Vizita Papei Leon al XIV-lea la Metz, oraș de frontieră aflat aproape de Luxemburg, Belgia și Germania, readuce în atenție una dintre figurile emblematice ale construcției europene: Venerabilul Robert Schuman, unul dintre părinții fondatori ai Europei unite și un om pentru care politica nu putea fi despărțită de slujirea binelui comun.

Ultima zi a călătoriei apostolice a Sfântului Părinte în Franța, desfășurată în perioada 25–28 septembrie 2026, conduce spre un loc încărcat de semnificație pentru istoria Europei. Metz este orașul în care Robert Schuman și-a trăit o parte importantă a vieții și unde memoria sa continuă să fie păstrată inclusiv prin Institutul „Saint-Benoît”, organism al Diecezei de Metz implicat în promovarea cauzei sale de beatificare.

Într-un interviu realizat de Vatican News înaintea sosirii Papei Leon al XIV-lea la Metz, doi membri ai Institutului „Saint-Benoît” au vorbit despre actualitatea moștenirii spirituale și politice a lui Robert Schuman. Jean Pirnay, franciscan secular și membru al Institutului, a evidențiat legătura dintre credința lui Schuman și modul său de a sluji pacea și demnitatea persoanei, în timp ce Emmanuel Crampon, secretarul general al Institutului „Saint-Benoît”, a pus accent pe capacitatea omului politic de a construi reconcilierea prin dialog, responsabilitate și acțiuni concrete.

„Este o vizită de la un Robert la un alt Robert”, spune Jean Pirnay, referindu-se la numele de botez al Papei Leon al XIV-lea, Robert Francis Prevost, și la Robert Schuman. Dincolo însă de această coincidență, Pirnay vede puncte profunde de întâlnire: „respectul pentru fiecare ființă umană, dorința de a-i conduce pe oameni spre Cristos fără a-i constrânge, smerenia și atenția față de cei săraci”.

Într-o Europă încă devastată de cel de-Al Doilea Război Mondial, Robert Schuman a îndrăznit să creadă că pacea nu este doar un ideal, ci poate deveni un proiect concret. În 1950, pe când era ministru de Externe al Franței, a prezentat ceea ce avea să rămână în istorie drept Declarația Schuman, propunând punerea în comun a producției de cărbune și oțel a unor state europene. Ideea era simplă și, în același timp, revoluționară: industriile care puteau alimenta războiul urmau să devină instrumente ale cooperării.

Franța, Germania de Vest, Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg au răspuns acestei chemări, iar Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului avea să constituie unul dintre pașii fundamentali spre Europa unită de astăzi.

În spatele omului politic se afla însă un creștin profund, format de doctrina socială a Bisericii și convins că demnitatea persoanei, solidaritatea, subsidiaritatea și binele comun nu sunt simple concepte, ci repere care trebuie transpuse în viața concretă.

„Schuman nu era un om al cuvintelor, ci un om al faptelor, al deciziilor, al micilor pași puși în aplicare pentru a merge înainte”, spune Emmanuel Crampon, secretarul general al Institutului „Saint-Benoît”. „Cu Schuman vedem creștini care acționează și construiesc căi noi, inovatoare, pentru pace.”

Poate tocmai propria sa biografie l-a învățat să privească dincolo de granițe. Născut în 1886, în Luxemburg, într-o familie catolică, cu un tată originar din Lorena, Robert Schuman a crescut între mai multe identități culturale și naționale. A studiat în Luxemburg, Germania și Franța, iar după Primul Război Mondial s-a stabilit la Metz.

„Este un om al frontierelor”, spune Emmanuel Crampon. „Încă din tinerețe a experimentat ce înseamnă să împărtășești culturi diferite.” Tocmai această experiență l-a făcut capabil să creadă că identitățile nu trebuie să se excludă și că diferențele pot deveni un spațiu al întâlnirii.

În volumul său Pentru Europa, publicat în 1960, Schuman afirma că „a sluji umanitatea este o datorie la fel ca aceea pe care ne-o impune fidelitatea față de națiune”.

Pentru Jean Pirnay, această viziune avea rădăcini profund evanghelice. Schuman privea națiunile și granițele „din perspectiva Împărăției lui Dumnezeu”, în care existența și funcționarea lor trebuie să fie puse în slujba unor principii precum iubirea aproapelui și respectarea demnității fiecărei persoane.

