În perioada 13–18 septembrie 2026 s-a desfășurat la Incheon–Seul, în Coreea de Sud, cea de-a Doua Întâlnire de Pregătire pentru ZMT 2027. Aceasta s-a realizat în format fizic, după ce, în această primăvară, la 5 martie 2026, în format online, a avut loc Prima Întâlnire de Pregătire, cu scopul de a oferi diverse informații și detalii. La eveniment au participat peste 250 de persoane din peste 100 de țări, între care s-au aflat și trei români, reprezentând două delegații: Oficiul Național pentru Pastorația Tineretului (pr. Marian Blaj și dra. Carla Munteanu) și Clubul Sportiv Român (dl. Claudiu Roznovszky).

În aceste zile au fost oferite informații despre elementele esențiale ale evenimentului mondial și au fost vizitate principalele locații în care se vor desfășura activitățile centrale. Organizatorii, Comitetul Local de Organizare și Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață, au facilitat, de asemenea, momente de comuniune spirituală și fraternă între oaspeți și gazde, în vederea unui schimb de experiență istoric și cultural.

Prima zi a debutat cu Ceremonia de Deschidere, la care au luat cuvântul Arhiepiscopul de Seul, Peter Soon-Taick Chung, care i-a salutat pe toți cei prezenți și le-a dorit tuturor pelerinilor care vor veni la ZMT să se bucure „nu doar de un eveniment mare, ci de întâlnirea cu aproapele”. Apoi, cardinalul Kevin Farrell, Prefect al Dicasterului menționat mai sus, a reamintit motivele multiple pentru care Papa Francisc a dorit ca ZMT din 2027 să se desfășoare în Coreea de Sud: celebrarea celor 1.800 de ani de viață creștină în Coreea de Sud, comemorarea martirilor coreeni și actualitatea trăirii valorilor evanghelice într-o Biserică creștină minoritară. Evident, nu a lipsit nici salutul Papei Leon al XIV-lea, care ne-a asigurat de rugăciunea și unitatea sa.

Ziua a continuat cu prima sesiune de lucru, în cadrul căreia a fost prezentat succint parcursul de 40 de ani al ZMT, acordându-se o atenție deosebită edițiilor din Panama 2019 și Lisabona 2023. Foștii organizatori au împărtășit provocările întâlnite în timpul pregătirilor, dar și aspectele pozitive, cum ar fi dăruirea voluntarilor, particularitățile și efectele fiecărui ZMT, implicarea tinerilor în organizare și ascultarea ideilor lor, precum și organizarea unui ZMT la nivel diecezan pentru cei care nu pot participa etc.

După Sfânta Liturghie, prezidată de cardinalul Farrell, au urmat alte două sesiuni. În a doua sesiune s-a vorbit despre semnificația ZMT Seul – cuvintele-cheie fiind întâlnire, grijă pastorală, pelerinaj și misiune –, precum și despre motivul alegerii versetului biblic temă: „Aveți curaj! Eu am învins lumea.” (In 16,33). Reprezentanții Sfântului Scaun au motivat alegerea prin dorința ca tinerii să aibă curajul să-l mărturisească pe Dumnezeu nu doar la ZMT, ci și la întoarcerea acasă.

A treia sesiune a adus în discuție elemente practice în vederea organizării pelerinilor: înscrierile (care se vor deschide la începutul lunii noiembrie), pachetele pelerinului (care trebuie să fie aceleași pentru întregul grup), modalitățile de înregistrare (care se vor realiza doar de către liderul grupului), participarea minorilor (cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, împliniți până la 31 decembrie 2008), politica de tutelă pentru minori și persoane vulnerabile, implicarea voluntarilor și fondul de solidaritate. Ziua s-a încheiat cu un program artistic și cultural, care a cuprins mai multe tipuri de dansuri specifice istoriei și modernității locale.

