îndemnat să ne amintim că, „atunci când Dumnezeu alege pe cineva, o face pentru a-i iubi pe toți”, spunând că avem nevoie de îndrăzneala generoasă a acestui impuls universal.
De asemenea, Sfântul Părinte a atras atenția asupra tentației de a identifica creștinismul cu o cultură, cu o etnie, cu un sistem, explicând că, în acest fel, acesta își pierde natura sa cu adevărat catolică, adică trăsătura sa specifică universală, și devine introvertit, sfârșește prin a se plia pe schemele lumii și se pretează să devină un element de divizare, de dușmănie, contrazicând Evanghelia pe care o proclamă.
Papa Francisc ne-a cerut ca proclamarea noastră, ca slujirea noastră să fie pentru toți, altfel vestirea ar fi incompletă. El ne-a îndemnat ca – atunci când vedem oameni care locuiesc alături de noi și care poate nu au credință – să ne gândim la ei ca la niște destinatari ai aceleiași vestiri a frumuseții și bucuriei care ne-a schimbat viața. Ei sunt destinatarii aceleiași bucurii ca și a noastră! Isus nu vrea ca noi să fim exclusiviști, ci primitori și incluzivi, „pentru că Evanghelia nu este doar pentru mine, ci pentru toată lumea”.
Pontiful ne-a îndemnat să ne punem în slujba destinației universale a Evangheliei, aceasta fiind destinată tuturor. De asemenea, ne-a îndemnat „să ne distingem prin capacitatea de a ieși din noi înșine”, deoarece „o vestire, pentru a fi o vestire adevărată, trebuie să iasă din propriul egoism”. Creștinii – a evidențiat papa Francisc – sunt deschiși, expansivi, au capacitatea de a ieși di ei înșiși, adăugând că această trăsătură de caracter „vine de la Isus, care a făcut din prezența sa în lume un parcurs continuu”, o destinație pentru toți.» (Vatican News – A. Mărtinaș)
Biroul de Presă EGCO
Foto: Eugen Ivuț