Formarea sa creștină a avut un rol decisiv. În anii de studiu s-a implicat în activitățile Bisericii destinate tinerilor, a făcut parte din asociația studențească catolică „Unitas”, a aprofundat doctrina socială a Bisericii, îndeosebi enciclica Rerum Novarum a Papei Leon al XIII-lea, precum și gândirea Sfântului Toma de Aquino.

„A înțeles că credința nu este numai intelectuală și nici ceva care rămâne doar în inimă. Ea este și o doctrină socială care are un impact asupra vieții politice și sociale”, explică Pirnay. „Binele comun, respectul pentru fiecare persoană, demnitatea infinită a fiecărei ființe umane, solidaritatea și subsidiaritatea – toate acestea sunt lucruri pe care le-a învățat și apoi le-a aplicat de-a lungul întregii sale cariere.”

Aceleași principii se regăseau și în felul în care Robert Schuman aborda diferențele de opinie. Era atent să îi asculte chiar și pe cei cu care nu era de acord, într-o Europă în care rănile războiului erau încă deschise. Căuta punctele de adevăr din poziția celuilalt și încerca să construiască un teren comun. Pentru el, spune Crampon, „caritatea politică, slujirea binelui comun, era adevărata sa misiune”.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Schuman a fost arestat de Gestapo, apoi a reușit să fugă și a petrecut o parte a războiului ascuns, inclusiv în mănăstiri. După război, a revenit în viața publică franceză, ocupând importante funcții de stat: prim-ministru, ministru de Finanțe și ministru de Externe. Ulterior a devenit primul președinte al Adunării Parlamentare Europene, precursoarea actualului Parlament European. Dar funcțiile nu au schimbat ritmul discret al vieții sale spirituale.

„Cred că Robert Schuman este un exemplu extraordinar pentru modul în care un creștin se poate implica în lume”, subliniază Emmanuel Crampon. „Nu considera politica incompatibilă cu viața și credința sa creștină. Continua să meargă zilnic la Liturghie, atunci când era posibil, și încerca să trăiască iubirea în viața de fiecare zi, inclusiv față de cei care nu îi împărtășeau ideile sau credința.”

Și adaugă una dintre caracterizările poate cele mai sugestive ale omului Schuman: „Era blând, dar nu slab.”

Pentru Robert Schuman, credința nu avea nevoie să fie afișată pentru a deveni vizibilă în viața publică. „Voia să-i conducă pe oameni spre Isus, dar nu vorbea neapărat despre Isus”, explică Jean Pirnay. „Știa ce înseamnă să trăiești Evanghelia în politică. Pentru el era limpede ce înseamnă binele comun.”

Prezența Papei Leon al XIV-lea la Metz pune astfel în lumină nu doar memoria unuia dintre fondatorii construcției europene, ci și întrebarea asupra rădăcinilor Europei și asupra modului în care acestea pot continua să inspire pacea și unitatea într-un timp marcat din nou de conflicte și diviziuni.

„Această vizită este foarte importantă pentru cauza păcii construite prin mijloace politice, pentru că sperăm că pacea începe în inimile fiecăruia dintre noi”, spune Jean Pirnay. „Ea onorează profund eforturile lui Robert Schuman de a construi pacea între persoane și între națiuni.”

Moștenirea lui Schuman poate fi rezumată, potrivit lui Emmanuel Crampon, prin trei atitudini: „smerenie, dialog și spirit de slujire”. Imediat după unul dintre cele mai sângeroase războaie ale istoriei, Schuman a îndrăznit să vorbească despre prietenia dintre Franța și Germania, oferindu-ne o lecție extrem de importantă: aceea de a nu ne pierde speranța chiar și atunci când reconcilierea pare imposibilă.

„A continuat să se roage, a continuat să construiască prietenii cu toți și a continuat să spere în umanitate”, spune Jean Pirnay. „A avut forța și creativitatea de a-și imagina noi forme de societate. (…)A continuat să creadă că Europa putea fi construită pe prietenia dintre Franța și Germania, imediat după război. Vă puteți imagina? Și totuși a continuat să spere în această viziune.”

Iar concluzia sa pare să depășească timpul lui Robert Schuman și să ajungă până la Europa de astăzi: „Aceasta este ceea ce trebuie să învățăm de la el: să nu ne descurajăm niciodată!”

Isabella H. de Carvalho (Vatican News) – Mihaela Caba (Biroul de Presă EGCO)

© Vatican Media