A doua zi a continuat cu alte patru sesiuni de lucru. Toate acestea au inclus subiecte precum: prezentarea detaliată a utilizării aplicației pelerinului (disponibilă în curând), informații despre cele 14 dieceze care îi vor pregăti pe pelerini pentru ZMT în perioada 29 iulie–2 august 2026, precum și prezentarea principalelor locații destinate activităților comune și întâlnirii cu Papa Leon al XIV-lea. Pe lângă aceste teme de interes, au mai fost abordate și alte aspecte, precum Festivalul Tinerilor (desfășurat în 11 zone din capitală), Târgul vocațional (conținut și costuri), mobilitatea în Seul, procesul de check-in etc. Bineînțeles, nu a lipsit Sfânta Liturghie, celebrată în limba spaniolă de cardinalul Américo Manuel Alves-Aguiar. Seara s-a încheiat într-o atmosferă de diversitate încurajatoare, creată de promotorii aflați în spatele standurilor de prezentare ale diecezelor coreene.

Între sesiunile de lucru din prima și a doua zi au fost facilitate discuții în grupuri mici, iar printre întrebările dezbătute s-au numărat: modalitățile de pregătire din fiecare Oficiu Pastoral și din cadrul Mișcărilor naționale și internaționale, asemănările și deosebirile dintre Biserica din Coreea și Bisericile din țările participante, precum și speranțele cu privire la efectele ZMT asupra fiecărui pelerin.

Ziua a treia s-a desfășurat în Seul. Delegațiile au vizitat locațiile din zona centrală a orașului, în unele dintre acestea urmând să se desfășoare principalele evenimente (Deschiderea evenimentului, întâlnirea cu Papa Leon al XIV-lea și Calea Crucii): Parcul Central, Stadionul Cupei Mondiale, Bazilica ce găzduiește relicvele sfinților misionari coreeni etc. Nu a putut lipsi din programul zilei vizita la Catedrala „Myeong-dong”, unde s-a celebrat Sfânta Liturghie prezidată de Arhiepiscopul de Seul. Ziua s-a încheiat cu un timp oferit pentru vizitarea orașului pe cont propriu, o oportunitate pentru oaspeți de a observa zona modernă a orașului și fervoarea creată de turiștii veniți din lumea întreagă.

Ziua de 17 septembrie 2026 a fost dedicată concluziilor evenimentului. Episcopul auxiliar de Seul, Paul Kyung Sang Lee, a prezidat Liturghia de încheiere, mulțumind tuturor delegațiilor pentru prezență și dorindu-le să se reîntoarcă la Seul cu cât mai mulți tineri. Partea a doua a zilei, în așteptarea momentului îmbarcării pentru întoarcerea spre România, a oferit delegației noastre oportunitatea de a se reîntoarce în Seul pentru câteva ore. În acest timp, membrii delegației au vizitat orașul, descoperind unul dintre cele cinci palate regale, în care au putut experimenta istoria și arhitectura coreeană. Totodată, au întâlnit și partea modernă a orașului, constituită din numeroși zgârie-nori, mall-uri și alte spații exterioare de relaxare pentru turiști și localnici.

Această experiență nu a fost doar despre a primi și a vedea lucruri noi, ci și despre a dărui. Reprezentanții din România au avut șansa să împărtășească realitățile tinerilor din România și să construiască noi legături cu alți tineri și cu membrii forurilor decizionale ale ZMT, precum și ai altor structuri din Vatican.

Despre toate aceste lucruri se va vorbi mai pe larg la Întâlnirea Oficiului pentru Pastorația Tineretului din cadrul Conferinței Episcopale Române, care va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 5–7 octombrie 2026. Toate detaliile despre modul în care pot participa tinerii și lucrătorii pastorali, ca pelerini sau voluntari, la ZMT Seul 2027 vor fi anunțate în perioada următoare acestei întâlniri.

Până atunci, sunteți invitați să urmăriți toate materialele realizate deja sau care vor fi realizate în continuare pe paginile media ale Oficiului sau ale ZMT Seul:

Facebook: Oficiul Național pentru Pastorația Tineretului din cadrul C.E.R.,

Instagram: tineri.catolici.romania,

Site: www.wydseoul.org,

Instagram: wydseoul2027.en

Facebook: www.facebook.com/worldyouthday

O.N.P.T.

Sursa: www.bisericacatolica.ro