Interviul Papei Francisc acordat ediţiei spaniole a revistei „Il mio Papa”

Sunt temele din noua enciclică Fratelli tutti în interviul acordat de Papa Francisc lui Carmen Magallón, director al ediţiei spaniole a revistei „Il mio Papa”.

Pandemia schimbă lumea şi ne-a pus în criză, a afirmat Papa Francisc în timpul colocviului. Însă amintind că „dintr-o criză nu ieşim la fel. Ori ieşim mai buni ori ieşim mai răi. Şi modul în care ieşim din ea depinde de deciziile pe care le luăm în timpul crizei”.

În realitate papa a răsturnat problema punând o întrebare decisivă întregii omeniri: care va fi stilul de viaţă pe care-l vom lăsa generaţiei viitoare? Mergând la esenţial, pentru Papa Francisc este vorba de a înceta să ne gândim la noi înşine, sau la prezentul propriu, pentru că, în schimb, este timpul de a ridica privirea spre viitor, în perspectiva unei omeniri care vrea să rămână în timp ca parte a creaţiei. Iată cuvintele sale: „Trebuie să avem grijă de viitor, să pregătim pământul pentru ca alţii să-l lucreze. Şi aceasta este cultura pe care trebuie să le elaborăm în pandemie, conform marelui principiu că dintr-o criză nu ieşim la fel. Ieşim din ea mai buni sau mai răi; însă niciodată la fel”.

Cum trebuie înfruntat doliul?

La întrebarea despre modul de a înfrunta doliul pentru victimele pandemiei, Papa Francisc a răspuns sugerând să se valorizeze toate gesturile mici şi mari pe care atâtea persoane, în lume, le-au făcut. Şi, cu acest stil, doliul se înfruntă „numai încercând să fim apropiaţi”, pentru că „este momentul tăcerii, al apropierii şi a face posibilul pentru a fi împreună”.

Angajare până la sfârşit?

„Sfinţii de la uşa vecină sunt atâţia”, a afirmat papa în interviu, făcând referinţă la toate persoanele care şi-au dat viaţa în slujirea celor care aveau nevoie de ei. Aceste persoane „nu au decis «să se ascundă», dimpotrivă au înfruntat problemele şi au căutat soluţii practice la acestea. Şi Dumnezeu înţelege acest limbaj. Şi şi-l însuşeşte”.

Un aspect fundamental pentru Papa Francisc este că angajarea personală a fiecăruia, cu propria viaţă, să nu se reducă la problema sănătăţii, ci să se lărgească în preocuparea faţă de cei rebutaţi, faţă de cei pe care sistemul îi exclude, faţă de cei care nu au loc de muncă. Pentru acest motiv a vorbit de mai multe ori despre o „mare provocare socială”, care pune în faţa ochilor modul în care „cultura rebutului a impregnat modul nostru de a ne relaţiona”.

Şi astfel, a repetat el, nu este posibil să se continue cu acelaşi sistem economic care, până la urmă, are între fundamentele sale nedreptatea. „Pandemia – a explicat papa – ne-a făcut să vizualizăm cum ne obişnuisem cu acest climat al rebutului: rebutarea bătrânilor, rebutarea săracilor, rebutarea copiilor, a copiilor nenăscuţi”. Tocmai în faţa a toate acestea iată invitaţia Papei Francisc de a ne aminti că „fiecare viaţă valorează şi merită să fie apărată şi respectată”. Aşadar, pentru pontif „societatea trebuie să înfrunte cu curaj cultura rebutului”, acea cultură „care ne ameninţă încontinuu. Trăim rebutând ceea ce ne deranjează, ceea ce prisoseşte, ceea ce ne împiedică să avem mai mult. Şi împotriva acestei culturi a rebutului trebuie să trăim cultura primirii, acceptării, apropierii, fraternităţii. Astăzi mai mult ca oricând ne este cerută fraternitate, ne este cerută să mergem în întâmpinarea celuilalt, a celui mai slab şi vulnerabil pentru a ne îngriji de el, pentru a ne simţi responsabili de el sau de ea, pentru că nu are aceleaşi resurse ale celorlalţi”.

Jurnalista Carmen Magallón l-a întrebat după aceea pe papa ce a simţit în inimă la 27 martie, în piaţa „Sfântul Petru”, trăind acel extraordinar moment de rugăciune, sub ploaie. Şi Papa Francisc a destăinuit „simţirea” sa cea mai profundă: „Inima mea stătea în tot poporul lui Dumnezeu care suferea, într-o omenire care trebuia să suporte acea pandemie şi, pe de altă parte, trebuia să găsească curajul de a merge. Am urcat treptele rugându-mă, m-am rugat tot timpul şi am plecat rugându-mă. Aşa am trăit acea zi de 27 martie”.

