„E unul dintre aceia pe care-i poți lăuda – ce rar lucru! – nu numai pentru tot ceea ce a făcut, ci pentru tot ce, cu siguranță, va face (…) în Ardeal a știut oricine că, dacă e vorba de a se afla fără greș care e drumul cel drept, n-aveau decât să se uite pe unde merge Iuliu Maniu.”
(Nicolae Iorga, art. în ziarul „Neamul Românesc” – 19 decembrie 1918)
În data de 5 februarie, în Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea, a fost oficiată slujba panahidei pentru Servul lui Dumnezeu Iuliu Maniu, la împlinirea a 73 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Rânduiala parastasului a fost săvârșită de Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, avându-i alături pe părinții Ovidiu Duma și Cristian Borz.
După oficiul panahidei, părintele Cristian Borz, paroh în Bădăcin, satul natal al lui Iuliu Maniu, a rostit un cuvânt comemorativ în care a evocat viața, personalitatea și moștenirea spirituală a marelui om politic. În intervenția sa, părintele Borz a prezentat familia și arborele genealogic al lui Iuliu Maniu, parcursul său academic la Budapesta, activitatea de profesor și avocat la Blaj, anii de deputat la Budapesta, experiența de pe front ca locotenent, precum și rolul său esențial ca președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei și Banatului.
De asemenea, a fost amintită întâlnirea de la Oradea cu familia regală, alături de Preasfințitul Valeriu Traian Frențiu, precum și ultimul discurs rostit în anul 1947, în cadrul procesului politic intentat în stil stalinist, care l-a condamnat la 104 ani de închisoare grea. În concluzie, părintele Cristian Borz a subliniat două dimensiuni esențiale ale moștenirii lăsate de Iuliu Maniu: fidelitatea față de bine, care trebuie făcut chiar și atunci când pare lipsit de sens, și înțelegerea profund creștină a patriotismului, definit nu doar ca iubire de patrie, ci și ca iubire a aproapelui.
La eveniment au participat elevi și profesori ai Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, seminariști, reprezentanți ai unor instituții publice, între care și primarul municipiului Oradea, Florin Birta, precum și numeroși credincioși. Într-un moment de comuniune și recunoștință, toți cei prezenți au intonat imnul dedicat lui Iuliu Maniu, pe versuri compuse de Ioan Pop în anul 1986, la Bădăcin.
Manifestarea comemorativă s-a încheiat prin depunerea de coroane și jerbe de flori la bustul lui Iuliu Maniu, aflat în proximitatea catedralei, ca semn de cinstire, memorie vie și angajament față de valorile credinței, demnității și slujirii binelui comun pe care acesta le-a mărturisit de-a lungul întregii sale vieți.
Întregul eveniment a fost transmis în direct pe pagina de Youtube a Episcopiei Greco-Catolice de Oradea: Click pentru a accesa videoclipul
Biroul de Presă EGCO
Ciulea Cristian