Audienţele generale fără participarea „fizică” a credincioşilor au fost un moment deosebi pentru pontif: „era ca şi cum vorbeam unor fantome” şi „am înlocuit multe din acele absenţe fizice cu telefonul şi scrisorile. Asta m-a ajutat destul de mult să iau pulsul modului în care trăiau familiile şi comunităţile”.

Cum se construieşte viitorul? Bunul comun drept criteriu

În afară de asta, în interviu Papa Francisc a afirmat că nu există o reţetă pentru a ieşi din criză şi, în realitate, se va găsi drumul numai dacă se va schimba paradigma economică: a începe de la periferii (…), de la demnitatea persoanelor”. Şi a adăugat: „Am vorbit despre periferii, însă trebuie să includem şi casa comună, care este lumea, îngrijirea universului”.

Pe această linie, Francisc a indicat conţinutul enciclicei tocmai publicate Fratelli tutti – fraternitatea umană ca una din cheile pentru a construi viitorul – după aceea, vorbind şi despre distribuirea vaccinului împotriva coronavirus: „Vaccinul nu poate să fie proprietate a ţării laboratorului care l-a găsit sau a unui grup de ţări care se aliază pentru acest scop (…). Vaccinul este patrimoniu al omenirii, al întregii omeniri, este universal; pentru că sănătatea popoarelor noastre, aşa cum ne învaţă pandemia, este patrimoniu comun, aparţine bunului comun… şi acesta trebuie să fie criteriul”.

Migranţii

Cu privire la problema migranţilor, Papa Francisc a răspuns cu fermitate la întrebarea jurnalistei: „Cu privire la migranţi, trebuie să ne îngrijim de ei. Migrantul părăseşte propria patrie deoarece caută noi orizonturi, deoarece fuge datorită foamei sau datorită războiului. Este suficient să ne gândim la Siria…”. Şi a explicat: „Dacă nu ne vom îngriji de migranţi vom pierde mare parte din omenire, din cultura pe care ei o reprezintă”.

Tot despre aceeaşi temă, papa a invitat la sinceritate şi la recunoaşterea aportului pe care persoanele venite din alte ţări l-au dat în acest timp de izolare: „În perioada de lockdown au fost mulţi migranţii care s-au expus lucrând pământul, menţinând curat oraşul, continuând să desfăşoare multiple servicii. Este dureros să se constate cum acest lucru nu le este recunoscut lor nici valorizat şi să se profite de un fapt îndepărtat sau pierdut pentru a discredita atâtea persoane care cu munca lor au susţinut poporul nostru”.

Papa Francisc a sugerat şi să se analizeze cauzele migraţiilor din Liban şi din Siria: „Sunt familii întregi care fug de un război care nu se înţelege. Ţările noastre pot să rămână neutre în faţa acestei situaţii dureroase?”.

O Biserică a săracilor

Papa Francisc n-a evitat să anunţe că „există preoţi, călugări, laici, călugăriţe, episcopi care fac orice efort pentru a obţine asta. Există exemple foarte frumoase care deschid drumul”. În acest context papa a exprimat speranţa ca omenirea este „capabilă să reacţioneze, în special în periferii dacă se organizează”. Şi a vorbit despre „cultura de popor”, explicând: „Îmi palce să mă gândesc la sufletul popoarelor, la acea rezervă spirituală care le permite să meargă mereu înainte”.

În mod deosebit, în interviu pontiful a amintit popoarele care sunt persecutate, yazidi şi rohingya, de exemplu, amintind suferinţele şi samavolniciile: „Aşadar – a spus el – trebuie mers spre aceste popoare care suferă şi atât timp cât întreaga omenire nu se va îngriji de ele, nu va exista speranţă. Speranţă a periferiei, a celor mai excluşi”.

Cu privire la raportul cu reţelele sociale ca instrument de evanghelizare, Papa Francisc a destăinuit, cu o glumă, că este un pic „alergic”.

În afară de asta, răspunzând tot la întrebările jurnalistei, Papa Francisc a afirmat că nu există distincţie între ceea ce li se întâmplă oamenilor şi ceea ce se întâmplă planetei: „Se schimbă clima, pierdem oportunităţi (…), nu putem să ne jucăm cu marea, cu universul. Trebuie să ne îngrijim de el”.

În sfârşit, în cadrul celor cinci sute de ani de la convertirea sfântului Ignaţiu de Loyola, papa a exprimat dorinţa sa de a merge la Manresa, locul unde Ignaţiu a început drumul său de credinţă: „Cred că această convertire a sfântului Ignaţiu este şi o întâlnire cu inima şi poate să ne invite să reflectăm asupra convertirii noastre personale, asupra cererii de iertare a convertirii pentru a iubi mai mult şi a sluji în maniera lui Isus Cristos”.

(După L’Osservatore Romano, 7 octombrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa: www.ercis.ro